Începând din 2014, Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc (ONJN), prin intermediul preşedintelui Odeta Nestor (fost angajat al companiei Metropolis, ulterior al Loteriei Române), "încearcă insistent să determine o modificare" a cadrului legislativ, pentru a încadra aparatele de tip video-loterie într-o clasă pentru care nu se vor plăti taxe de acordare a licenţei şi de exploatare, potrivit deputatului PNL Maria Grecea.
"În acest sens, Guvernul Victor-Viorel Ponta a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă - OUG 92 /2014 - în data de 29 decembrie 2014", arată un comunicat remis redacţiei de către deputat.
"În tot acest timp, am militat pentru instituirea unor reglementări clare în acest domeniu, care să respecte principiile concurenţiale şi să asigure protejarea jucătorilor. De asemenea, am arătat că organizarea jocurilor de noroc este o activitate care trebuie să fie supusă unui nivel de taxare considerabil mai mare din cauza riscurilor pentru societatea românească, iar dacă se doreşte renunţarea la colectarea taxelor pentru aparatele exploatate, consider că ar fi mai util dacă s-ar interzice exploatarea aparatelor de tip slot-machine (sau de video-loterie, păcănele, etc.) pe teritoriul României.
Având în vedere poziţia pe care am adoptat-o, mi s-a sugerat, în repetate rânduri, să renunţ la acest demers. Constat că a venit şi ziua în care cei care apără interesele NOVOMATIC au trecut la fapte. Astăzi am fost ţinta unui atac venit din partea uneia din televiziunile de casă ale PSD: România TV. Am fost calomniată, în speranţa că mă voi simţi intimidată. Momentul în care a fost lansat atacul mediatic nu este deloc unul întâmplător: astăzi, 21 aprilie 2015, pe ordinea de zi a Comisiei de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor s-a aflat Legea pentru aprobarea OUG 92/2014, fiind dezbătute amendamentele pe care numita Odeta Nestor, preşedintele ONJN, vrea să le impună", mai transmite Grecea.
"În considerarea dreptului la replică, doresc să fac următoarele precizări: 1.Propunerea legislativă nu urmăreşte interzicerea aparatelor de tip slot-machine din baruri, ci înlocuirea acestora cu un nou tip de aparate, respectiv cele de video-loterie, care, la presiunile ONJN, vor fi încadrate într-o altă categorie de taxare pentru care nu se vor plăti taxele aferente. Astfel, Guvernul Ponta şi numita Odeta Nestor sunt cei care doresc să renunţe la colectarea unor taxe către bugetul de stat. Este de menţionat şi Decizia nr. 134 a Consiliului Concurenţei, care a constatat faptul că video-loteria este joc de noroc de tip slot-machine şi se desfăşoară pe o piaţă concurenţială pe care sunt prezente ambele tipuri de joc. În consecinţă, ar fi trebuit ca şi pentru acest joc să se plătească taxele prevăzute pentru slot-machine, acest aspect fiind clarificat şi prin Decizia Consiliului 53/2013. 2.Nu deţin nicio afacere în domeniul jocurilor de noroc. Nici eu şi nici membrii familiei mele. Mai mult decât atât, firma cu care anumite societăţi ale fostului meu soţ, Alin Grecea, a încheiat contracte de închiriere este chiar NOVOMATIC, cea care va fi afectată în cazul în care amendamentele pe care le propun vor fi adoptate. 3.Prin amendamentele pe care le-am propus s-a urmărit taxarea egală a celor două tipuri de aparate, slot-machine şi video-loterie, câştigându-se astfel sume importante pentru bugetul de stat. Prin încadrarea aparatelor de tip video-loterie în categoria jocurilor Loto, s-ar fi evitat achitarea taxelor de autorizare şi exploatare, practică uzuală în cadrul Loteriei Române în perioada 2006-2014.
Mai mult decât atât, doresc să demarez o acţiune în instanţă împotriva canalelor media care au răspândit informaţii neadevărate. Nu eu sunt cea care doreşte să scutească de taxe un agent comercial, ci susţinătorii OUG 92/2014. Cei care au un interes direct ca această Ordonanţă de Urgenţă să fie aprobată sunt liderii PSD, care par să aibă legături strânse cu NOVOMATIC. În acest sens, îi invit pe cei care mai au dubii cu privire la interesele ascunse ale Guvernului şi ale ONJN să urmărească lucrările Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din data de 31 martie 2015 şi a şedinţei de plen din data de 7 aprilie a.c., să observe atitudinea numitei Odeta Nestor, afirmaţiile grave pe care le face, dar şi atitudinea deputaţilor PSD", arată sursa semnată de Maria Grecea.