Discriminarea pipăitului

Fumatorii i-au dat lumii pe Edison, pe Einstein, pe Churchill, pe Serge Gainsbourg.

Nefumatorii i-au dat pe Hitler, pe Nicolae Ceauşescu, pe Gregorian Bivolaru.

Hitler a fost, dealtfel, şi primul arţăgos care s-a războit cu fumatul şi fumătorii. Se pare că, dintre toate valorile şi idealurile propovăduite de austriacul mustăcios, omenirea a ales descurajarea fumatului drept unica moştenire valabilă...

În urmă cu vreo 70 de ani, medicii recomandau fumatul. Acum râdem de prostia lor. Probabil aşa cum, peste 70 de ani, medicii viitorului vor râde de inscripţiile de pe pachetele de ţigări. Nimic nu opreşte progresul, dar istoria fiind repetitivă, iar cilivilizaţia o sinusoidă, culmile progresului de azi riscă să devină abisurile de mâine.

Americanii, mari producători de tabac, s-au chinuit în fel şi chip să convingă întreg mapamondul să le inhaleze produsele. Toată lumea fuma în anii "50. Fumatul era considerat elegant, distins, sexual, presupunea gesturi fermecătoare şi accesorii extravagante.

Prin anii 70, aceiaşi americani au avut brusc revelaţia nocivităţii fumatului şi s-au grăbit să aducă la cunoştinţa întregii lumi gigantica descoperire, ba şi să îndemne toată suflarea să renunţe la acest viciu scârbavnic.

Culmea e că principalii susţinători ai campaniilor antifumat au devenit producătorii de ţigarete.

Serialul "Dalas", prima producţie majoră de televiziune în care, în mod didactic, nu se fuma neam, a fost distribuit în întrega lume cu sprijinul mărcii Kent. În serial fuma un singur personaj, Jock Ewing, un reprezentant al unei lumi care apunea, al unei generaţii cu un picior în posteritate. Bătrânul petrolist nu exagera, pufăia câte un trabuc din când în când, fără să uite vreodată să comenteze în legătură cu cât de prostesc şi de nesănătos era acest obicei.

În România, peste câteva zile, va intra in vigoare una dintre cele mai austere legislaţii privind fumatul. E foarte interesant cum se va putea aplica legea în unele detalii - legiuitorii noştri fiind campionii absoluţi ai legilor proaste - ,dar şi mai interesant e cât de disciplinat se va conforma populaţia fumătoare.

Sunt curios cum va arata Make fumând în curtea vilei din Popa Tatu, zgribulit, brumat, plouat sau insolat - funcţie de anotimp. Sunt curios cât de des va fuma Dan Mihalache în faţa porţii Palatului Cotroceni. Sau cum îşi vor trimite sutele de mii de asociaţi ai firmelor cu sediu social în propriul apartament soaţele, soacrele şi bunicii decrepiţi să pufăie printre tomberoanele, bătătoarele de covoare şi Daciile din jurul blocului. Dacă în curtea blocului există un coş de baschet, un tobogan sau o groapă cu nisip, atunci fumatul va deveni ilegal şi în curte, pentru că actul reprobabil se va produce în apropierea unui loc de joacă... Legea nu defineşte "apropiere". Nu defineşte nici fumatul. Dreptul, în genere formal şi nu logic, va fi însă la cheremul logicii poliţistului comunitar şi al sectoristului, în proporţie directă cu calitatea de fumător/nefumător a acestuia, ambiţia profesională şi inamiciţia cu anumiţi fumători din cartier.

Sunt curios cum va gestiona Statul eventualul regres al vânzării de ţigarete. Din preţul unui pachet, circa 80% reprezintă venitul bugetar, reprezentat de accize, TVA, taxe şi impozite, iar 20% - venitul companiei, care include şi cheltuielile de producţie.

Cei trei mari producători de tutun au vărsat în ultimii ani între 2,4 şi 2,7 miliarde de euro anual. Venitul naţional brut va marca o oarecare scădere şi, aşa cum arăta un reprezentant al unei multinaţionale, ţinta de deficit ar putea fi depăşită.

Un Stat sărac nu-şi permite asta.

Pe de altă parte, n-am înţeles două lucruri:

Unu: Dacă voinţa majorităţii şi interesul majoritar nu se regăsesc în principiile guvernanţilor, atunci de ce nu se schimbă şi sistemul electoral, recte să câştige alegerile partidul care primeşte cele mai puţine voturi?

Doi: De ce un produs legal, taxat şi recunoscut este supus unei restricţii generale de consum public?

Imperiul Britanic s-a construit pe ceai, zahăr şi tutun. Rutele comerciale maritime, velatura goeletelor, motoarele de propulsie ale navelor, bunăstarea plebei, emanciparea populaţiei lumii a treia - toate acestea au progresat catalizate de comerţul cu sus-numitele produse. Dacă Albionul s-ar fi dezvoltat în condiţii aidoma celor prezente, Britania ar fi ajuns, probabil, o insulă acoperită de culturile furajere ale unor Triţă Făniţă sau Culiţă Tărâţă. Cândva, un gentleman bea ceai, îndulcit cu zahăr şi fuma tutun de Virginia. Astăzi, un corporatist bea o infuzie de bălării sănătoase, amestecată cu ştevia, cu aspartam sau o chestie cleioasă pe care a mestecat-o o insectă, în locul nobilului cristal care a înnegrit dinţii Elisabetei Tudor, şi îşi ia cu distincţie nicotina din plasturi.

Şi că veni vorba de infuzii: din moment ce ţigările electronice care produc aburi din substanţe fără legătură cu tutunul, dacă narghilelele care filtrează umed amestecuri de plante sunt interzise ca şi ţigările obişnuite, înţeleg că şi aburii ceaiurilor devin... ilegali! Ba chiar şi sauna, dacă subiectul a folosit un deodorant înainte...

Oamenii au făcut legi care să protejeze simţurile. Văzul e protejat de numeroase texte care interzic nuditatea, redarea violenţei, simbolurile nocive, obscenul etc. Auzul e şi el în atenţia apărătorilor umanităţii - primăriile au chiar un departament specializat în a efectua măsurători sonometrice, iar numărul maxim de decibeli e limitat de lege. Gustul e protejat - apa e epurată conform unor norme, conţinutul de sare şi zahăr e controlat, nivelul de alcool din băuturi e legiferat, tot ce e dezagreabil e etichetat. Mirosul e în curs de a-şi afirma dreptul la ocrotire: fumatul dispare treptat, poate că, Doamne ajută!, urmează o lege împotriva grătarelor urbane, a usturoiului şi a transpiraţiei...

Rămâne în discuţie triumviratul simţurilor pielii: tactilul, durerosul, termicul. Împotriva exceselor care violentează simţul termic s-au făcut legi, poporul e păzit de frig şi de arşiţă, sunt planuri de ocrotire ale celor care lucrează în aer liber şi se acordă subvenţii celor care nu-şi permit să se încălzească în vreme de iarnă - există chiar un plan mondial de normalizare climatică. Simţul dureros creează preocupare încă din 1791, an când a fost interzisă tortura, pentru ca mai apoi să se descrie şi pedepsească relele tratamente, lovirea, violenţa etc.

A rămas stingher, oropsit, uitat simţul tactil. Încă nu avem legi împotriva asprimii, a lipiciosului, a repugnantului sensibil, a gâdilatului. Încă n-au apărut anunţuri de genul "Pericol! Senzaţie zgrunţuroasă!" sau pravile care să oblige la neted şi mătăsos.

Acest text nu e nicidecum un manifest al libertăţii fumătorului şi nici o expresie a frustrărilor unui nostalgic al civilizaţiei imperfectului. E doar o responsabilă atenţionare, care îşi propune să eradicheze o gravă lacună de conduită: discriminarea pipăitului.

Prin remedierea acestei regretabile scăpări, contactul nostru senzorial cu lumea înconjurătoare va fi pe deplin reglementat...