Democraţii vor să atragă pensionarii de partea lor

LILIAN COJOCARU
Ziarul BURSA #Politică / 22 aprilie 2004

PD propune suplimentarea Fondului de pensii cu 35 de mii de miliarde de lei

Partidul Democrat încearcă să atragă voturile unei părţi importante din electoratul de vîrsta a treia prin organizarea unui Forum Naţional al Pensionarilor Democraţi. În întrevederea cu pensionarii, liderul PD, Traian Băsescu a dat asigurări că problema pensiilor va ocupa un loc important în programul de guvernare al Aliantei PNL-PD. "Sistemul de pensii este tot mai strîmb şi nedrept, pentru că în funcţie de perioada în care s-au pensionat, oamenii au pensii diferite", a declarat Traian Băses-cu, care a promis în faţa pensionarilor că din 2005 pensiile vor permite un trai decent.

"Principiul fundamental al nos-tru este că la muncă şi vechime egală - pensie egală", a spus Traian Băsescu, arătînd că pes-te trei milioane de pensionari sînt dezavantajaţi de actualul sistem. Pentru a corecta dezechilibrele din sistem, specialiştii PD au calculat că e nevoie de un efort bugetar de 28-35 mii de miliarde de lei, pentru ca Fondul de asigurări sociale sa ajungă la 10,5-11% din PIB. "Acest efort poate fi susţinut de buget, pentru că România nu este o ţară fără resurse, iar decizia nu ţine de eficienţa economică, ci este una politică", a explicat liderul democrat.

Democraţii au explicat că fondurile pentru suplimentarea pensiilor vor fi luate din privatizare şi dintr-o mai bună colectare fiscală. "Cele 35 de mii de miliarde de lei reprezintă mai puţin de 20% din facilităţile fiscale acordate clientelei politice de către PSD", a precizat Traian Băsescu.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb