Divorţ între Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul României

Fondul Monetar Internaţional a denunţat Acordul Stand-by cu România încheiat în septembrie 2004 pentru 2 ani. Anunţul oficial al Fondului exprima nu numai nemulţumire, ci şi o stare de iritare cu greu ascunsă, ce riscă să ne afecteze integrarea în UE în 2007. Analizînd atent conţinutul, se poate observa lesne că în anunţul său oficial, FMI nu se adresează numai Guvernului României, ci şi Bruxelles-ului. Nu este primul acord stand-by care n-a ajuns la termen. FMI se confruntă mereu cu un guvern român care pune accent pe preferinţe în politici fiscale, fără să aibă o orientare politică destul de clară şi o cuantificare a impactului măsurilor pe care le adoptă. Este ca şi cum te laşi de fumat în mod hotărît şi te apuci iarăşi numai după cîteva zile. Ori, Alianţa DA - Dreptate şi Adevăr exact asta a făcut. A relaxat politica fiscală încă din decembrie anul trecut şi în acelaşi timp şi-a menţinut cheltuielile publice, pentru a putea face investiţii de capital şi a majora pensiile, aşa cum a promis în campania electorală. Acelaşi lucru Alianţa D.A. doreşte să-l facă şi în 2006, cel puţin în domeniul investiţiilor. Dar, să ai un grad scăzut de fiscalitate (ca pondere în PIB) şi concomitent să menţii sau chiar să sporeşti cheltuielile publice, înseamnă mai puţine investiţii în sectorul privat şi un deficit bugetar mai mare.

Aceste efecte se bat însă cap în cap cu o politică liberală, care constituie fondul doctrinar pe care Alianţa mizează. Nu pun la îndoială, necesitatea ca guvernul să facă investiţii publice, mai ales în infrastructură. Dar, anul acesta s-a înregistrat un excedent bugetar. Ori la ultimele întîlniri, FMI pe bună dreptate a ridicat o singură întrebare cu oficialii guvernamentali: "De ce, ministerele doresc să cheltuie mai mulţi bani, invocînd o sumedenie de proiecte, dacă în exerciţiul financiar 2005, nu au fost în stare să absoarbă banii pe care îi aveau la dispoziţie ?" Întrebarea este de bun simţ.

Aşadar, problema majorării cheltuielilor publice pentru investiţii nu are un fundament real, fără o demostraţie cu proiectele pe masă şi cu indicatori de performanţă, pentru a oferi posibilitatea publicului să constate pe ce anume se duc banii statului.

Separat de slaba sa capacitate instituţională, Guvernul României a încălcat ţintele fiscale fixate în Acordul Stand-by în septembrie 2004. Indiferent dacă a avut temei sau nu, decizia guvernului denotă lipsa de consecvenţă care, pentru orice partener străin, devine la un moment dat obositoare şi exasperantă, mai ales dacă cel care o face nu are o ofertă în contrapartidă. Este evident că Guvernul României nu a oferit nimic, întrucît nu are capacitatea de a-şi planifica politicile publice şi de a le controla. Acest lucru FMI l-a observat nu numai la ultimele negocieri cu Guvernul României din acest zile, dar şi în februarie 2005 cînd discută cu un ministru de finanţe destul de confuz. Apoi, o parte din membrii consiliului de administraţie al FMI au venit în România în perioada 21-23 aprilie, pentru a vedea dacă politicienii noştrii ştiu ce vor în politici economice. Şi au văzut... Doar în acest context, trebuie judecată atitudinea şi în final, decizia FMI de a denunţa un Acord care de abia ajunsese la jumătatea execuţiei sale. Care vor fi efectele acestei denunţări, deocamdată este prematur de comentat. România nu mai este cea din 1992 sau 1997 cînd apăreau instantaneu crize de guvern în asemenea situaţii. România este mai puţin fragilă. Ţara a capatat ceva suflu în economie, iar relaţiile sale în Uniunea Europeană sînt mai solide. Totuşi, atitudinea FMI va influenţa rapoartele agenţiilor de rating în următoarele luni, ceea ce va afecta direct soarta Guvernului României, dacă prognozele economice nu ne sînt favorabile.

În consecinţă, în următoarele luni, guvernul va trebui să facă faţă atît exigenţelor politice şi economice ale UE în perspectiva unui nou raport de ţară în martie 2006, cît şi celor economice ale FMI, pe fondul unui climat intern instabil politic.