Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, nu va candida pentru un nou mandat în 2023

S.B.
Bănci-Asigurări / 18 mai 2022

Directorul general al Societe Generale, Frederic Oudea, nu va candida pentru un nou mandat în 2023

Directorul general al băncii franceze Societe Generale, Frederic Oudea, a declarat marţi că nu va încerca să-şi reînnoiască mandatul la următoarea adunare a acţionarilor din 23 mai 2023, luând prin surprindere lumea bancară, informează news.ro.

A treia mare bancă listată la bursă din Franţa a anunţat că va lansa procesul de găsire a unui succesor pentru Oudea, care este CEO din 2008, şi că acesta ar trebui să fie finalizat până în 2023.

"Este o decizie pe care am luat-o cu umilinţă, multă emoţie dar şi cu o minte senină", a spus Oudea, a cărui ultimă sarcină majoră a fost să intermediaze o retragere ordonată a băncii din Rusia, prin vânzarea diviziei locale a companiei unui oligarh apropiat Kremlinului.

"Deşi aceasta este o surpriză, vestea are sens pentru noi", a spus analistul Jefferies Flora Bocahut, într-o notă, considerând că este "de înţeles" ca o bancă şi şeful acesteia să tragă o linie după 15 ani.

"De asemenea, considerăm că momentul este potrivit, performanţa SocGen şi-a revenit semnificativ faţă de ultimele minime, capitalul fiind suficient, strategia 2025 clară şi în mişcare". a adăugat Bocahut.

Sub conducerea lui Oudea, SocGen şi-a eficientizat operaţiunile în ultimii ani, pentru a spori randamentele şi solvabilitatea financiară, în special prin vânzarea de afaceri în Europa Centrală şi de Est şi reorientarea serviciilor bancare corporative şi de investiţii.

Absolvent al şcolilor franceze de elită Ecole Polytechnique şi ENA, Oudea s-a alăturat Societe Generale în 1995. El a devenit director financiar în ianuarie 2003, înainte de a prelua funcţia de CEO în 2008, în urma pierderilor uriaşe ale operaţiunilor cu instrumentele derivate pe acţiuni, cauzate de traderul necinstit Jerome Kerviel.

Oudea a devenit apoi preşedinte şi CEO până în 2015, când funcţia a fost împărţită.

În această lună, banca a depăşit aşteptările privind câştigurile din primul trimestru, dar a rezervat provizioane mai mari pentru creditele care s-au deteriorat pe măsură ce impactul economic al războiului din Ucraina a lovit clienţii.

Banca a declarat în aprilie că va părăsi Rusia şi va vinde divizia Rosbank către Interros Capital, o companie legată de oligarhul rus Vladimir Potanin, revizuind în scădere activele cu aproximativ 3,1 miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb