DIN ISTORIA DEVENIRII "SĂNĂTOASEI" NOASTRE ECONOMII "Sabina Product" - scheme piramidale, bănci, politică valutară, legislaţie comercială şi piaţă de capital

În noaptea de joi, 12, spre vineri, 13 octombrie 1995, Sergiu Băhăian a fugit din ţară, trecând frontiera bulgară, într-un Citroën XM negru, însoţit de Laura Petrov şi Raluca Dumitru, lăsând în urmă un prejudiciu de 57 miliarde de lei, cam 5000 de păgubiţi, autorităţi perplexe şi dosarul unei subscripţii publice în curs de pritocire pe masa tinerei CNVM. Sabina Product avea să intre în administrarea unui judecător sindic, în repertoriul de rugăciune al escrocaţilor şi în istoria spumoasă a combinaţiilor frauduloase.

Băhăian a revenit, s-a predat, a fost condamnat, eliberat, a recidivat, a dat o seamă de ţepe mărunte şi a fost implicat într-o poveste stranie, cu patru morţi, pentru care a fost pedepsit cu 26 de ani de închisoare pe care îi execută într-un penitenciar de maximă securitate.

Destul de notabil pentru a fi inclus în Wikipedia de limbă engleză, cu biografia romanţată până la cote cinematografice, jeanvaljeanizat lacrimogen din când în când de tabloidele în pană de inspiraţie, Sergiu Băhăian merită reparaţia unei consemnări istoriceşte corecte, măcar pentru însemnătatea actelor sale pentru evoluţia capitalismului românesc şi pentru interacţiunea cu tinere instituţii ale democraţiei post-revoluţionare.

• Cadrul bancar, hazardul, lăcomia şi legile proaste

Prin 1992-1993, Băhăian era un tânăr întreprinzător care adunase ceva cheag.

Se îndeletnicea cu mica producţie şi comerţul en detail. Sergiu făcea şi inscripţiona tricouri, lucra diverse accesorii vestimentare, mărţişoare, curele, borsete şi alte nimicuri la căutare, pe care le vindea la gheretele din Piaţa Romană, din câteva târguri şi complexe comerciale, pe litoral, în sezon, sau în relaţie directă cu comanditarii.

Băhăian nu era mulţumit, voia să-şi crească afacerea. Ambiţia îl chinuia, visa noaptea containere cu tricouri, basculante cu mărţişoare, platforme industriale care scoteau fum cu nemiluita pe coşurile combinatelor, fum care scria pe cerul albastru numele magnatului.

Băhăian a înfiinţat Sabina Product, un SRL cu capital social de 100.000 lei (de fapt cu capital vărsat de doar 40.000, restul fiind reprezentat de două maşini de cusut) şi a început să caute finanţare. A alergat pe la bănci şi s-a dumirit repede că n-are ce spera de la ele, că micul întreprinzător n-are cum conta pe creditul bancar. (Aici, lucrurile nu s-au prea schimbat, numai că atunci nu era ca acum, nu se inventase grăsanul în costum şi tutu de balerină care să scoată iluzii din baghetă, Hostiuc nu publica poveşti moralizatoare despre IMM-uri de succes, speranţele erau prompt sufocate... Bancherii te întrebau de la uşă dacă erai rudă cu Isărescu, cu Văcăroiu, cu Stolojan, cu Ghiba sau Temeşan, după care te luau de guler şi te aruncau în stradă, să te înveţi minte să mai faci mişto şi să întrebi dacă se creditează producţia).

Resemnat, Băhăian se pregătea să tragă pe uscat targa întreprinderii sale când, într-o zi, a apărut un avocat care, contra sumei de una sută dolari, i-a explicat ce înseamnă asociaţia în participaţie şi cum poate un SRL să folosească banii unor persoane fizice, împărţind profitul cu acestea.

Sergiu Băhăian a compus un text, a rugat un cunoscut să-l transpună într-o română cât de cât inteligibilă şi l-a publicat în paginile de mică publicitate din mai multe ziare. Anunţul spunea: "Firmă doreşte să împrumute, cu contract, sume de bani. Oferim dobândă 15% pe lună la lei, mărci şi dolari!".

Dobânda era fabuloasă. Neverosimilă în orice economie evoluată. Dar să nu uităm, toate astea se petreceau în România anului 1994. Oamenii erau obişnuiţi cu inflaţia galopantă, cu dobânzi la depozite de multe zeci şi sute la sută pe an la lei (fără să discearnă între dobânda efectivă şi coeficientul de compensare a inflaţiei), cu scumpiri majore la fiecare două-trei luni. Dobânda percepută la împrumuturile între particulari era de 10% pe lună la valută - dar se aplica la sume de 100 de dolari sau de mărci germane şi se perfecta pe o lună sau două. Sergiu trebuia să supraliciteze. Spera să strângă 10.000 de dolari în câteva luni. Ar fi avut de unde restitui sumele şi plăti dobânzile.

A strâns 100.000 în prima săptămână.

După o lună, intrase un milion în afacere.

• Decorurile, figuraţia, prostia şi rolul lor în economia ţepei

Sabina Product s-a mutat în Bulevardul Preciziei nr. 1, la ultimul etaj, închiriind spaţiul de la Simar SA, una din fabricile de stat care trăgeau să moară şi îşi prelungeau agonia din chirii. Sabina a cumpărat 200 de maşini de cusut, a angajat 200 de lucrătoare, secţia zumzăia ca un stup. Nu s-a angajat însă niciun controlor de calitate, aşa că rar găseai un trening cu mânecile egale. Muncitoarele erau plătite la normă, nimeni nu era interesat de produs. Oricum nu exista desfacere.

Banii veneau din "contracte", din depuneri ale cetăţenilor care "creditau" societatea.

Contractul era genial! Un contract de asociere în participaţie cu dobândă garantată (care putea fi recapitalizată). Oamenii depuneau bani la casierie, valută, îşi frecau mâinile, nu se grăbeau să retragă, erau prea ocupaţi să-şi facă planuri cu câştigul gras.

Când tot vin bani, datoria întreprinzătorului, degrevat de grija încasărilor comerciale, este să-i cheltuie.

Sabina a înfiinţat o secţie de producţie publicitară, un studio de producţie audio-video (care n-au produs niciodată un leu!), o casă de modă. A finanţat Galele Tele7 ABC (sens în care a cumpărat o scenă mobilă, care a costat cam jumătate de milion de dolari), filmul lui Nae Caranfil "Asfalt Tango", albumul Loredanei Groza "Născută toamna", concertul Rod Stewart-Joe Cocker-Eros Ramazzotti (300.000, sponsor major, la egalitate cu Coca Cola România). Sabina se tot dezvolta...

Când au început să curgă cererile de restituire, nu s-a speriat nimeni. Depunerile erau din ce în ce mai mari.

Problemele au început în iunie 1995. Sabina nu putea onora cererile de retragere ale deponenţilor mari. 81 de oameni depuseseră peste 100.000.000 lei, la cursul de 2100 de lei - dolarul.

Băhăian s-a speriat. A ţinut şedinţă cu "board"-ul Sabinei - Laura Petrov, Raluca Dumitru, Sorin Lospa, Valentin Ionescu, Cristian Dumitrescu-Lăţea, Laura Constantinescu, Corina Băhăian. M-a angajat pe mine ca expert în imagine, să-i fac campania de presă, să mai câştige timp cât să facem un plan.

După ce am stabilizat imaginea publică şi am liniştit ameninţarea controalelor (Dragoş Rusu, comisar la Garda Financiară centrală, sau maiorul Ion Rizea, de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Economico-financiare erau "depunători" la Sabina, trataţi preferenţial, cred că din întâmplare), am început (noi, staff-ul) şedinţele de îmbârligare tLte B tLte cu creditorii.

A fost feeric! Personal, am dat piept cu 26 din cei 81 de "mari asociaţi"...

Intra un ins, de obicei gras, bine îmbrăcat, nervos, în biroul meu, se aşeza în faţa mea:

- "Escrocilor, daţi-mi banii!"

- "Te rog să nu mă faci pe mine escroc, nu mi-ai dat mie niciun ban, n-ai semnat nimic cu mine!"

- "Dar dumneata cine eşti?"

- "Sunt omul angajat să gestioneze criza în care a intrat firma, cu largul dumneavoastră concurs!"

- "Adică eşti plătit din banii mei!"

- "Se prea poate. Şi din banii dumitale. În orice caz, din banii depuşi de toţi chilipirgiii care au crezut că pot obţine un profit de 180% net pe an, la valută, fără să facă nimic şi fără riscuri!"

- "Păi mie să-mi daţi banii! Nu mă interesează ceilalţi!"

- "Ai făcut cerere?"

- "Nu. Să fac?"

- "Cum vrei."

Insul lua un formular al Sabinei şi începea să-l completeze, apăsat, cu pixul pe care scria "Always with you, Sabina! S.P. Inc. Wilmington Delaware USA" ("subsidiara" înfiinţată într-o cutie poştală din America).

Se oprea cam la jumătate...

- "Şi o să-mi primesc banii?"

-"Probabil că nu. Oricum, restituirea se face în 54 de zile bancare (concept inventat de Băhăian), până trec, sigur dăm faliment, mai ales dacă toată lumea face cerere de restituire!"

- "Îţi baţi joc de mine?!?"

- "Eu? Dumneata ai idee ce ai semnat? Un contract de asociere în participaţie între o societate comercială şi o persoană fizică. Adică, în teorie, participi la câştig şi la pierdere!"

- "Pot exista pierderi? Sergiu m-a asigurat că e imposibil!"

- "Fireşte că pot exista pierderi!"

- "Şi există?"

- "Cam da."

- "Mari?"

- "Sincer, nu ştiu, nimeni nu are o situaţie acurată, încerc să aflu".

- "Să am încredere în dumneata?"

- "Nu ştiu. Dumneata ai încredere în oameni pe care abia i-ai întâlnit? Când ai semnat contractul, cum de ai avut încredere?"

- "Păi, mi-au arătat maşinile de cusut, fabrica, studiourile, calculatoarele..."

- "Sunt toate în continuare aici. Crezi că valorează cât să acopere paguba?"

- "A mea, da. Toată, nu cred..."

- "Ştii că ai semnat un contract ilegal? Asocierea în participaţie nu poate garanta un câştig şi nici folosi termenul de «dobândă»".

- "Cum ilegal? Unde sunt banii? Sergiu să se ducă la puşcărie!"

- "Să se ducă, dar asta nu rezolvă problema dumitale, banii i-ai pierdut".

- "Nu putem să considerăm că e un contract de împrumut?"

- "Nu prea... Plus că, şi aşa, tot ilegal ar fi... E o lege din 1966, în vigoare, care limitează dobânda unui împrumut în care e parte o persoană fizică la 6% pe an".

- "Şi ce mă sfătuieşti să fac? Îţi dau o sută. O mie îţi dau. Îţi dau un sfert din bani, dacă-i recuperez!"

- "Nu te sfătuiesc nimic. Încerc să-ţi explic cum stai!"

- "Acuma îmi explici ?"

- "Acum ai întrebat!"

- "Bani sunt?"

- "Nu."

- "Şi de unde-i luaţi?"

- "Habar n-am!"

- "Nu puteţi să-i luaţi de la alţi fraieri şi să ni-i daţi nouă?"

- "Adică la fraierii vechi?"

- "Da. De la fraierii noi."

- "Păi voi sunteţi fraierii noi, ăia vechi şi-au luat banii".

- "De la noi?"

- "Cam da."

- "Şi ce facem acum?"

- "Asta încerc să-mi dau seama. Dacă mă lăsaţi. S-ar putea să tragem doar de timp... Dacă nu vrei, ieşim amândoi acum pe coridor, mata strigi «Hoţii! M-au escrocat!» Am pierdut banii cu toţii! Şi eu vin şi recunosc, întăresc cele spuse de matale".

- "Nu vreau!"

- "Bine. Atunci mai aşteaptă!"

Am câştigat timp. Prin august, Sergiu a împrumutat 150 de milioane de la Bankcoop. S-au dus într-o zi. Am întrebat-o pe Raluca Dumitru, responsabila de contracte:

- "Raluca, cât ne-ar ajunge un milliard?"

Raluca a fost dezarmantă:

- "Depinde cine-i primul!"...

- "Dar două?"

- "Depinde cine-i ai doilea..."

Într-adevăr, în lista făcută mult mai târziu, primii doi deponenţi figurau cu contribuţii la schemă de peste un miliard fiecare (circa 500.000 de dolari)... Vasile Apalaghiei (1,4) şi Stamatidis Evanghelos (1,3).

Unul din creditori, un fel de zaraf, Răsvan Ramiro Enescu, a adus un "finanţist" care să ajute la găsirea unei soluţii, i l-a prezentat lui Băhăian... Dan Octavian Hanea avea o firmă de contabilitate cam butaforică, în Bulevardul Unirii, Excosa, "Experts Comptables Associes", o societate elveţiană la origine, cică. Sergiu l-a plăcut pe Hanea. Dealtfel, Hanea nu era prost şi nici tocmai nepriceput.

Am început să lucrăm la un plan...

• Cum era să se facă ditamai subscripţia publică

Trebuia neapărat să aflăm care e suma totală datorată conform contractelor. Nimeni nu ştia. Sergiu a angajat o firmă de IT, TehnoLogic, reprezentată de Sorin Andone, ca să introducă toate contractele într-un program şi să obţină un rezultat absolut acurat, precis.

Ideea lui Hanea era cam aşa: să transformăm Sabina Product într-un SA, să convocăm o mare adunare, probabil pe un stadion, şi să convingem cât mai mulţi din cei peste 5000 de deponenţi să-şi preschimbe contractele de asociere în participaţie cu dobândă garantată în acţiuni Sabina Product SA. Cei care nu puteau fi convinşi trebuiau plătiţi pe loc. Trebuiau bani. Nu se ştia exact câţi. În balanţa lunii august 1995 apăreau 9 miliarde de lei datoraţi asociaţilor-împrumutători. Toţi eram convinşi că suma era mai mare. Cu un miliard, cu două, cu trei - bani care nu se regăseau în contabilitate, dar care existau în contractele oamenilor.

Sergiu alerga pe la bănci. Noroc că nu erau multe...

Hanea a mers la CNVM, a început să construiască Sabina Invest şi să proiecteze o subscripţie publică, prima din istorie, pe un teren neexplorat.

Eu am început să discut ideea cu creditorii.

- "Cu ce ne alegem dacă vă sprijinim?"

- "Înlocuiţi contractele aberante, ilegale, pe care le-aţi semnat, cu nişte acţiuni valide. Apoi, aveţi transparenţă şi mijloace de control. Sabina are nişte active şi o reputaţie. Angajând un personal calificat şi onest, se poate obţine un profit, în timp. Se poate aduna ceva capital printr-o subscripţie. Nu se vor genera randamente de 180% pe an, dar o să recuperaţi din pierderi. În câţiva ani, poate o să şi câştigaţi ceva. Altă soluţie nu e!"

Ideea a fost agreată de cei mai mulţi. Cel puţin, dintre interlocutorii mei.

În seara zilei de 10 octombrie 1995, Sorin Andone i-a dat lui Sergiu Băhăian situaţia banilor. Nu era vorba de un miliard, două sau trei în plus, faţă de cele 9 din balanţă. Erau 57 de miliarde cu totul. Exclus să-i ia de oriunde! Exclus să facem o adunare pe un stadion. Ne-ar fi mâncat creditorii de vii.

Sorin Andone nu s-a speriat. Era un prestator, habar n-avea ce însemnau sumele alea. Nouă, celorlalţi, Sergiu nu ne-a spus.

Pe 11 octombrie, Sergiu a vândut un apartament, câteva maşini, nişte materiale textile, ce putea vinde repede şi fără să se observe la sediu. A strâns, cred, 100-150 de mii de dolari. A chemat toţi creditorii personali la firmă pe 13 octombrie.

În noaptea de 12 spre 13 a fugit.