DEPUTATUL DANIEL ZAMFIR ARUNCĂ O NOUĂ BOMBĂ: "Lucrez la un proiect pentru cei cu credite «Prima Casă»"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 aprilie 2016

"Lucrez la un proiect pentru cei cu credite «Prima Casă»"

Persoanele care s-au împrumutat de la bănci apelând la programul Prima Casă ar putea beneficia de o lege similară cu cea care prevede darea în plată.

La nici două zile după ce a fost aprobată în Parlament Legea Dării în Plată, deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir ne-a spus, vineri, că lucrează la o nouă iniţiativă legislativă, care să vină în sprijinul acestor debitori.

Domia sa ne-a declarat: "Pregătesc un proiect de lege prin care să îi asigurăm şi pe cei cu credite Prima Casă. Iniţiativa are în vedere să menţină principiul conform căruia, dacă banca a luat casa debitorului, atunci datoria se stinge. Mă gândesc să lansez acest proiect într-o săptămână".

Programul guvernamental Prima Casă a fost unul dintre principalele motive de controversă pe marginea Legii dării în plată.

BNR şi reprezentanţii băncilor, precum şi unii dintre analiştii economici, au afirmat, la unison, că, dacă iniţiativa se va aplica şi celor care au luat împrumuturi în cadrul acestui program, atunci el va dispărea de pe piaţă.

Alţii au menţionat că oricum programul îşi îndeplinise rolul pe care l-a avut şi că este pe final. Totodată, unii analişti imobiliari susţin că imobilele cumpărate prin programul Prima Casă au o pondere foarte mică în totalul locuinţelor cumpărate. Radu Zilişteanu, expert pe piaţa imobiliară, ne-a spus că împrumuturile Prima Casă ajung la circa 20.000 pe an, din totalul de 700.000 de tranzacţii realizate anul trecut.

În acelaşi timp, cererea pentru împrumuturile Prima Casă şi solicitările de achiziţionare a creditelor au crescut vertiginos, în prima parte a anului, pe fondul reexaminării Legii prin care datoria se stinge odată cu cedarea garanţiei către bancă, după cum ne-au spus specialiştii din domeniu.

După luni întregi de dezbateri şi declaraţii pro şi contra, pe subiect, deputaţii au votat eliminarea programului Prima Casă de sub efectele Legii dării în plată.

Între timp, o parte din bănci au majorat avansul la creditele ipotecare, alte instituţii financiare anunţând că, dacă Legea dării în plată va fi aprobată, atunci vor înăspri condiţiile de creditare.

Miercurea trecută, legea a fost votată în plenul Camerei Deputaţilor, cu 207 pentru, o abţinere şi un vot împotrivă.

Deputaţii au votat legea, cu câteva amendamente, printre care se numără următoarele: plafonul pentru suma împrumutată la momentul contractării creditului a fost stabilit la 250.000 de euro, de la 150.000 euro cât fusese iniţial; de noile reglementări vor beneficia şi debitorii deja executaţi silit; toate creditele ipotecare luate pentru realizarea unei locuinţe, indiferent că au fost garantate cu un teren, vor intra sub auspiciile textului legislativ.

După aprobarea iniţiativei legislative în plen, în timp de cinci zile poate fi trimisă la Curtea Constituţională, după care va pleca la Preşedinţie, spre promulgare. Preşedintele are la dispoziţie zece zile să promulge legea, nemaiavând dreptul să o trimită, a doua oară, la reexaminare în Parlament.

Opinia Cititorului ( 124 )

  1. Asta e ideea ta sau sambatarului?

    1. Sima, acum semnezi "Sifiliticu'"?!

      A gresit, trebuia "Sifiliticu' alcoolic".

      Omul nu locuieste la Cisnadie. V-a fentat pe toti.

      Sima a fost prezentat ca un geniu, n-am stiut ca e asa de jenant.

    Nici nu asteapta sa vada daca si cum se aplica minunata lui lege si daca este constitutionala si deja lanseaza episodul urmator. Un exemplu de parlamentar activ, pacat ca nu il duce capul sa faca ceva bun pentru tarisoara sau poate chiar doreste sa creeze probleme.

    1. Legea ăsta seamănă cu legea care a abolit sclavia în AMERICA.

      Și marii cultivatori de bumbac din sud tot așa au zis ca și Băncile de azi : 

      Legea e retroactiva și le provoacă pierderi.

      pacat ca esti prost de bubui; sclavii nu primeau salariu, tu primesti si legea permite ca doar 30% din el sa mearga pentru plata datoriei

      Sclavi lucra pe minim de economie, drepturi doar de forma

      si analfabetismul aratat este doar de forma, in realitate inteleg profund subiectele discutate aici

      haha

    desi invatat cu brutalitatea domnul Treichl a hotarat sa modifice structura concernului domniei sale.Poate ca daca ar fi vorbit cu domnul Zamfir nu mai era nevoie sa mute BCR la Chisinau. Dadea cheile inapoi la domnul Isarescu si nici nu se supara din cauza brutelor care voiau listare la BVB.Singura intrebare ramane ce facem cu cesionarea catre ERSTE a creditului Oltchim? Macar aici sa nu fim brutali si sa-l acceptam inapoi...

    Daca bancile nu au vrut ldp pt pc sa se desfiinteze.

    CERERE-OFERTA sa domneasca. 

    Pacat insa ca nu te duce capul sa o faci ca lumea:

     

    - neretroactiva

    - optionala, la inceputul contractului 

    1. De când o lege e opțională ?

      Legea bail -în prin care banca baga mana în contul clientului nu e și ea retroactiva?

      Clienții care și au făcut depozite anul trecut și au semnat contractul de depozit cu banca nu știau de legea bail în.  

      corect aveti mare dreptate dar bancile vor tot timpul ca legile bune sa fie numai ptr ele

      Legea bail-in și legea darii in plata nu sunt retroactive.Modifica efecte juridice pentru viitor.

      Legea bail-in nu poate fi retroactiva pentru ca permite deponentilor sa isi retraga banii in ce moment vor. Daca la un deponent nu ii convine, isi retrage banii de la banca. La LDP banca nu poate sa isi retraga banii pe care i-a acordat ca si credit. VEZI DIFERENTA, SAU NU VREI SA O VEZI?

      pentru tot cei care pupa in fund bancile sa se stie un singur lucru PRIMA CASA AR TREBUI SCOASA DE PE PIATA si atunci sa vezi preturi adevarate bancile traiesc numai din prima casa si tin pretirile sus ale imobiliarelor

      De când este o lege opțională? Nu asta am spus, nici acum, nici în aceste câteva luni (dar am să îți repet și ție).

       

      Legea nu este opțională, dare în plată TREBUIE să fie. Iată cum se scrie o lege cu cap: 

       

      "Ordinul MMFPSPV nr. 2272/2013: Opţiunile privesc persoana cu handicap grav care are şi calitatea de pensionar de invaliditate gradul I. Persoana aflată în această situaţie, cu drept la asistent personal, poate opta pentru indemnizaţia pentru însoţitor prevăzută la art. 77 din Legea nr. 263/2010 (care reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie) sau pentru asistent personal." 

       

      Ai înțeles? Legea ar trebuie să spună așa. Toate contractele Prima Casă se rescriu (și deci au efect în viitor), permițând părților contractante să opteze pentru aplicarea sau nu a dării în plată. Se acordă un interval de 6 luni pentru stabilizarea pieței de credite cu sau fără darea în plată ce va permite consumatorului să poată opta. 

      Devine evident că dacă cineva optează pentru darea în plată la Prima Casă, trebuie să aducă de acasă încă 10-20% avans. Pe loc, la momentul modificării contractului. O va putea face luând un alt credit sau căutând o refinanțare la o altă bancă ce îi va permite un alt aranjament de avans mai convenabil pentru el. Piața de credite este liberă și concurențială. Are de unde alege. Nu are bani pentru acesta avans? Atunci nu va putea opta pentru darea în plată. Este atât de simplu. 

      Nu legea bail în permite clienților sa-și retragă banii ci contractul în sine semnat cu banca.

      Și pierd dobânzile pe care banca s-a angajat sa le plătească.  

      Altfel spus contractul își urmează cursul . 

      La fel e și la credite: dacă banca ar fi avut clauza sa se retragă din contract sub sancțiunea pierderii dobânzilor poate ar fi facut-o. 

      NU este nicio diferența ÎNTRE BAIL -ÎN ȘI DARE ÎN PLATA SUB ASPECTUL RETROACTIVITATII. diferă doar clauzele contractuale. 

      Cristi C

      Speta ta spune ca persoana ARE DREPTUL LA ASISTENT PERSONAL. 

      Ea nu poate renunța la acest drept potrivit acestui ordin poate alege doar CUM SA ÎȘI EXERCITE ACEST DREPT. 

      Tu vrei ca clientul sa poată renunța la protecția oferită de lege și sa se arunce în gura rechinului. 

      Urmarea ar fi ca după o perioada sunt șanse foarte mari ca acest om sa ajungă in strada și caz social. 

      Omule, termină-te pentru totdeauna cu prostiile legate de comparația bail-in vs ldp.

       

      Dacă nu știai, contractele pentru depozite au termene foarte scurte: de la câteva zile, la 3, 6 luni, un an. Suntem în luna aprilie 2016 și au expirat foarte multe contracte de depozit. Adică au fost reînnoite (asta înseamnă un nou contract). Acest nou contract de depozit se face în timp ce clientul ȘTIE de legea bail-in (ar trebui să o citească ceea ce tu nu ai făcut-o). 

       

      "01.01.2015 – The Bank Recovery and Resolution Directive (BRRD) applies in all Member States 

      As of 1 January 2015 all Member States have to apply a single rulebook for the resolution of banks and large investment firms, as prescribed by the Bank Recovery and Resolution Directive. The new rules will harmonise and improve the tools for dealing with bank crises across the EU." 

       

      Pe 1 ian 2015, ar fi trebuit să știi că legea de rezoluție bancară va ajunge și în România. A ajuns cu un an întârziere. În acest timp, oricâte depozite ai fi avut tu, ele au expirat și s-au reînnoit. În caz că nu știi, reînnoirea unui depozit este un NOU CONTRACT, în alte condiții de dobândă și, de data asta, cu bail-in. Ai avut la dispoziție un an pentru a-ți găsi metode alternative de plasament. 

      Dar, dacă te încălzește cu ceva, ai avea motiv de dat statul în judecată daca ai făcut un depozit în 2015, apare un bail-in neprevăzut și banii tăi sunt pierduți. Dacă apare așa ceva (și Elvis trăiește), atunci poți argumenta într-o instanță că bail-in nu ți se aplică deoarece ai contract de depozit vechi care nu a fost încă reînnoit. Ești mulțumit? Odată cu reînnoirea, nu mai ai niciun argument. 

      Nu este adevărat. Doar un netrebnic ignoră faptul că la creditele non-recourse avansul este mai mare. Nu sunt aceleași condiții.

      Exact despre același lucru este vorba. Aleg să îmi exercit dreptul la executarea imobilului prin plata veniturilor viitoare (conform Codului Civil, nu prin derogare cum spune LDP) , nu printr-un avans mărit acum. 

      Si banuiesc ca violul e sex surpriza dupa logica ta de balta.

      Din America. Există cam 10-12 state care au legi similare LDP. Acolo există explicit menționat în lege că părțile contractante pot menționa în contract că se poate executa suplimentar debitorul. Dacă nu se specifică, atunci sunt credite non-recourse (cu dare în plată).

       

      Dar, chiar și în statele cu dare în plată, programele federale (de tip Prima Casă), precum cele FHA ...  

       

      "Federal Housing Administration (FHA) Loans 

       

      With an FHA loan, the minimum down payment is a low 3.5% of the purchase price, making this an affordable option for those wanting to purchase or refinance a home with little cash down." 

       

      Acestea, care vin cu un avans de 3.5% (în loc de cca 20% cât este pentru un credit convențional ipotecar), NU SUNT ELIGIBILE pentru darea în plată. Legile federale sub care se dau aceste credite sunt prioritare legilor de protecție a debitorilor din statele cu darea în plată. 

      Deci, în state precum Arizona, Florida, ai posibilitatea să optezi: credit cu sau fără darea în plată. Prostănacul de Zamfir știe aceste lucruri? 

      E doar o diferență de perioada a contractului intre contractul de credit și cel de depozit. (30 ani vs 1 an).Ambele legi operează din momentul publicării în MO dacă nu se prevede altfel.

      Principiul e același al neretroactivitatii. 

      Bancile pot sa dea statul în judecata e dreptul lor dar știi bine ca vor pierde.

      Pot sa se duca și la ICSID ☺. 

      Discuția nu este despre aspectele economice ci despre presupusa retroactivitate și optionaliatea legii.

      Parcă era vorba despre creșterea avansului acum văd ca creste prețul banilor? ☺ 

      Detaliază te rog Ionut 

      ldp modifica un contract incheiat anterior, cu clauze fixe. deci e putin retroactiva.

      nu e oare normal sa risti sa iti pierzi banii daca ii plasezi la o banca cu probleme???

      de cand cu garantarea depozitelor, am uitat regulile pietei.

      Nu modifica nimic doar legislația se modifica.

      Hai sa facem fiecare lege optionala: daca furi e optiunea ta daca mergi in puscarie, daca treci pe rosu e optiunea ta daca predai la politie permisul.

      Aceasta e gandire de bancher dupa caderea Lehman B. 

      Corect

      Optionalitatea despre care vorbesti nu exista, in cazul depozitelor. Sistemul bancar este, prin lege, prestator de servicii obligatorii pentru companii.

      Pot sa plec de la o banca, dar sunt obligat de lege sa ma duc la alta banca. 

      Orice solutie as gasi pentru protectia companiei de bail-inul bancii, legea ma obliga sa fac platile prin conturi bancare si sa le primesc prin conturi bancare. 

      Bail-in e legea pentru protectia hotilor. 

      LDP este o lege prin care doar se revine la normalitate.

      LDP nu echilibreaza legea bail-inului. Cele doua legi nu sunt simetrice. 

      Sua vs colonie lumea a III-a ?

      Dolarul e tot dolar dar aici intervine inventia UE a bancilor , fiecare tara cu moneda lor desi suntem in Europa credit in ce vor bancile ,euro sau chf. 

      Inflatie devalorizare.

      In sua s-au tait salqri cu 25% peste noapte ? 

      Exact.

      Elvetia nu are bail in.

      Elvetia are tranzacti 100 000 chf zi. Ce spune parlamentul Eropean, Bce, Fmi, Bm... 

      Nu e nicio diferenta

      tu stii ce e ala un contract? cum sa nu modifice nimic. modifica radical conditiile unui contract, fara sa dea dreptul partilor sa iasa din contract in conditiile anterioare.

      Nu mă interesează viața companiilor. În caz că nu știai, dreptul de a avea o firmă nu este un drept al omului. Modul de reglementare a vieții firmelor (și respectiv cât numerar au voie să țină în casă - Regulament din 01/08/1976 al operatiunilor de casa ale unitatilor socialiste) este un drept al statului și face această reglementare cum îl taie capul. Dacă vorbeai de banii tăi personali atunci continuam discuția.

      O PERSOANĂ JURIDICĂ NU ESTE EGALĂ CU UN OM. 

      Fals domnule Ionut

      Mai informati-va 

      corect haha

      Tu nu ai nici o problema sa sari de pe un bloc de 100 de etaje, pentru ca picand, la un moment dat vei ajunge la 50 de centimetri de caldaram, iar de la 50 de centimetri, oare cine nu poate sa sara?!

      Mare maestru al aburelii nu ai dreptate.

      Dai citate din ordine peste care pui concluziile tale false și când un cititor iti demontează teoria aburești.  

      Pentru un minim de decenta ai putea sa ceri șefilor tai permisiunea de a posta cu numele tău real. 

      Ce zici ,  

      Mare șef de comunicare ? 

      Mulțumesc,

    Mai multe remarci:

    1. 80% dintre creditele imobiliare acordate de bănci in cel puțin ultimii 3 ani sunt Prima Casa.  

    2. Rata de default la creditele Prima Casa este de 0,04% (cel puțin acolo unde stiu eu). 

    Prin urmare, la ce ar mai fi buna o lege pentru Prima Casa?  

    1. Preîntâmpina drame în cazul creșterii ROBOR sau euribor.

    Va rupe capul Sclavilor

    Imi pare rau sa observ ca dnul Zamfir nu se pliaza de aceasta data pe adevarata problema in care ne scaldam si a caror proiecte zac prin sertarele parlamentului: Legea Conversiei. Cei ce ati discutat cu acest minunat om, rugam sa-l induplecati spre acest proiect. Ce cu prima casa au momentan o umbrela: statul.

    Bravo d-le deputat Zamfir. La cat mai multe legi impotriva camatarilor...urmeaza ANPC sub tutela Parlamentului. Bomboana de pe tort : ridicarea imunitatii functioanarilor pupincuristi ai bnr-lui si responsabilizarea magistratilor(daca gresesc sa plateasca).

    Vrem dreptate!!!!

    PS: pentru postacii care baga raca...NU VETI REUSI SA NE DEZBINATI PENTRU CA NU SUNTEM CORUPTI SI PUPINCURISTI. DACA VOUA VA PLACE ASTA, LUATI DE LA NOI FARA NUMAR!!!!! 

    1. sa plateasca magistratii daca gresesc, dar tu de ce nu mai vrei sa platesti daca ai gresit cand ai ales casa prea scumpa pentru tine, mai golanasule

      lasa sa v-o dau mai imbuibatule. voi ati evaluat casa nu eu. hotilor...camatarilor...

      daca bancile ar respecta contractele si nu ar avea clauze abuzive si dobanzi care sau dublat totul ar fi fost ok

      evaluarea unei banci nu are legatura cu cat vrei tu, cumparator prost si lenes, sa dai pe ea

      Nu casa a fost scumpa parazit bancar ci creditul plin de clauze abuzive.

      Btw azi s-a introdus prima acțiune in instanta de anulare a unui credit de nevoi personale cu ipoteca. 

      Cristi,vezi ca banca e aia unde activezi tu 

      Nu mai pot cu proștii care presupun că aș fi angajat al sistemului bancar. Pentru toți boii și tâmpiții anti-bancari de pe acest forum: sunt client bancar și atât (este adevărat că mă pricep la ceea ce cumpăr de la bănci), iar prostia voastră mă distrează copios.

      Banca u are pic de vina ?

      niciuna, tu ai ales suma; clauzele abuzive trebuie intoarse si sumele restituite dar nu acolo este problema majora

    guvernul ar trebui sa scoata prima casa daca vrea sa ajute tineri asta e o vrajeala a bancilor care au introdus acest produs numai ca sa nu o ia in vale preturile imobiliarelor care sunt garantate de clienti in perioada de bum

    fac un pariu ca daca scoate prima casa toate bancile intra in faliment datorita faptului ca vor scadea preturile dramatic si camatari astia vor ajunge agentii imobiliare va dau un ex; un ap modest in 2003 valora 30.000 de dolari in 2008 ajunsese la 140.000 de euro acum valoreaza 80.000 de euro datorita faptului ca ina se mai dau credite cu prima casa iar in cazul in care o scot pretul va ajunge la 40.000 de euro care ar fi un pret corect la un apartament de 3 camere si 70 m patrati adica aproape 570-600 euro metru patrat dar nu se doreste asta ptr ca bancile au multe garantii si nu le convine sa scada pretul

    1. da e adevarat aveti mare dreptate eu am cumparat in 2007 un apartament in valoare de 148000 de euro di care 120000 de la banca si numai eu stiu prin ce clipe trec acum cu rata acestui apartament pentru ca in romania nu este stabilitate economica si daca cumva ma impotmolesc 3 luni adio casa bancile abia asteapta sa nu platesti ele sunt multumite dupa 9 ani de rata de 1000 euro pe luna sa iti ia si casa si sa te urmareasca toata viata .vom vedea ce va fi si cu ldp .JOS PRIMA CASA

      Salariul mediu net

      2003: 483 lei (3.75 lei/€) cca 129 €/lună 

      2016: 2681 lei (4.47 lei/€) cca 600 €/lună 

      Puterea de cumpărare a crescut de 4.6 ori iar tu vrei să cumperi apartamentele la prețurile din 2003? Aberezi. 

      mai stam de vorba cand va intra si legea falimentului persoanelor fizice care e mai buna ca darea in plata si o sa vezi preturile imobiliarelor ..si prima casa trebuie scoasa urgent

      preturile prin 95 97 erau de pina in 10 k hai 15 k dolari ca nu era euro atunci si nici credite nu se dadeau asta ca sa va dati seama cit de umflate sint preturile, apartamentele de 2- 4 camere nu ar trebui sa fie mai mult de 10 15 k euro luind acele preturi ca baza si raportat la puterea de cumparare reala fara bani din credite

      Cred ca aberezi tu cu institutul tau de statistica. Sakariul mediu brut se ridica la 4 500 de lei, baiete?!

      Unde, pe Luna?!

      Iti dai seama ce colectare bugetara am avea daca ar fi adevarat?! 

      Mie îmi suna a inflație. Și a piața alterata.

      Așa e la comunicare la bcr

      Dle, nicăieri pe planeta asta nu se cumpără un imobil cu banii jos (strânși din salariu). Dacă ești mafiot sau ai moștenit avere, da, o faci. Altfel, peste tot în lume se ia credit.

       

      Exact după cum spuneți, prețurile din 95 nu trebuie comparate cu cele de azi din cel puțin două motive: nu se dădeau credite și criza din țară avea proporții apocaliptice. În caz că nu vă aduceți aminte de acea perioadă. 

       

      ProTV: "Se introduce TVA, taxa care ii ingrozeste pe romani 

      1993 este anul dozatorului. Romanii beau apa cu bule amestecata cu esenta de suc. La orice colt de strada gasesti un dozator. In acelasi timp, criza economica atinge proportii nebanuite: inflatia ajunge la 300 la suta, preturile explodeaza. Dolarul creste de trei ori fata de 1992. Saracia pune stapanire pe tara. In apartamente frigul face ravagii. Romanii nu au bani pentru caldura si in multe case caloriferele sunt mai reci decat afara. Totul era perfect, vorba hitului uneia din cele mai de succes formatii a momentului, Timpuri Noi. 

       

      Un loc aparte in istoria anului 1993 il ocupa revoltele din mai multe zone din tara unde comunitatea majoritara s-a ridicat improtriva romilor. La Hadareni, in judetul Mures, 4 romi au fost ucisi iar casele a zeci de familii au fost facute una cu pamantul. Oamenii au fost mutati intr-un grajd. Jurnalistii straini spun ca imaginile par mai degraba din Somalia. 

      Totusi, finalul de an ne gaseste nu in Africa, ci in Consiliul Europei unde Romania este admisa ca membru cu drepturi depline. FMI ne imprumuta 70 de milioane de dolari." 

       

       

      Comparația cu Somalia este foarte reușită. Acolo vom găsi prețuri de 10 mii $ pentru case. 

       

       

      Wall Street Journal, 2010: "From Somalia's Chaos, Housing Market Is Born" 

       

      "As Thousands Flee Mogadishu, Mr. Nur Builds Homes on Safer Outskirts; Pitching a German-Style Villa 

       

      MOGADISHU—The flight of more than one million people amid Somalia's bloody power struggle has created a massive humanitarian challenge. 

       

      For Abdullahi Nur, it has opened up a new line of business." 

       

      >>> Trad: Din haosul Somaliei, o piață imobiliară s-a născut. După ce peste un milion de oameni s-au refugiat din Somalia ca urmare a războiului intern pentru putere din care a rezultat o masivă criză umanitară, pentru Abdullahi Nur, situația a deschis o nouă oportunitate pentru afaceri. 

       

       

      "He also offers built-to-order homes near displacement camps about 12 miles south of Mogadishu. The area, known as Elasha Biyaha, is part of the Afgoye a corridor outside of Mogadishu where some 400,000 people have fled, according to the United Nations. The region has become increasingly urbanized, according to the U.N., and real-estate values have spiked. 

       

      Like many Somali businessmen, Mr. Nur imports his materials from Dubai and contracts building to independent construction workers. He offers two upscale models—from $90,000 and $45,000—and another, made of stone, for $6,000. Within a month, buyers can move into their new homes, according to Mr. Nur and those who have bought from him." 

       

      >>> Trad: Nur oferă case construite la comandă lângă o tabără de refugiați, la 12 mile de Mogadishu (capitala). Regiunea a devenit ușor urbanizată iar valorile imobiliare au crescut. Nur oferă trei modele: două mai scumpe (case cu etaj), începând de la 90 de mii $, respectiv 45 de mii. Și un al treilea model, din piatră, ce costă 6 mii $. Construcția poate fi gata într-o lună. 

       

      Presupunând că o garsonieră este echivalentă cu modelul sărăcăcios de 6 mii $, chiar nu vedem ridicolul situației de a compara piața imobiliară din Somalia și pe cea din România anilor 93-95, cu România din 2015-16? Chiar atât de penibili suntem? 

      Ai ochelari de cal

      iar tu ești miop

      În 90 95 nu era nevoie de creditare.oamenii cumparau de la ICRAL pe sume modice apartamentele unde locuiau.

      Amesteci cum vrei tu date și informații doar ca sa iasă concluzia pe care o promovezi.

      Cei care citesc aici sunt mai deștepți decât presupui. 

      Parțial corect. Salariul pe 2016 l-am luat din altă sursă și era brut. Salariul net în ian 2016 este de 1943 lei.

      Adică 435 €/lună. Adică de 3.4 ori mai mare ca în 2003. Deci ap de 2 cam de 15 mii € ar trebui să coste 51 mii €. Dacă mai luăm în considerare și efectul dobânzilor foarte mari din perioada 2003 (peste 10% la €), care suprimau creditarea, se poate înțelege de ce același ap de 2 camere din 2003 s-ar putea tranzacționa azi cu prețuri între 50 și 60 de mii €. 

      ICRAL nu are nicio legătură cu piața imobiliară. Daca faci această confuzie, omule, ești prost de bubui. Bubui cu POC de se aude până în Somalia. Nu mai folosi cuvântul "deștept" dacă nu știi ce înseamnă.

       

      Îți spun eu că în 2000, o gars în Dr Tabere în București era în 8000 și 9000 €. Iar 2 cam cca 12 mii €. În 2003, garsonierele zburaseră spre 13 mii €. 

      Prețurile din 90-95 și Icralul tău nu au nicio legătură cu vreo piață liberă și respectiv vreo formare a prețului pe bază de cerere și ofertă. Statul a dat locuințele pe preț de nimic. A fost o reîmproprietărire a cetățenilor cu case aproape gratis. 

      foarte corect

      Ai scazut si inflatia sau ai facut doar raportul de salarii la calculul puterii de cumparare ?

      Iată sursele folosite - caută textul selectat pe net:

       

      - pentru anii foarte vechi, articolul din ZF (care folosește date INS) 

      "Evoluţia salariului mediu net din 1990 până în prezent - Sursa: INS" 

       

      - salariul din 2016 

      INS "CÂŞTIGUL SALARIAL*) MEDIU BRUT PE ECONOMIE A FOST ÎN LUNA IANUARIE 2016 DE 2688 LEI ƒ În luna ianuarie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2688 lei, cu 8,3% mai mic decât în luna decembrie 2015.  

      ƒ Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1943 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 171 lei (-8,1%)" 

       

      Prezentasem anterior 2681 lei care este puțin altceva, este un estimat de salariu mediu brut care este folosit de ANAF pentru fundamentarea bugetului asigurărilor sociale. "Conform Legii nr. 340/2014 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016 , publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 942 din 19 decembrie 2015 , câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 2681 lei." 

       

       

      Toată lumea (adică poporul) folosește raportarea la € (puterea de cumpărare în €) și prețul / mp în €. Așa că este mult mai simplu să se calculeze puterea de cumpărare în 2003 în €, prețul în € al apartamentelor și apoi muta aceste cifre în prezent. Ce lumea nu vrea să priceapă este un simplu adevăr economic pe care l-ai spus tu: inflația. Comentatorii de aici se așteaptă că dacă același apartament a costat 400 €/mp în 2003, ar trebui să coste la fel în 2016. Nu punem la socoteală îmbunătățirile (sau lipsa lor), presupunem că este locuibil, nu grajd. 

       

      Ce lumea nu pricepe este că așa funcționează inflația. Salariatul cere 10 lei în plus patronului pe care acesta îi recuperează vânzându-i covrigul sau laptele cu 1 leu în plus. Dacă nu există import de covrigi și lapte care să facă o concurență reală producătorilor interni, aceștia vor mări subtil prețurile. Așa funcționează lucrurile. Iar dacă totuși, prin miracol, publicul rezistă și cumpără mai puțini covrigi și lapte, patronul va disponibiliza câțiva salariați, ajustându-se noului nivel de venituri. Rezultatul inerent: salarii mai mari, prețuri mai mari. Sigur că de dorit ar fi ca patronul să mărească productivitatea muncitorilor pentru ca să mențină prețurile. Vorbe în vânt. Doar competiția îl impinge pe patron la o chestiune grea în management: creșterea productivității (se face, de obicei, prin retehnologizare). 

       

      Se poate importa o casă? Nu. Păi atunci ce îl ține pe vânzător să ceară mai mult? Se poate distruge un bloc pentru a-l reconstrui cu etaje mai multe, camere mai spațioase? Aproape imposibil. Se poate construi oriunde? Nu prea. Cumpărătorii vor toți cu ieșire la metrou, aproape de magazine, cu infrastructură decentă. Un covrig poate fi gătit și pe vapor sau în canalizare de către aurolaci, pentru costuri mai mici, și vândut în Piața Romană. Un bloc este aproape o formă de relief (nu poate fi mutat, nu poate fi multiplicat decât în altă locație, deci alte pretenții, alte condiții de vecinătate și infrastructură, alte prețuri). 

       

      PS: Nu încerca să te uiți la rata inflației într-o încercare de a modela piața imobiliară. Din câte știu, în multe țări, costul imobiliar este sub-reprezentat în definiția ratei inflației. Câteodată este doar chiria în aranjamente de tip ANL, nu pe piața liberă, etc. 

      Corect

      De aceea tremura bancile.

      gresit

      parintii mei au cumparat in 96 cu banii jos o garsoniera ceausista la preturile de atunci adica f mici in jur de 7 k dolari parca , toti banii erau economii , sa inteleg ca la ora actuala a cumpara cu banii jos inseamna ca esti infractor? aceeasi garsoniera comunista peste numai 10 ani se vindea cu preturi de 10 ori mai mari datorita creditarii ,despre ce fel de imbunatatiri vorbim? faceti comparatie la suc , acuma piata este invadata de fel de fel de gunoaie alimentare aduse din vest sau chiar produse aici , in 93 calitatea alimentelor era net superioara

      Am spus mafiot sau moștenitor de avere. Faceți greșeala de a compara economia comunistă și cea a anilor 90, cu cea a unei Românii integrată în mișcarea de capital europeană și mondială.

       

      1990: $0.08 mld 

      1995: $1.6 mld 

      2001: $7.3 mld 

       

      Ce vedeți mai sus este stocul de investiții străine directe (așa, vai de capul lor, cu privatizări frauduloase, pe șpagă, cum s-a putut). Observați că ceva s-a întâmplat după anul 1995-6. Când intră de 5 ori mai mulți bani în țară de la investitori străini (care cumpără fabrici, spații de birouri, etc), o parte din acei bani ajunge și la muncitor. Vă așteptați ca prețurile din perioada 90-95 să le mai regăsim azi? Oare cât o fi stocul de investiții străine directe în România (ISD)? 

       

      2013: €60 mld 

      "La finalul anului 2013 stocul investiţiilor străine directe în România era estimat de BNR la 60 miliarde EUR (din care 28.8 miliarde investitii greenfield), cu următoarea repartizare sectorială: industrie (48.1%), intermedieri financiare şi asigurări (14.2%), comerţ (11.2%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9.8%) şi IT&C (6.9%)." 

      majoritatea investitiilor s-au facut ptr a distruge concurenta adica industria romaneasca si oricum sumele sint ridicol de mici , apoi bancile au dat credite si ptr afaceri si ptr beneficiari adica populatie , astfel s-a format o supracapacitate imensa sustinuta de o cerere tot pe baza de credite ,oamenii sint angajati ptr a sustine aceste bule pe toate sectoarele si primesc salarii supradimensionate si ptr a putea accesa credite cit mai mari , in cazul in care creditarea s-ar opri lucru foarte firesc dealtfel ptr ca exista o limita a cresterii din lipsa de spatiu si de resurse toate preturile si salariile s-ar prabusi , oamenii ar ramine someri ,dar asta inseamna normalitatea ca ne place sau nu , vi se pare normal ca sectoare falimentare cum sint constructiile si auto sa fie sustinute de stat prin aceste 'prime' ? cine sta pe cash adica pe ce economii face este mult mai bine asigurat decit cineva care sta pe credit cu sabia deasupra

      Buna observatie.

      Te-am intrebat daca ai luat in calcul inflatia pt ca simplu fapt ca salariul e mai mare de x ori nu inseamna ca venitul disponibil creste tot de x ori .Dupa cum stii ratele sau chiria se platesc din venitul disponibil.Desi in criza unii au cam mancat cartofi sa plateasca rata :) Deasemenea trebuie luat in calcul cat din populatie e deja indatorata cam la limita din anii de glorie.Toate astea fac ca simpla raportare la salarii vs piata imobiliara sa fie un pic cam superficiala.Oricum tragedia nu e Prima Casa ci faptul ca programul functioneaza si pt apartamentele vechi.Tinerii aveau nevoie de apartamente de calitate nu cazaturi insalubre iar economia avea nevoie de constructii noi.Cele vechi nu trebuiau sustinute artificial la nivele de pret ireale si prezentate ca ajutor pt tineri.

      Simpla impartire a salariului de acum la cel de atunci nu reprezinta puterea de cumparare chiar daca le exprimi in euro.Trebuie vazut care a fost inflatia si nu ma refer la cea imobiliara ci la cea publicata de INS.

      Pe siteul INS exista un calculator al inflatiei.Intre 2003-2015 valoarea este 188%.Deci puterea de cumparare nu a crescut de 4,6 ori cum ar rezulta din raportul salariilor.In plus , inflatia la oras e mai mare decat cea la sate pt ca ai alte obiceiuri de consum si alte preturi.

      Un vanzator poate cere oricat dar vanzarea se produce cand cererea se intalneste cu oferta.Bine este ca oferta sa fie variata iar din punctul meu de vedere preferabil e sa ai dezvoltatori care sa construiasca si sa vanda la preturi competitive decat sa imbogatesti diversi speculatori de vechituri comuniste.Cea mai mare bucurie a crizei a fost scaderea pretului la terenuri care a facut posibile alternative la vechiturile insalubre permitand fie construirea unei case in regie proprie fie dezvoltarea de blocuri noi la preturi comparabile sau mai mici decat cele vechi.

      Nu este 188% ci 100 lei in 2003 valorează 188 lei în 2015. Adică 88%. Din aceasta inflație, 20% este acoperită de cursul de schimb, deoarece am schimbat totul în €. Deci doar coșul zilnic (dacă el este reprezentat de rata inflației) a crescut cu 68%. Și apoi intrăm în finețuri care pot da calculele peste cap. Degeaba îmi spune INS că prețul televizorului a crescut cu 68% că eu tot la promoție îl cumpăr, cu 25%-40% mai ieftin (magazinele online bat recorduri la vânzări în perioada de promoții și vând în 2 zile cât într-un an). Mai este și economia nefiscalizată. Degeaba a crescut TVA la produsele de bază în 2010 dacă lumea cumpără din piață - efectul nu se simte decât în coșul INS, nu în buzunarul oamenilor. Și creditarea joacă un rol important. Creditul de consum a crescut mult față de 2003 deci a suplinit capacitatea de cumpărare a oamenilor într-un mod artificial (dar asta este natura umană).

      188% este factorul cu care inmultesti cosul de consum din 2003 pt a obtine valoarea din 2015 cf siteului INS.Am folosit valoarea asta pt ca si Cristi a folosit tot un raport intre salariul de acum si cel de atunci.El a spus ca salariul de acum e salariul de atunci x4,6 iar eu am spus ca cf INS preturile de acum din referinta INS inmultite cu 188% adica 1,88.Asa se calculeaza altfel ajungem la calcule tip Bodu si TVA :) Oricum inflatia la oras e mai mare decat la sate iar pretul TV nu e definitoriu pt cosul de consum.De baza sunt alimentele, utilitatile,transportul plus ceva imbracaminte,incaltaminte,tele fonie,educatie,cultura,sanatat e.Ca se joaca INS cu ponderi e adevarat dar fiecare poate vedea usor cat plateste din salariu in fiecare luna pe lucrurile necesare acum si cu cat ramane disponibil si cat platea in 2003.Fiecare are inflatia lui si eu zic venitul disponibil conteaza nu salariul.Din cauza asta la romani prin conturi cam bate vantul si principalul lor activ e casa el fiind de fapt pasiv.Dar asta nu constientizeaza multi decat cand raman fara job.Din cauza asta ajungem la creditare iresponsabila , dari in plata ,PC samd pt ca romanii castiga putin ,cheltuie mult si nu au active financiare.

    ATI VAZUT FILMUL PACT CU DIAVOLUL CAM ASA SUNT BANCILE IN ROMANIA CEVA DE GENU ASTEA NU SUNT BANCI ASTEA SUNT CAMATARI CU LEGITIMATIE PROTEJATE DE BNR IN DEFAVOAREA POPULATIEI

    1. Dar ati vazut "Dineu cu prosti"? Asa sunt parlamentarii.

      Bnr aici Bce in Europa.

    sunt tare curios daca prima casa va fi scoasa cine va mai calca pragu bancilor

    in constanta sunt dezvoltatori imobiliari care dau apartamente in rate fara banci cu 35 la suta avans pai de ce sa dau eu 50 la suta avans cum vor bancile si sa platesc rate pline cu clauze abuzive mai bine direct de la dezvoltator si sa ramana pe piata cei care au preturi bune si rate normale sa vedem atunci bancile cine le mai deschide usa

    1. Asta înseamnă piata.

      Elimina un intermediar -camatarul 

      Nu a anunțat nicio bancă 50% avans. Dar spre 30%, da, este posibil. Dezavantajul ofertei de la dezvoltator este acela că durata este de obicei mai mică - eu am văzut exemple de 5 ani. Dacă nu te deranjează o durată așa mică, mergi la dezvoltator.

      Mare atenție însă la contract. Dezvoltatorul nu este instituție de credit și nu cred că Regulamentul BNR (cu DAE și toate condițiile) i se aplică. Sfatul este să mergi cu contractul la un avocat să îl verifice înainte de semnare. 

      Și s-ar putea ca nici darea în plată să nu se aplice.

      PaI și cu ăla de la banca tot la avocat am ajuns sa mergem.

      Diferența e ca dacă dezvoltatorul are clauze abuzive le elimina.Bancă Nu.

      Am patit-o luna trecuta 

      Hehe

      CămătariI tot cămătari.  

    vezi sa nu te surmenezi

    1. n-am nimic de zis dar am scris o prostiuta

    Cat de certe sunt veniturile viitoare ale unei persoane pt ca aceasta sa poata alege intre avans mai mare sau raspunderea cu venituri viitoare?Oare nu tocmai cei cu PC sunt persoane cu risc crescut de a nu avea venituri certe o perioada mai mare de timp? Si atunci de ce sa plateasca bugetul de stat pt un deal intre imprumutat si banca ?Nu e mai normal ca cei doi sa aiba un contract garantat cu ipoteca si avans fara interventia statului ?Banca cere avans mai mare si dobanda mai mare si preturile se aliniaza la un nivel sustenabil fara interventia statului.A terminat statul toate problemele de rezolvat si a ajuns agent imobiliar ?

    1. Ai dreptate, ema.

      Logica este impecabila. 

      Din păcate se dorește perpetuarea situației de acum și nota de plata este a tuturor contribuabililor. 

      ISARESCU a obținut scoaterea subvenției prima casa din raportarI ca și subvenție dar ea se vede în deficit oricum. Și tot creste

      unde anume trebuie sa ma uit ca sa vad cu cat a garantat pana acum statul la Prima Casa? daca nu este raportata ca subventie, atunci cum este raportata?

      unde anume trebuie sa ma uit ca sa vad cu cat a garantat pana acum statul la Prima Casa? daca nu este raportata ca subventie, atunci cum este raportata?

      Da

      Dacă ai și niște dovezi ar fi foarte bine. Până una, alta, România a implementat din 2014 Sistemul European de Conturi SEC 2010 în care garanțiile nu mai sunt considerate pasive contingente (ca în SEC 95) ci se înscriu în bilanț cu probabilitatea lor de execuție.

      "Under ESA 95 the standardised guarantees granted by government (such as student loans) were regarded ascontingent liabilities whereas ESA 2010 requires to recognise them as a financial liability of government reflectingthe likely level of calls on the guarantees (this financial liability acts like a provision in the government accounts).The deficit impact of these guarantees is now based on the change in such provisions and the guarantee feesreceived by government." 

      but of You really want to know how important for The banking System the future to expected cash infows are, Please take a kook at the goodwill impairments for the year 2011 at ERSTE where Theiss spoke not a wird to the investors(see prospect on 29.06.2012). The sory with the brutal people was also only for brutals like You and me. Why so I know? Simply. All the plastic bottles from the chief of romanian büro from Wolf Theiss were thrown after Commander and I consumed 12 bottles of whisky MAKER after we realized that Moldavia and Romania a Single entity is forming. though is no distinction between Chisinau and Bucharest...I ll kiss You, brutally of course...

      Mulțumesc și mă înclin. În fine, cineva îmi apreciază contribuția, chiar și dacă o face în mod brutal.

       

      Mai are altcineva altceva de spus la adresa subiectelor pe care le-am comentat cu toții? Ca să nu mai vină anonimii să spună că dezinformez, că sunt chestiuni neverificate și că oricine le poate contrazice cu ușurință (așa a spus unul). 

       

      Până la finalul acestei zile, rog a se reține intervenția 11.5. Deși autorul credea cifra complet eronată, greșeala din partea mea a fost totuși minoră (salariu brut în loc de net) și nu a schimbat în mod calitativ superioritatea șirului argumentativ. 

      Vă mulțumesc pentru atenție și vă asigur pe viitor că vă veți bucura de o calitate similar de bună a micilor mele contribuții. Sper că nu vă aflați printre cei scoși din sărite de ele și nici printre aceia care constant îmi monitorizează coeficientul de inteligență (am înțeles că cineva face asta dar sunt convins că nu eu sunt ținta). 

      Spitalul 9. Serios.

      Baiete, nu dai un comunicat catre presa. Vezi ca ai incurcat borcanele. Poti fi subiect pentru un student la psihologie, pacat ca esti asa tanar si agitat. Opiniile cu adevarat pretioase exista in aceasta dezbatere, dar nu sunt ale tale. Sunt mai sus, te ai prins care sunt.

      Cristi C este cel mai tare din parcare. Despre tine și celelalte păreri la care faci referire se poate spune doar atât:

      "Invidia este este un fel de întristare pentru fericirea de care ni se pare că se bucură egalii noștri." 

      Cristi C, am un sfat pentru tine.

      "Trebuie să strângi pietrele care ți se aruncă. Sunt începutul unui piedestal." 

      Talentul lui Cristi C trezește invidie în sufletele mici și admirație în sufletele alese, chiar dacă brutale.

      Iti masor constant debitul de inteligenta care-ti erupe din gura. Si constat ca esti prost ca noaptea. Tu, 16.8. Esti mic, prost, ticalos, frustrat, invidios, un om meschin si ratat.

      he he

      te chinuie talentul ramolitule batran si iti rontai unghiile de furie 

      si ramane uimit de pensumul provocat de Mister CC , care fara a se gandi la o remumeratie complementeaza integral articolul redactiei si ne arata ce poate naste pasiunea de a argumenta pbiectiv.E nevoie sa cautam o modalitate de recompensa , un voucher la domnul Florescu, la crama biodinamica, un club al Ziarului Bursa. Cand am citit ca Firma Theiss in 2012 mentiona pagina zf.ro ca fiind a institului Roman de statistica mu am dat seama ca la Pitesti deschiderea la Mare nu poate ramane utopie deschi

      Corect

      intelegi ca nu este chiar asa simplu a exprima o ppinie fara a avea o informare prealabila...atunci de ce atata rautate...

      Ii dam un Passat CC :))

    "Nu intoarce vantu pomu'

    ca si curva omu' "

    Legea a fost votata prima data fu pc inclus dar ... 

    1. In perspectiva alegerilor Insa foarte posibil

    Domnul Goe, alias Christian Dan, s-a dat de GOL pe pagina deputatei Birchal. NUTRESTE AMBITII POLITICE si im[preuna cu Cristoforidisss a inceput negocierile cu un anumit partid pentru a fi inclusi pe liste la alegeri. La schimb Chrstyan Dan ofera voturile catorva sute de familii carora le va induce ideea ca li se va rezolva problema cu creditele in franci.

    Nu sunt Mafalda dar prevad o lupta la cutite pentru influenta si putere asupra naivilor CHF intre gasca lui Christyan Dan si alt LMBRIC POLITIC, Voevozeanu. 

    *************** **************** 

    "Cristian Dan: Stimata doamna Ana Birchall nici eu nu admit ca un deputat al Romaniei care e ales ca sa reprezinte interesele românilor - inclusiv ale mele sau ale grupului din care eu fac parte - să îmi vorbească de sus. Din cauza acestei clase politice din care faceți si dvs parte, mii de familii de români suferă. A mea este una din ele. Nu uitați că șefii ANPC care puteau să facă ordine în bănci, au făcut parte din aceeași formațiune politică din care faceți parte și dvs. Cu dnul Marius Dunca măcar am putut avea un dialog civilizat, cinstit. Nu am prea văzut ca partidul să-l fi sprijinit, din contră, l-a sacrificat într-un mod ticălos. Îmi pare rău că în acel moment nu am fost Marius Dunca, altfel m-ați fi ținut minte mulți din PSD.  

    Poate, odată, VOM AJUNGE COLEGI

    în Parlament. Și atunci vom vorbi altfel, vă asigur!" 

    1. Dragilor,

      Copiati si distribuiti mesajul predikatorului pokait pentru ca viteaz cum il stie lumea karatistul va rupe kapul tuturor si va sterge mesajul. 

      Si-a dat arama pe fata, maska a cazut si de sub stratuyl de jeg s-a vazut o sekunda chipul viclean al Diavolului.  

      Acum are ordin de la sefii sai care il finanteaza de peste ocean (sau din Rusia, SRI urmeaza sa stabileasca) sa treaca la urmatoarea faza a agregarii naivilor si a atacului la temelia statului ROMAN. 

      Doamne, OCROTESTE ROMANIA DE PROSTIA SI LACOMIA ROMANILOR SI TAIE PANTECELE TUTUROR VRAJMASILOR!!!!! 

      Nu e unul sa nu fie candidat la camasa de forta. Cum va recruteaza astia de la resurse umane, din banci?

      E același om.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb