Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (ONE) vrea să acorde dividende în sumă de 36,1 milioane lei din profitul primelor şase luni ale acestui an, după cum se arată într-un raport al companiei publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Acţionarii One sunt convocaţi, în data de 28 septembrie, pentru aprobarea distribuirii sumei, care reprezintă circa 78% din profitul net individual al companiei din prima jumătate a anului, de 46,07 milioane lei. La nivel consolidat, dezvoltatorul imobiliar a obţinut un profit de 347,8 milioane de lei.
Dividendul unitar este de 0,013 lei, ceea ce faţă de preţul acţiunilor ONE de astăzi, de 1,26 lei, oferă un randament brut de circa 1%. Data de înregistrare, cea care defineşte acţionarii ce vor beneficia de dividende în cazul în care propunerea va trece de votul AGA, este 18 octombrie.
Tot la finele lunii viitoare, acţionarilor One li se va supune la vot aprobarea majorării capitalului social al companiei cu suma de până la 184,14 milioane de lei, prin emisiunea unui număr de cel mult 925,7 milioane de acţiuni noi, în urma încorporării a aproximativ 87 % din primele de emisiune rezultate în urma derulării majorării capitalului social în perioada 27 iunie 2022 - 3 august 2022.
Titlurile noi vor fi alocate acţionarilor companiei proporţional cu deţinerile în capitalul social, pentru fiecare trei acţiuni deja deţinute urmând să fie alocată o acţiune nouă (prin raportare la numărul total de acţiuni emise de societate la data convocării adunării acţionarilor), conform convocatorului.
Victor Căpitanu şi Andrei Diaconescu deţin indirect, fiecare, câte 29,7% din dezvoltatorul imobiliar.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.08.2022, 22:05)
Intai au cerut bani de la actionari pentru proiecte noi, pentru ca apoi sa ii inapoieze partial sub forma de dividende impozitate.
Comportament ciudat, pagubos si lipsit de logica financiara.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 01:59)
Pagubos pentru cine? Actionari?
Sint informati, pot sa vinda sau sa pastreze.
Chibiti? Pot sa cumpere sau sa stea in Cismigiu.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 07:50)
Este într-adevăr un comportament ciudat și potential păgubos. Oricum, o acțiune umflata cu pompa, fără fundamente solide, riscurile de corecție sunt mari.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 09:35)
risc de corectie sau de cutremure?
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 10:34)
Si una si alta, pe bursa si pe imobiliare!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de antonim în data de 25.08.2022, 16:06)
de ce spui asta: "o acțiune umflata cu pompa, fără fundamente solide"? la ce te referi?
recunosc ca nu am bagat bani in ONE pe motiv de riscuri viitoare, dar ca cifre si indicatori ei stau f bine. cel putin din cifrele raportate...
chiar sunt curios de raspunsul tau. Multumesc.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 11:27)
Stati linistiti, urmeaza o noua alocare de actiuni gratuite pentru conducere iar muritorii asteapta dividende cu randament de 1-2%. Intreb ce rost are alocarea de dividende de 1% daca au solicitat majorarea capitalului pt a avea resurse pt dezvoltare ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 11:29)
Stai linistit” ONE lucreaza pt tine”
3. Nu ati inteles nimic
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 11:49)
Dividendele de 1% sunt pentru majoritari. Pt ei sunt suficiente sa-si mai ia o vila in Floreasca.
Sunt si ei oameni si din asta traiesc, nu din salar.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de antonim în data de 25.08.2022, 16:10)
tu intelegi de ce se numesc "shares" ?
4. Am avut acțiuni ONE
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 13:46)
Dar le-am vândut când au publicat convocatorul pentru AGA cu MCS din primăvara.
Atunci au încercat sa dilueze acționarii minoritari prin suspendarea dreptului de preempțiune de participare la MCS, dar nu s-a aprobat.
Dar riscul de diluare rămâne.
Plus dividendele de 1-2 bani pe care le dau.
Așa ca... pas.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 25.08.2022, 14:21)
e frumos ca un detinator a 10.000 actiuni va primi 130 lei dividende - minus 8% impozit = cca 120 lei... ca sa fie bine !