DISPUTĂ ÎN COALIŢIE PE PNDL 3 Liberalii, front comun pentru aprobarea programului Anghel Saligny

George Marinescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 19 august 2021

Liberalii, front comun pentru aprobarea programului Anghel Saligny

Liberalii sunt decişi să adopte ordonanţa de urgenţă prin care vor aproba planului naţional de investiţii Anghel Saligny, în valoare de 50 miliarde lei, conform deciziei luată, ieri, în unanimitate de membrii Biroului Politic Naţional al PNL.

"Nu este un program pentru primari, este un program pentru români, pentru că dacă mergem în acea retorică, am putea spune că bugetul unui minister, al Transporturilor, este bugetul ministrului şi este în pixul lui. Şi nu este aşa. Este un buget al românilor. Aşa şi aici. Este un program pentru români, de dezvoltare a României, iar PNL susţine acest program de dezvoltare Anghel Saligny", a declarat Florin Cîţu la finalul şedinţei conducerii PNL, referindu-se la nemulţumirile exprimate anterior de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Cu numai o zi înainte, ministrul Cristian Ghinea a afirmat că USRPLUS nu este de acord cu noul program de dezvoltare locală, numit Anghel Saligny, pe modelul vechiului PNDL derulat de guvernarea PSD.

"În privinţa PNDL3 sunt mari diferenţe de opinii în coaliţie. S-a dat pe surse cum că USRPLUS ar fi de acord cu un nou PNDL ceea ce nu era adevărat. A fost aşa, un anunţ pe gură. Ei ne-au spus că vor propune, noi am răspuns: propuneţi şi analizăm, vedem. Peste două ore, informaţia era în presă, cum că a fost aprobat programul în coaliţie, dar nu a fost aşa, ne-au pus în faţa faptului împlinit. (...) A aduce bani pentru comunitate nu înseamnă că aceasta e forma corectă. De exemplu, am putea să lăsăm mai mulţi bani primăriilor pentru că acum statul ia bani de la primării... Apoi tot statul vine, cu pixul lui Dragnea ca să-i dea... Se plimbă pixul lui Dragnea dintr-o mână în alta şi zice îţi dau ţie, îţi dau ţie, votează-mă pe mine. (...) Cel mai bine era să le lăsăm mai mulţi bani la primari, ca să nu mai fie nevoiţi să stea cu mâna întinsă la guvern. Oricum, acest program propus nici măcar nu e pus în sistem informatic. E aşa, doar pe hârtie", a declarat Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

El a precizat că o metodă utilă ar fi fost ca guvernul să prevadă buget pentru cofinanţarea proiectelor europene derulate de primării, nu să creeze un PNDL 3 sub o altă etichetă.

În replică, preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, a afirmat că ministrul Ghinea nu înţelege nevoia acestui program pentru investiţii locale.

"Cred că Ghinea era cam obosit când a spus asta. Adică pixul cui se plimbă? Colegii din PNL au venit cu propuneri de bun simţ. Să pui la îndoială necesitatea investiţiilor la nivel local este cam mult. Noi am spus de la început ca va exista un nou proiect de dezvoltare locală. Am căutat o personalitate pentru a da un nume cu greutate. Să vorbim de cifre brutale. Situaţia este dezastruoasă în România şi am spus că trebuie să îmbunătăţim condiţiile de trai. Sunt 13 miliarde de euro lipsă pentru investiţii locale, se vede asta în studiul stabilit de Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare. (...) 57% dintre unităţile administrativ teritoriale (UAT) nu au sistem de canalizare, 29% nu au apă. Nu poţi lăsa aceste comunităţi la acest nivel. Nu mai spun de gaze. 70% din UAT-uri nu au acces la gaz. Nu se poate să spunem că merge şi aşa. Sigur, vom încerca să nu suprapunem investiţii, iar asta înseamă transparenţă totală (...) Dar nu plimbă nimeni niciun pix. Fiecare ministru are o responsabilitate. Pe noi nimeni nu poate să ne acuze că am luat decizii bazate pe parti-pris-uri", a spus vicepremierul Kelemen Hunor.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind aprobarea Planului Naţional de Investiţii Anghel Saligny a fost iniţiat de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, care a precizat că vor fi finanţate proiecte doar pe trei direcţii: asfaltare drumuri, reţele de canalizare şi staţii de epurare, reţele de apă. Proiectul de act normativ a fost în primă lectură în şedinţa de guvern din 11 august, urmând să fie adoptat la o şedinţă ulterioară, dacă partenerii coaliţiei de guvernare vor ajunge la o înţelegere cu privire la aşa-numitul PNDL 3.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb