Dialog constructiv între MFE şi CE pentru Acordul de Parteneriat

F. A.
Politică / 18 iulie 2013

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) susţine că dialogul informal pe care îl poartă autorităţile române cu Comisia Europeană pentru elaborarea Acordului de Parteneriat pentru 2014-2020 "se derulează printr-un schimb constructiv de opinii, conform calendarului agreat de comun acord cu Comisia", se arată într-un comunicat remis redacţiei.

Proiectul Acordului de Parteneriat transmis CE pe 6 iunie şi supus în aceeaşi zi dezbaterii publice "nu putea fi unul aproape definitivat", se arată în documentul citat.

Documentul s-a dorit a fi un prim punct de plecare în construirea dialogului cu Comisia şi demararea negocierilor informale.

Reprezentanţii Comisiei Europene au apreciat public transmiterea din timp a primelor propuneri cu privire la Acordul de Parteneriat.

"Este de mare ajutor faptul ca majoritatea statelor membre, inclusiv România, au trimis drafturile de acord de parteneriat relativ devreme", a declarat recent Shirin Wheeler, purtătoarea de cuvânt a comisarului european pentru politică regională, Johannes Hahn.

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând să fie refăcut până în luna septembrie.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb