DIICOT a continuat audierile în cazul Rompetrol

M.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 mai 2016

Sorin Marin şi Alexandru Nicolcioiu au dat declaraţii, în faţa procurorilor

Adrian Năstase, martor în dosar

Actualizare 8:15 Noi evoluţii în dosarul Rompetrol: Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă

Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă în dosarul Rompetrol, aceasta fiind una dintre moştenirile teribile pe care le are România în domeniul energetic, a scris miercuri seară ministrul de resort, Victor Grigorescu, pe contul personal de Facebook.

"Subiectul zilei este dosarul Rompetrol în care Ministerul Energiei s-a constituit în parte civilă. Sunt dovezi clare a moştenirii teribile pe care o are România în domeniul energetic", a scris Victor Grigorescu.

(L.B)

----------------

Procurorii DIICOT au continuat, ieri, audierile în mega-dosarul "Rompetrol 2", în care au pus sechestru de 3 miliarde de lei, pe bunuri şi acţiuni ale "KazMunayGaz International NV" (fostă The Rompetrol Group NV), "Oilfield Exploration Business Solutions" (fostă "Rompetrol") şi "Rompetrol Rafinare", dar şi pe averile unor persoane fizice.

Dosarul este disjuns din cauza trimisă în judecată în anul 2006, în care a fost judecat Dinu Patriciu, alături de alte persoane.

Primul care a ajuns la DIICOT, ieri dimineaţă, a fost omul de afaceri Sorin Marin, unul dintre foştii acţionari ai Rompetrol.

Sorin Marin este primul partener de afaceri al lui Dinu Patriciu de la preluarea Petromidia. Domnia sa a declarat că a fost citat în calitate de suspect, în dosarul Rompetrol 2. Acesta a spus că va contesta sechestrul pus pe averea sa.

Sorin Marin a mai spus, la intrarea în sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, că le va spune procurorilor tot ce ştie despre situaţia companiilor şi despre acest caz.

De asemenea, la DIICOT a fost, ieri, şi Alexandru Nicolcioiu, fost director al Petromidia, care a făcut parte din Consiliul de administraţie al acesteia, dar şi al Rompetrol.

Fostul premier Adrian Năstase audiat acum două luni

Fostul premier Adrian Năstase a fost şi el audiat în dosarul Rompetrol II, în calitate de martor, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Potrivit surselor, Adrian Năstase a fost citat de procurorii DIICOT în urmă cu aproape două luni, dată la care a şi fost audiat de procurorul care instrumentează dosarul Rompetrol II.

În anchetă, sunt cercetate 14 persoane pentru infracţiuni economice şi de abuz în serviciu.

Noul dosar Rompetrol se referă la creanţa "Libia" şi la ordonanţa din 2003 privind transformarea datoriilor companiei în obligaţiuni convertibile.

Procurorii DIICOT au transmis: "În cauză există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi infracţionale în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare, folosirea şi/sau însuşirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidenţierea în actele contabile ale societăţilor pe care le controlau a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultaţi din activităţile infracţionale şi externalizarea fondurilor astfel obţinute din activităţile infracţionale.

La grupul infracţional astfel constituit au aderat ulterior sau l-au sprijinit şi alte persoane care prin exercitarea cu rea credinţă sau defectuoasă a atribuţiilor de serviciu au favorizat atingerea scopurilor pentru care a fost iniţiat şi constituit grupul infracţional, respectiv dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţa Libia şi Turkmenistan), delapidarea sumelor de bani ce se cuveneau bugetului de stat ca urmare a activităţilor de prelucrare, respectiv vânzare a produselor finite şi a produselor derivate purtătoare de acciză, neplata cu rea credinţă a obligaţiilor fiscale în întregime sau în parte prin nedeclararea veniturilor, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile, stingerea datoriilor către bugetul de stat sub diferite forme, însuşirea, traficarea şi/sau folosirea în interesul personal al membrilor grupului infracţiomal sau al entităţilor juridice ce au făcut/fac parte din grupul Rompetrol a acestor sume de bani, activitate ce a culminat cu iniţierea, promovarea şi adoptarea ordonanţei de urgenţă 118/2003 prin care obligaţiunile bugetare restante pe care SC Rompetrol Rafinare SA le înregistra la data de 30.09.2003, în cuantum de 21.776.998.718.567 lei, aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice".

Măsura prin care rafinăria Petromidia a fost iertată în 2003 de datorii de 603 milioane de dolari prin conversia acestora în obligaţiuni cu o maturitate de şapte ani a fost o măsură corectă, a declarat marţi Alexandru Nicolcioiu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. BINE CA M.E. A DESCOPERIT ,AMERICA,

    Dupa 18 ani multi savanti apar. Nu m-ar mira ca in curand sa nu mai ramanem cu nici-o capacitate de rafinare in functiune. Marii strategi fac

    jocurile si fraierii . 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb