Desfiinţarea filaturilor - desfiinţarea culturilor de in şi cînepă

Industria de confecţii textile românească se clasează pe locul patru în cadrul ţărilor europene exportatoare de confecţii. Locul fruntaş pare contradictoriu cu faptul că suprafaţa cultivată cu in şi cînepă s-a redus de peste o mie de ori de la Revoluţie încoace.

La nivelul anilor 1989, cultivam circa 75.000-80.000 de hectare cu in - acum sînt cultivate numai 300 de hectare. Tot atunci, cultivam aproximativ 50.000 de hectare cu cînepă - acum doar 400 de hectare. Explicaţia acestui paradox este lohn-ul: importăm ţesături din China, Turcia, India şi realizăm exporturi a căror concepţie este stabilită de firme străine.

Astfel, ţara noastră este singurul stat, din primele zece ţări europene exportatoare de confecţii, care nu are în spate o industrie primară pe măsură, deşi ministerul Agriculturii acordă o susţinere deosebită pentru cultura plantelor textile (in şi cînepă). Statul acordă subvenţii pentru producţia de marfă în valoare de 2,5 milioane lei/tonă, pentru achiziţionarea de seminţe de in - 30.000 lei/kg iar pentru cînepă - 25.500 lei/kg.

De asemenea, statul acordă 1,5 milioane de lei pentru cultivarea unui hectar şi, nu în ultimul rînd, o subvenţie de 5.000 lei/l de motorină. În urma propunerilor venite de la direcţiile agricole judeţene, anul acesta, vor fi plantate circa 445 hectare de in şi 4.000 hectare de cînepă, ne-a precizat Elena Tatomir, director producţie vegetală din cadrul Ministerului Agriculturii.

"La ora actuală nu se cultivă suprafeţe mari cu plante textile pentru că nu are cine să le preia! Unităţile de prelucrare nu au bani ca să aducă societăţile la cerinţele secolului XXI", ne-a declarat Carmen Bîlu, director general la societatea "Industria Iutei" Bucureşti. Investiţiile pentru filatură se ridică la 10 milioane de euro. O ţesătorie necesită o investiţie minimă de 4-5 milioane de euro, iar sistemul de condiţionare al aerului ajunge la un milion de euro.

În ţară nu mai avem filaturi şi topitorii. "Firul s-a rupt la preluarea materiei prime. Există doar trei filaturi, două la Fălticeni şi una la Paşcani, respectiv trei topitorii, pentru in < Galir > Mangalia, şi pentru cînepă < Carpic > Carei, în curs de privatizare, şi < Lutex > Luduş", spune doamna Bîlu.

În ultimii ani, numărul unităţilor de prelucrare s-a redus considerabil. Dacă în anul 1991 existau circa 28 de unităţi de procesare, astăzi au rămas în funcţiune doar trei topitorii şi trei filaturi. În marea majoritate a unităţilor care au fost vîndute de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (APAPS), noii proprietari nu au ţinut cont de obiectul de activitate al acestor unităţi, ne-a spus doamna Bîlu. "Utilajele aflate în dotare au fost valorificate la fier vechi, societăţile fiind cumpărate mai ales pentru terenul agricol pe care îl deţineau şi a cărui valoare va creşte odată cu integrarea în UE", mai spune domnia sa.

Producătorul de in şi cînepă este topitoria, care fie are propriile suprafeţe cultivate fie preia marfa de la diveşti cultivatori. Anul trecut, producţia medie de fibră in la hectar a fost de circa 3.500 kg, iar cea de fibră de cînepă de 6.619 kilograme. Partea proastă este că deşi Ministerul acordă sprijin, apar două inconveniente: pe de o parte vechimea utilajelor fără productivitate, pe de altă parte, topitoriile nu dispun de resurse financiare pentru a prelua producţia sezonieră. În opinia doamnei Bîlu, nu există un program de creditare pentru procurarea materiei prime sezoniere care să fie folosită întreg anul şi nici un program naţional de redresare a industriei primare.

Directorul societăţii bucureştene consideră necesară pentru operatorii din sector o perioadă de graţie şi de rambursare mai mare, respectiv cinci ani şi 15 ani. În condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice nu este de acord cu o garanţie guvernamentală, doamna Bîlu apreciază că ar trebui găsit un consorţiu de bănci care să garanteze pentru împrumuturile necesare.