Actualizare : Declaraţiile lui Peter şi Nik privind demisia directorului financiar
Declaraţie Nik Storonsky, Fondator & CEO Revolut
"Articolul se referă la un proiect de îmbunătăţire a sistemului pe care îl derulam în paralel cu sistemul şi măsurile de control deja existente. Mai avansat din punct de vedere tehnologic, sistemul de verificare a sancţiunilor este doar o parte din întregul proiect de îmbunătăţire. Ca orice companie de tehnologie, e foarte important pentru noi să ne îmbunătăţim în permanenţă sistemele. Noile sisteme nu erau calibrate la standardele pe care le aşteptăm, aşa că am revenit la procesul anterior până la finalizarea calibrării.
În nici un moment în tot acest timp nu am eşuat să respectăm reglementările legale în vigoare şi cerinţele privind sancţiunile. Am efectuat în permanenţă o verificare completă a tuturor tranzacţiilor procesate, care a confirmat faptul că nu au existat tranzacţii sancţionate.
În nici un moment nu am notificat formal Financial Conduct Authority (FCA)."
Declaraţiile lui Peter şi Nik referitor la demisia acestuia
Declaraţie Peter O'Higgins:
"Sunt foarte mândru de faptul că în cei aproape trei ani petrecuţi la Revolut, am reuşit să creştem compania de la 1 milion GBP la 50 de milioane GBP în venituri. Cu toate acestea, pe măsură ce Revolut a început să se dezvolte la nivel global şi să aplice pentru licenţa bancară în mai multe jurisdicţii, a venit timpul să predau responsabilităţile mele unei persoane care are experienţă de retail banking la nivel global. Apreciez foarte mult timpul petrecut la Revolut şi sunt mândru de mine şi echipa noastră pentru tot ceea ce am realizat împreună. Nu am nici o îndoială că Revolut va continua să construiască una dintre cele mai mari şi de încredere instituţii financiare din lume".
Declaraţie Nik Storonsky:
"Din perspectiva unei persoane care a lucrat cot-la-cot cu Peter pentru aproape trei ani, pot spune că Peter a jucat un rol fundamental în succesul Revolut şi nu găsesc suficiente cuvinte pentru a-mi exprima recunoştinţa pentru devotamentul, entuziasmul şi realizările sale".
-----
Ca urmare a unui scandal în care Revolut este acuzat de facilitarea spălării de bani, şeful financiar al companiei şi-a prezentat demisia.
Peter O'Higgins, directorul financiar al Revolut, care a venit la fintech-ul cu sediu la Londra în 2016, după ce a lucrat 12 ani pentru JP Morgan, şi-a dat demisia săptămâna aceasta, conform unei surse anonime citate de The Telegraph.
Demisia are loc după ce aceeaşi publicaţie britanică a scris că Revolut a oprit anul trecut vreme trei luni sistemele automate care trebuiau să prevină transferurile suspicioase de bani.
Astfel, în perioada iulie - septembrie 2018, mii de trazacţii ilegale s-ar fi realizat prin intermediul serviciilor Revolut, conform The Telegraph.
Revolut a raportat tranzacţiile respective instituţiilor financiare competente, însă le-a caracterizat ca insignifiante.
Revolut realizează tranzacţii lunare de 4 miliarde de dolari pe lună şi înregistrează între 8.000 şi 10.000 de conturi curente noi în fiecare zi.