Demisia lui Cristian Sima din Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti a stârnit un val de reacţii în interiorul instituţiei: Consiliul s-a întâlnit, luni, de urgenţă, iar ieri, Dan Paul, vicepreşedintele BVB, a lansat o serie de acuzaţii la adresa fostului membru al CA.
Dan Paul consideră că tentativa de preluare a Bursei de către administratorul demisionar, Cristian Sima, este "ostilă, ilegală şi ordinară". Oficialul BVB a mai remarcat că "Sima şi-a dat demisia atunci când CNSAS a demarat procedurile de verificare a membrilor Consiliului Bursei care, conform unei hotărâri a instituţiei, nu trebuie să fi fost colaboratori ai securităţii".
Cristian Sima susţine că a răspuns cererii CNSAS şi le-a furnizat toate documentele cerute. Domnia sa a recunoscut că a colaborat cu Securitatea, însă că nu a turnat pe nimeni şi ne-a spus că aşteaptă nerăbdător publicarea dosarului domnului Dan Paul. Administratorul demisionar ne-a spus că probabil domnul Dan Paul crede că orice om care se ocupă cu "securities" (n.r. =titluri de valoare) este securist.
Cu privire la acuzaţia de preluare ostilă a BVB, Sima a spus pentru ziarul Bursa că a achiziţionat acţiuni care au fost oferite tuturor spre cumpărare, perfect legal, ajungând la o deţinere de 3%. Domnia sa ne-a mai declarat că nu renunţă la ideea de a convoca AGA pentru înlocuirea Consiliului de Administraţie şi că deţine în acest moment sprijinul necesar din partea acţionarilor pentru acest lucru. În ceea ce priveşte rezultatul demersului său, Cristian Sima ne-a spus: "Nu voi suna pe nimeni. Mă duc acolo şi propun ce am de propus. Vom vedea care va fi votul acţionarilor. Pot să şi câştig, pot să şi pierd".
Cristian Sima a demisionat din Consiliul de Administraţie al BVB, dupa declaraţiile sale nemulţumit de lipsa transparenţei, de micile orgolii din CA şi de lentoarea introducerii derivatelor la Bursa din Bucureşti. Consiliul de Administraţie al BVB este condus de preşedintele Septimiu Stoica şi vicepreşedinţii Dan Paul şi Ovidiu Sergiu Pop. Din CA mai fac parte Nicolae Alexandru Rusu, Rareş Nilaş, Dana Mirela Ionescu, Adrian Mănăilă şi Petru Prunea.