Depozitele mari din Cipru, blocate cel puţin până în septembrie

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2013

Nemulţumită de banca centrală, o comisie din Parlamentul cipriot îşi suspendă ancheta privind transferurile bancare

Deponenţii care au conturi de peste 100.000 de euro la "Bank of Cyprus", cea mai mare bancă din Cipru, nu vor avea acces la 60% din aceste sume cel puţin până în luna septembrie, potrivit anunţului făcut ieri de banca centrală de la Nicosia.

Deponenţii cu mai mult de 100.000 de euro la "Bank of Cyprus" vor pierde cel puţin 37,5% din fondurile care depăşesc acest prag garantat, iar proporţia ar putea ajunge la 60% dacă va fi nevoie de mai mulţi bani pentru recapitalizarea băncii, potrivit băncii centrale. Astfel, 22,5% din fondurile care depăşesc 100.000 de euro în conturile constituite la "Bank of Cyprus" vor fi îngheţate timp de 90 de zile, termen în care va fi stabilit dacă sunt necesari mai mulţi bani pentru salvarea băncii.

Sumele blocate în vederea salvării "Bank of Cyprus" vor fi convertite în acţiuni cu drept de vot şi dividende la bancă, la un preţ încă necunoscut.

Restul fondurilor din conturi, reprezentând aproximativ 40% din sold, vor fi îngheţate o perioadă, din considerente de lichiditate, dar vor continua să acumuleze dobânda obişnuită plus 10 puncte de bază (0,1 puncte procentuale), conform băncii centrale a Ciprului.

Amintim că participarea deponenţilor la salvarea băncii a fost stabilită conform acordului de finanţare externă de 10 miliarde euro încheiat de guvernul cipriot cu zona euro şi FMI.

Guvernul de la Nicosia a decis să facă excepţii pentru mai multe grupuri de deponenţi, precum municipalităţile, organizaţiile caritabile, instituţiile de învăţământ şi companiile de asigurări. Guvernatorul băncii centrale a Ciprului, Panicos Demetriades, a declarat că scutirea unor deponenţi de la această măsură ar putea conduce la pierderi mai mari pentru alţi clienţi. "Contribuţia din depozitele negarantate creşte cu fiecare excepţie suplimentară", a atras atenţia Demetriades.

Banca centrală nu a oferit Parlamentului datele pentru ancheta privind transferurile mari de bani

Comisia parlamentară cipriotă care analiza transferurile de bani din Cipru înaintea blocării depozitelor - în luna martie - şi-a suspendat ancheta ieri, plângându-se că nu i-au fost furnizate toate datele pe care le-a solicitat băncii centrale.

"Am avut o mare dezamăgire şi furie când am deschis plicul şi am realizat că acesta conţinea numai date pe 15 zile (1-15 martie), când noi am solicitat cifre pe un an", a declarat parlamentarul Demetris Syllouris, adăugând: "Acest tip de comportament este inacceptabil".

În condiţiile date, guvernul a retras numirea unui viceguvernator al băncii centrale, care a fost responsabil cu furnizarea datelor către Parlament. "Numirea lui Spyros Stavrinakis, făcută de guvernul anterior (comunist), s-a bazat pe raţionamente juridice greşite", conform actualului Executiv.

Comisia de Etică din Parlamentul cipriot trebuia să analizeze lista detaliată a transferurilor de depozite mai mari de 100.000 de euro de la "Bank of Cyprus" şi "Cyprus Popular Bank". Spyros Stavrinakis a afirmat că nu a oferit detalii privind transferurile bancare întrucât solicitarea presupunea un volum imens de informaţii, care, probabil, "nu ar fi susţinut scopul comisiei". Stavrinakis a spus că aceste date ar fi inclus atât companii străine care au transferat sume mari de bani zilnic, dar şi sume folosite de ciprioţi la tranzacţiile imobiliare.

Ciprul trebuie să achite datorii de cel puţin 75 de milioane de euro în aprilie, inclusiv salarii şi pensii. Conform oficialilor de la Nicosia, deficitul de numerar al guvernului este de 160 de milioane de euro pe luna curentă, iar cele 85 de milioane din rezerve nu sunt suficiente, întrucât mai e nevoie de o sumă similară pentru evitarea falimentului.

Amintim că prima tranşă din pachetul de salvare de la zona euro şi FMI va fi vărsată Ciprului în luna mai.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb