DNA a deschis dosar penal asupra împrumutului luat în 2009 de la FMI

EMILIA OLESCU, ANCUŢA STANCIU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 14 noiembrie 2016

DNA a deschis dosar penal asupra împrumutului luat în 2009 de la FMI

În sesizarea obţinută de ziarul BURSA sunt reclamaţi Traian Băsescu, Emil Boc, Mugur Isărescu, Lucian Croitoru

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a constituit un dosar penal referitor la împrumutul pe care ţara noastră l-a luat de la instituţiile internaţionale în anul 2009, potrivit unui răspuns al DNA la o sesizare făcută în luna august de o persoană fizică.

Scrisoarea DNA, obţinută de ziarul BURSA, precizează: "Urmare adresei dumneavoastră din data de 17.10.2016, prin care solicitaţi comunicarea unor date cu privire la plângerea depusă la data de 16.08.2016, vă comunicăm că numărul de dosar penal sub care a fost înregistrată aceasta este 664/P/2016, lucrarea fiind repartizată unui procuror din cadrul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie".

Reprezentanţii DNA ne-au explicat că un dosar penal se constituie în urma unor verificări preliminarii care urmăresc să constate dacă faptele reclamate sunt suficiente pentru a fi întocmit dosar penal la DNA.

Dacă nu s-ar fi dovedit acest lucru, atunci procurorii ar fi concluzionat că respectiva speţă nu este de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ne-au mai spus sursele citate, adăugând că, în continuare, vor fi făcute verificări pentru a se decide dacă partea reclamată trebuie pusă sub acuzare sau dacă se impune clasarea cazului.

"Constituirea unui dosar penal nu înseamnă că vinovăţia este dovedită, dar este un pas care deja a fost făcut pentru decelarea acestui aspect", au conchis reprezentanţii DNA.

Conform surselor noastre, la DNA au fost depuse 270 de sesizări pe această speţă.

Sesizările urmăresc investigarea împrejurărilor în care România a încheiat acordurile cu creditorii externi, respectiv Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a modului în care au fost folosite împrumuturile de la aceste instituţii, în condiţiile în care, în alte state europene au fost lansate investigaţii, inclusiv de natură penală împotriva conducerii băncilor centrale.

Reclamanţii cer dispunerea începerii urmăririi penale pentru infracţiunile de abuz în serviciu, conflict de interese şi constituire a unui grup infracţional organizat. Petenţii mai solicită DNA să aibă în vedere, în această speţă, şi prevederile legii privind siguranţa naţională a României.

Sesizarea precizează: "Apreciez că persoanele responsabile de săvârşirea infracţiunilor semnalate sunt persoanele care au reprezentat Statul Român şi instituţiile publice implicate în perioada 2009-2013, respectiv, Traian Băsescu, Emil Boc, Mugur Isărescu, Lucian Croitoru (consilier pe probleme de politică monetară în cadrul BNR), precum şi orice alte persoane care vor fi identificate în cursul cercetărilor".

Documentul explică: "Cu toate că în anul 2008 nu se punea problema unui împrumut de la FMI, ipoteza fiind exclusă chiar de către guvernatorul Mugur Isărescu, totuşi, în cele din urmă a fost contractat un credit extern.

Astfel, România a semnat în 2009 un acord cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE), Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) de 20 de miliarde de euro.

Conform raportului publicat de Independent Evaluation Office din cadrul Fondului Monetar Internaţional, solicitarea iniţială s-a făcut pentru suma de 44 miliarde euro. Nu a fost prezentată o justificare oficială a deciziei de a contracta un împrumut într-un cuantum atât de ridicat. Economiştii au estimat că nevoile ţării noastre se situau la aproximativ jumătate din valoarea efectiv împrumutată. În acest sens sunt şi declaraţiile lui Theodor Stolojan, consilier al primului ministru de la momentul semnării acordului cu FMI, care afirma că împrumutul va fi în cuantum de aproximativ 10 miliarde de euro şi nu dublul acestei sume. Alţi economişti au estimat că ar fi fost suficiente chiar 5 miliarde de euro".

Persoana care s-a adresat DNA susţine că prejudiciul suferit de Statul Român ca urmare a contractării acestor împrumuturi se ridică la 600 de milioane de euro pe an, plătiţi cu titlu de dobândă pentru suma de 20 de miliarde de euro: "Dacă România ar fi contractat 10 miliarde de euro, cuantumul dobânzii ar fi fost redus la jumătate, dobânda fiind de 300 de milioane de euro pe an. Estimările îi aparţin chiar lui Theodor Stolojan, cel care a deţinut funcţia de consilier al primului ministru în perioada contractării împrumuturilor. Pentru 5 miliarde de euro, dobânda ar fi fost de 150 de milioane, adică de 4 ori mai mică decât cea plătită în realitate.

Aşadar, prejudiciul suferit de Statul Român este reprezentat de diferenţa de dobândă de 450 de milioane de euro plătită în plus. Prejudiciul total se ridică la 1,8 miliarde de euro, având în vedere că perioada de rambursare a fost de 4 ani. Pentru a ilustra amploarea prejudiciului arăt că această sumă de 1,8 miliarde de euro echivalează cu costul cumulat al autostrăzilor Bucureşti - Comarnic şi Bucureşti - Sibiu, cu costul a cel puţin 6 spitale regionale, reprezentând totodată mai mult de jumătate din bugetul apărării şi, nu în ultimul rând, 1,2% din PIB.

În contextul în care au fost împrumutate sume mai mari decât nevoile efective ale României, fără o justificare temeinică, există suspiciunea că sumele suplimentare au fost accesate în scopul satisfacerii în mod nelegal a unor interese private. Cu atât mai mult cu cât, modul de utilizare a împrumutului nu a fost făcut niciodată public.

Ceea ce reiese din informaţiile accesibile publicului este că mai mult de jumătate din sumele accesate au rămas în rezervele Băncii Naţionale a României. Nu există informaţii accesibile publicului care să ateste modul în care BNR a gestionat aceste sume. Însă perioada în care a fost în vigoare acordul cu FMI a coincis cu perioada în care BNR a distribuit bonusuri de până la 10% din profitul anual angajaţilor săi, precum şi persoanelor din conducerea instituţiei.

Totodată, băncile comerciale au beneficiat de reduceri masive ale rezervei minime obligatorii şi de dobânzi comerciale de 3-4 ori mai mari decât dobânzile la depozite. Sumele accesate în baza acordului cu FMI şi virate în rezerva BNR au permis atingerea obiectivului reducerii rezervei minime obligatorii, astfel cum reiese din rapoartele publicate chiar pe site-ul BNR. Potrivit acestor rapoarte, fiecare intrare în conturile BNR a unei tranşe din acordul cu FMI şi ceilalţi creditori a coincis cu ieşiri concomitente aferente scăderii rezervei minime obligatorii, în unele cazuri chiar aproape de zero.

După anul 2011, băncile-mamă ale instituţiilor de credit din sistemul bancar românesc au scos din ţară sume între 5 şi 10 miliarde de euro anual. Este vorba despre aceleaşi bănci ai căror reprezentanţi au participat la Reuniunea privind coordonarea sectorului financiar din România din data de 26 martie 2009, reuniune care a precedat semnarea acordului cu FMI, astfel cum rezultă din comunicatul BNR, dar şi din raportul Independent Evaluation Office din cadrul Fondului Monetar Internaţional.

De asemenea, se pare că sumele împrumutate de la FMI au fost în mod nelegal folosite în vederea sprijinirii politicii monetare a BNR. Concluzia se desprinde dintr-o analiză a cursului leu - euro. Astfel, în octombrie 2008, cursul leu - euro era de 3,6 dar a crescut în mod spectaculos la 4,2 în data de 5 ianuarie 2009, după care s-a menţinut în mod constant în jurul valorii de 4,1- 4,7.

Împrejurarea că România a fost îndatorată fără ca acest lucru să fie necesar reiese şi din faptul că până la finele lui 2013, aproximativ 6 miliarde de euro au fost rambursate, deşi scadenţa era în 2019.

(...) Mai mult decât atât, acordul cu FMI, atrăgând veto-ul acestuia în problemele interne ale ţării, a fost de natură să împiedice România să emită reglementări şi să impună practici corecte, măsuri de uşurare a poverii consumatorilor sau norme privind liberarea de datorie a debitorilor băncilor şi, în general, pentru scoaterea din criză a cetăţeanului de rând ruinat de măsurile de austeritate şi de abuzul de putere economică a băncilor. FMI s-a opus astfel adoptării unor proiecte de lege precum legea falimentului personal şi legea dării în plată menite să ofere o soluţie pentru situaţia cetăţenilor supraîndatoraţi.(...) În perioada 2008-2009, Fondul Monetar Internaţional se afla în criză vorbindu-se chiar despre dizolvarea sa pe motiv că statele nu mai contractau acorduri cu FMI. Pentru a-şi menţine obiectul de activitate şi pentru a-şi dovedi utilitatea, se impunea ca FMI să-şi reia activitatea, acordând noi credite. În mod surprinzător, chiar în această perioadă, au apărut probleme de finanţare în Ungaria. Totodată, deşi în anul 2008 în ţara noastră nu s-a vorbit despre un împrumut de la FMI, ipoteza fiind exclusă chiar de către guvernatorul BNR, în anul 2009 România a semnat un astfel de acord. De aici se naşte suspiciunea că semnarea acordului s-a făcut mai degrabă în beneficiul FMI (instituţie condusă de persoane discreditate prin scandaluri de corupţie).

Concluzia este întărită şi de faptul că România a semnat în anul 2011 un nou acord cu FMI, aflat la acel moment sub conducerea lui Christine Lagarde, actualmente implicată şi ea într-un scandal de corupţie. Prin acest acord, România s-a împrumutat de la FMI cu suma de aproximativ 3,5 miliarde de euro. Acest împrumut nu a fost utilizat, expirând în anul 2013, fără ca statul român să tragă vreo tranşă".

Reclamantul acuză că de semnarea acordului cu FMI au beneficiat şi membrii conducerii BNR care au primit bonusuri în valoare totală de 28 milioane de euro: "Aceste bonusuri, aşa-zis de succes, nu au avut însă la bază un management eficient al crizei din partea celor care s-au bucurat de ele. Dimpotrivă, situaţia economică din România se arăta dezolant: peste un milion de cetăţeni faliţi şi peste 350 de mii de firme aflate în insolvenţă în România anilor 2009-2016. Aceştia au fost victimele directe sau indirecte ale unui management fraudulos şi incompetent al crizei practicat de BNR. În această perioadă s-a constatat o pierdere cumulată de 42 miliarde de euro (28% din PIB) cauzată de acest management. În ciuda acestor catastrofe şi eşecuri, conducerea BNR şi-a acordat bonusurile menţionate anterior. Pe cale de consecinţă, a avut loc privatizarea profitului şi socializarea pierderilor.

De semnarea acordurilor cu FMI a profitat şi preşedintele României de la momentul respectiv, Traian Băsescu. Acesta a fost menţinut în funcţie în ciuda scandalurilor de corupţie şi a acuzaţiilor de autoritarism în care era implicat, încă de la momentul respectiv".

Sesizarea mai evidenţiază că, în prezent, România se confruntă cu un nou scandal de corupţie ce a implicat arestarea viceguvernatorului Bogdan Olteanu, putându-se presupune că există şi alte fapte de corupţie la nivelul BNR.

Sesizare şi la Curtea de Conturi privind împrumutul FMI din 2009

O altă sesizare privind împrumutul statului român de la instituţiile financiare internaţionale a fost formulată în atenţia Curţii de Conturi.

Reclamaţia obţinută de ziarul BURSA susţine că "există indicii serioase cu privire la faptul că Banca Naţională a României (BNR) a gestionat defectuos împrumutul contractat de România în data de 24.03.2009 de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană (CE), Banca Mondială şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), în valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de euro, din care mai mult de jumătate au fost direcţionaţi către BNR".

Prin documentul transmis DNA se cere efectuarea unui control cu privire la modul în care BNR a administrat fondurile direcţionate către această instituţie din împrumutul primit la data menţionată; efectuarea unui control în ceea ce priveşte modul în care a fost influenţată datoria publică de accesare a acestui împrumut şi solicitarea de urgenţă, a suspendării din funcţia persoanelor responsabile pentru săvârşirea faptelor cauzatoare de prejudicii importante sau a unor abateri grave cu caracter financiar, constatate în urma controalelor sau a auditurilor efectuate, până la soluţionarea definitivă a cauzelor în care sunt implicate.

Opinia Cititorului ( 48 )

  1. mda cand estin corzi treaba sta cam asa:

    lender of last resort iti cam da cat vrea el nu cat ceri tu... 

    pr lema nu e suma imprumutata i daca ei are au negociat au avut mandat : parlament catre min de finante si bnr. 

    daca parlamentul a ratificat dupa ca pe un a ord de politica externa lucrurile suntmai incalcite  

    este i fr. de uzurpare de calitati oficiale dak faci ceva fara sa fi indreptatit ..habar nu am...nu fin minte ca isarescusau boc sa fi cerut a ordul parlamentului. 

    guvernulse poate face datkdie suplimentara dkar inlimitele dficituluii bugetar aprobat prin legea bug.

    cred 

    acest simulacru de palangere aduce a atac la BNR, facut dupa teooriile unui expulzat din sistem pentru atac asupra leului; cand nu gasesti finantare pe piete, apelezi la cine poti (FMI), in conditiile care ti se ofera, prea mult loc de negociere nu ai, iar individul stie asta dar se face ca nu stie

    1. Mai temina d....ului cu atacul leului ca e dovedit o mare minciuna,mai citeste si altceva decat iti baga pe gat isarescu si neamul lui ,croitorasul cel lingau.

      Daca era atac cu adevarat ,deja erau infierati in mod proletar 

      "atacatorii" in P-ta DNA ului de isarescu.Cred ca ar avea isarescu satisfactia maxima (nu cred ca mai e cazul de ceva de gen orgasm)sa le faca un ritual cu compasul pe post de tepusa.

      Nene, ia nishte melatonina, valeriana sau altceva, nu ne mai plictisi....

    nu se cunoaste?

    Bani publici-transparenta, extras de cont ... 

    Nu cumva persoana e Soviani? Sau poate chiar sotul lui Gorghiu :))) Numai astia sau cineva din trustul A3 e capabil de asa ceva numai ca sa dea in Basescu BNR sau ca sa iasa in evidenta. Incredibil unde am ajuns sa faci plangere ca s-a imprumutat statul. Ce urmeaza? Ca plangere pe debitele in CHF s-a facut, acuma pe imprumuturi de stat s-a facut. Plangere pe cursul valutar? Pe ROBOR? Pe cheltuielile BNR cu gipuri si mobilier? Pe unde ne tinem aurul? Poate ar trebui sa fie si finantele conduse mai democratic asa, toti sa-si spuna parerea, referendumuri lunare pentru imprumuturi, curs, dobanzi etc. Cat de departe puterm merge cu delirium tremens?

    1. Ce are importanta mai postac bnr ist?Persoana care sesizeaza hotia sau hotia in sine ?

      Sterge-ti spumele de la gura. 

      Care este problema? Tu nu vrei sa afli ce s-a intamplat cu acei bani?

      Alte tari, ca Elvetia de ex. fac referendum si pentru marirea salariului minim pe economie. Ce atata deranj? 

      Ar trebui si o plangere contra Moscovei ca nu ne-au dat inapoi tezaurul... sa vedem cine o face...

      Creditul contractat fraudulos în 2010 păstrează actori încă în funcții.

      Era de datoria BNR-ului și a guvernelor care s-au succedat să solicite recuperarea tezaurului. Se pot face plângeri și în acest sens împotriva guvernatorilor care ocupă funcțiile de 26 de ani. 

      delirium tremens cred ca la BNR.., greu sa acceptati adevarul.!., dar ce va pasa daca aveti de unde lua! transparentilor si camatarilor legalizati ce sunteti! O sa raspundeti cat de curand si grav ! P.S. dupa Islanda, urmati voi cu seful riscului in fruntea hotilor din BNR!

      Slugarnic nemernici ce ești! Ce vrei să spui că Băsescu și șleata au ajutat țara? Cancer mai mare nu a existat pt România și tu vii să i ții supărarea nemernicul? Și tu în pușcărie cu ei pe viață să rămâi. Trădători de patrie și de neam, vai de țara asta, nu știu cât mai suportă astfel de lichele acest pământ.

    Lucica GHORGHIU, ISAR, sau cum te mai numesti, tu scrii asemenea aberatii....Ia uita-te in backgroundul tau profesional, ai vreo performanta, exista ceva bun facut de un linga, oportunist si intrigant ca tine!!!!????

    1. Isar a făcut avere îm mediul privat. Este o performanță.

      Domnul guvernator al României a investit o parte din pradă în mediul privat și e mare afacerist....

    Asa se intampla cand nu dai nimanui socoteala si faci ce vrei!

    Bonusuri de succes pentru bancheri iar plebea n-are decat sa stranga cureaua! 

    Ar trebui imediat suspendati din functii pana justitia va lamuri spetza?? Dar intai va trebui finalizata ancheta penala ...

    Va dura un deceniu pana ne lamurim ... 

    Exista o "monstruasa coalitie" impotriva BNR care este invinuita de toate relele de intreg spectrul politic pentru a face multimea sa uite abuzurile, hotiile si clientelismul celor care ne conduc si probabil ne vor conduce in continuare. Este o campanie media bine coordonata si pe toate notele.( vezi articolul publicat de dvs saptamana trecuta unde un lider politic infiera cu manie proletara BNR pentru faptul ca se folosesc fete de mese albe si pahare frumoase si ar fi mai bine ca finatistii sa faca practica in spitale si scoli. Pacat ca ziarul Bursa cu o falsa echidistanta este

    implicate in aceasta campanie. 

    Indiferent de cine conduce sau va conduce BNR aceasta institutie nu

    poate gira megahotiile si crea din neant fonduri pentru finantarea sau acoperirea escrocilor. Suntem in fond o tara cu cele mai mici resurse financiare pe cap de locuitor si intr-o piata cu mari turbulente ne putem intoarce relative usor la marile crize financiare din 1930, 1946, 1981, 1995.  

    1. atacul impotriva BNR este evident, ramane sa vedem cine este in spatele lui cu adevarat, nu doar mizerabilii care ies in fata

      Aceiași atacatori au lovit forintul și zlotul. Ar fi interesant de văzut de ce guvernatorii băncilor centrale din Ungaria și Polonia nu se plâng de atacuri speculative.

      Cine are interes să manipuleze în România, țara mineriadelor și a furturilor general acceptate? 

      Când spui ca BURSA e implicata într-o campanie ANTI-BNR și ca mimează echidistanta, ai și tu vreo ceva - dovada, argument ?

      Hai sa vorbim sa n-adormim... 

      Cine sa fie dom'le in spatele campaniei de denigrare? Pai, rusii, bubulii, reptilienii, extraterestrii platiti de Soros, etc. Noroc cu Basescu, Boc si Isarescu ca si-au rupt camasa de pe ei si au iesit la lupta cu pieptul gol ca sa scoatza tara din criza. A iesit tara din criza, le-a iesit si lor banutu', au iesit si citeva miliarde din tara care au fugit sa se piteasca prin off shore si a iesit si sufletul din popor. Important este ca stam bine macroeconomic si avem cea mai mare rata de crestere economica la pachet cu cea mai mare rata a saraciei din UE. Desi noi nu voiam, Basescu cu Isarescu ne-a trecut strada din nou si am ajuns impotriva vointei noastre pe trotuarul celalalt cu capul spart si coastele rupte. Sa zicem mersi ca sintem vii si putem munci ca sa platim reparatiile masinii care a dat peste noi. De-aia zicea Basu ca avem nevoie de tinichigii, stia el care-i treaba!

      Cand ati cerut ultima data dovezi ca apa e uda? Puteti dovedi ca apa e uda sau credeti de-a proasta treaba asta?

      Românii au aflat mai recent că apa e udă și că băncile fură. DNA-ul va aduce dovezi că BNR face la fel.

      Este evident pentru oricine, dar în justiție este nevoie de probe.

      Un credit de 20 miliarde contractat fără votul Parlamentului, acoperită de o hârtiuță câțiva ani mai târziu, îi va răcori pe mulți. 

    Se strange latul si se prind tradatorii ,multumesc Doamne !!!!

    Astept cu infrigurare momentul cand isarescu v-a fi arestat sa ma incalzesc cu gandul ca va fi inchis pe viata !! 

    Restul nu conteaza ,victima este poporul roman care a platit cu varf ai indesat masoneria asta !!!

    Isarescu la puscarie pt subminarea economiei nationale !!! 

    1. Si pe Basescu si Boc ii lasam p-afara? Nu-i mai bine sa intre si ei ca sa nu se plictiseasca Isarescu singur?

    A calculat cineva pierderile inregistrate de Romania in urma acestui plasament?

    MAJOR FOREIGN HOLDERS OF TREASURY SECURITIES (in billions of dollars) HOLDINGS 1/ AT END OF PERIOD 

    Jul Jun May Apr Mar Feb Jan Dec Nov Oct Sep Aug Jul 

    2010 2010 2010 2010 2010 2010 2010 2009 2009 2009 2009 2009 2009 

    China, Mainland  

    846.7 843.7 867.7 900.2 895.2 877.5 889.0 894.8 929.0 938.3 938.3 936.5 939.9 

    Japan  

    821.0 803.6 786.7 795.5 784.9 768.5 765.4 765.7 754.3 742.9 747.9 727.5 720.9 

    United Kingdom 2/  

    374.3 362.2 350.0 321.2 279.0 233.5 208.3 180.3 155.5 108.1 126.8 104.3 97.1 

    Oil Exporters 3/  

    223.8 223.0 235.1 239.3 229.5 218.8 218.4 207.4 208.3 209.0 205.9 209.8 209.9 

    Brazil  

    162.2 158.4 161.4 164.3 164.4 170.8 169.1 169.3 165.8 164.9 153.6 146.0 146.8 

    Carib Bnkng Ctrs 4/  

    150.7 165.2 165.5 153.4 148.4 144.6 143.8 128.5 123.5 114.4 116.9 125.3 138.8 

    Hong Kong  

    135.2 141.0 145.7 151.8 150.9 152.4 146.6 148.7 142.1 137.8 128.0 120.5 111.1 

    Russia  

    130.9 123.4 126.8 113.1 120.1 120.2 124.2 141.8 151.4 145.9 145.1 144.9 141.3 

    Taiwan  

    130.5 128.6 126.2 126.9 124.8 121.4 119.6 116.5 115.4 115.6 115.1 112.9 114.4 

    Switzerland  

    105.4 100.1 84.4 80.0 78.8 81.8 84.4 89.7 89.6 85.3 82.7 82.0 81.9 

    Canada  

    101.3 94.0 85.0 82.1 77.0 67.1 54.7 52.8 50.7 44.8 42.3 30.2 24.1 

    Luxembourg  

    98.9 97.5 76.3 77.6 84.6 77.9 79.1 88.4 80.2 79.5 87.5 83.0 80.8 

    Germany  

    56.4 53.5 55.4 54.3 53.7 49.9 49.0 47.8 48.7 47.9 48.8 50.1 51.2 

    Thailand  

    54.4 49.3 46.3 46.9 43.5 42.1 33.3 33.3 29.6 28.0 27.9 31.4 29.3 

    Singapore  

    52.6 50.5 40.6 42.4 45.5 42.6 41.3 39.2 37.5 36.3 39.4 43.1 43.4 

    Ireland  

    43.6 48.3 48.0 45.7 43.3 38.7 39.2 43.6 43.1 42.6 37.0 40.8 42.9 

    India  

    39.4 36.4 29.3 31.0 32.0 31.6 32.7 32.5 34.5 35.8 38.8 41.5 41.8 

    Korea, South  

    39.3 38.7 37.8 38.7 40.1 39.8 39.7 40.3 40.2 43.3 39.9 39.8 38.7 

    Mexico  

    33.3 33.0 34.1 33.1 36.1 33.9 34.4 36.8 31.9 26.5 27.8 33.2 33.4 

    France  

    30.5 35.2 36.4 38.8 38.7 32.5 35.9 30.5 40.4 29.1 25.0 28.0 17.5 

    Egypt  

    30.3 29.4 28.0 21.1 21.4 21.7 19.4 18.9 19.4 14.3 14.9 14.5 12.7 

    Turkey  

    26.5 25.5 27.6 27.9 28.7 27.3 27.5 28.1 29.4 30.3 28.1 28.5 27.1 

    Poland  

    22.3 23.2 23.4 24.6 23.4 22.6 22.3 22.9 21.9 21.9 21.5 21.3 20.9 

    Italy  

    20.5 20.1 20.8 20.3 20.5 20.9 21.3 21.1 21.6 21.6 20.0 19.3 19.8 

    Israel  

    17.9 18.4 20.1 19.9 22.0 18.9 16.8 13.8 15.1 14.5 16.9 16.2 15.5 

    Norway  

    17.0 16.1 15.2 15.0 14.6 13.6 12.3 12.1 8.5 7.3 7.6 7.1 11.3 

    Colombia  

    16.9 17.0 15.7 15.7 16.2 16.0 16.0 17.3 17.2 18.3 18.3 17.9 16.4 

    Netherlands  

    16.8 17.3 17.6 19.6 19.2 20.4 20.7 20.4 21.0 20.5 22.0 22.0 22.2 

    Sweden  

    16.6 16.5 13.4 15.3 16.3 16.0 15.7 15.2 15.5 15.3 14.4 12.7 12.5 

    Belgium  

    16.6 17.2 17.6 18.5 17.1 17.0 17.4 17.3 17.4 16.9 17.2 17.7 17.8 

    Australia  

    15.3 14.5 14.1 17.9 14.4 14.4 15.4 16.3 13.7 12.8 12.3 12.5 12.1 

    Philippines  

    14.7 14.3 14.4 15.0 14.6 12.5 11.3 11.7 11.7 11.4 11.4 11.9 10.9 

    Chile  

    13.3 12.2 12.0 12.0 11.9 12.3 12.5 12.4 12.1 12.4 12.8 12.9 13.4 

    Denmark  

    13.2 13.0 12.8 9.7 9.6 9.8 8.9 8.5 7.8 7.7 7.1 5.3 5.5 

    Malaysia  

    11.7 11.1 10.5 10.9 11.0 10.9 11.0 11.7 11.8 11.7 11.7 11.9 12.5 

    Romania  

    10.8 6.2 8.7 7.1 6.4 3.9 3.1 3.3 3.3 3.4 4.9 6.4 6.7 

    All Other  

    154.8 152.0 153.0 151.3 147.3 148.4 149.0 152.6 155.8 160.0 159.7 162.1 163.2 

    Grand Total  

    4065.8 4009.2 3963.6 3957.9 3885.0 3752.3 3708.8 3691.7 3675.0 3576.1 3575.5 3531.1 3505.8 

    Of which: 

    For. Official  

    2726.5 2696.7 2697.2 2721.6 2709.4 2677.1 2681.1 2706.3 2734.3 2714.5 2699.2 2689.8 2675.9 

    Treasury Bills  

    481.8 460.7 473.4 505.0 507.3 503.4 508.5 534.3 586.6 598.0 597.7 607.3 606.6 

    T-Bonds & Notes  

    2244.7 2235.9 2223.8 2216.6 2202.0 2173.8 2172.6 2172.0 2147.7 2116.5 2101.5 2082.5 2069.3 

    Department of the Treasury/Federal Reserve Board 

    September 16, 2010 

    1/ Estimated foreign holdings of U.S. Treasury marketable and non-marketable bills, bonds, and notes 

    reported under the Treasury International Capital (TIC) reporting system are based on annual 

    Surveys of Foreign Holdings of U.S. Securities and on monthly data. 

    2/ United Kingdom includes Channel Islands and Isle of Man. 

    3/ Oil exporters include Ecuador, Venezuela, Indonesia, Bahrain, Iran, Iraq, Kuwait, Oman, Qatar, 

    Saudi Arabia, the United Arab Emirates, Algeria, Gabon, Libya, and Nigeria. 

    4/ Caribbean Banking Centers include Bahamas, Bermuda, Cayman Islands, Netherlands Antilles and Panama. 

    Beginning with new series for June 2006, also includes British Virgin Islands. 

    1. Măi vigilentule, nu prea înțelegi tu finanța internațională. Da, au venit niște camioane de dolari de la FMI (mă rog, un transfer electronic). Dar poate nu știai că nicio bancă centrală nu ține banii la saltea (așa cum fac unii cititori ai Bursei).

      Țin lichidități doar pentru nevoi pe termen foarte scurt. Altfel, banii se țin în titluri de trezorerie cele mai lichide ale celor mai sigure economii. Mă rog, nu ca Banca Elveției care îți vinde un titlu de stat cu randament negativ. Titlurile FED au avut mereu cca 1% randament pozitiv. BNR nu a pierdut din acest plasament. 

      Cititorii Bursa nu țin banii în titluri de trezorerie lichide teoretic în timp ce contractează credite de urgență, centuri de siguranță și alarme gaz.

      Practic, când a dat boala globală, BNR nu avea un șfanț de lichide ce erau titlurile pe care le-a acumulat. 

      Bnr nu a pierdut a castigat de doua ori,platim noi pe care ei ne considera (populime) dobanda la fmi si ei castiga dobanda din plasament...

    Postacii bnr lucrează pe trei schimburi,schimbul 3 cred că din cauza somnului deraiaza😂

    1. Lucreaza, lucreaza, ca e foc mare sub anumite scaune! Somnul unora nu mai e asa dulce ca la inceputul anilor 2000! Payback, baby!

      Chiar, nu glumesti? Hai,ia inca una mica pe lamotesti sa te linistesti :-)))))))

      O țeapă, ceva? Poate ai treabă.

      corect! simt ca se prabusesc...sunt ca in Titanic!

    Uimitor cum postacii s-au apucat repede-repejor sa latre! Din fericire doar atat pot face! Au fost o multime de semne de intrebare, cu cifre si argumente serioase, privind acel acord cu FMI iar populatia cititoare de Libertatea a trecut usor peste! Isarescu, insa, si-a mai trecut o marlanie penala in catastif, dand cu Yes, Sir! in fata FMI si neavand un plan anti-criza, asa cum era obligat sa aiba! Asa ca DNA nu face decat sa raspunda la o serie de intrebari pertinente despre nevoia Romaniei de a contracta un asemenea imprumut de la o institutie care singura-singurica si-a recunoscut nu demult esecul in gestionarea crizei financiare! Latraii BNR, insa, ii dau inainte fara a aduce vreun argument solid! E OK, insa, nu asa se castiga o astfel de disputa!

    Va sa zica cineva vrea sa induca inb constiinta romanilor ca boier Isarescu este marele hot care a jefuit tara. El, cel care in marea degringolada din guvernarea Conventiei a reusit sa stabilizeze tara. El, cel care in urma unei preocupari staruitoare si activitati stralucite a reusit sa aduca o oarecare stabilitate macroeconomica.

    In acest timp adevaratii jefuitori ai tarii par a sta linistiti, nederanjati de nimeni, ba unii chiar candideaza la parlamentare, considerind ca n-au terminat chiar tot, ar mai fi ceva de jefuit!

    Asta conspiratie!  

    1. Isarescu a stabilizat tara ca la ATI: e intubata, cu perfuzii si respira asistat. N-a murit si daca da Dumnezeu, scapa. In schimb a avut o activitate stralucita si o preocupare staruitoare sa-si traga banu' pentru el si sa bage niste bani din care sa poata fura golanii lui Basescu . Ar trebui ca toti sa fie suspendati de git din functii de primul felinar.

    Da, cred ca e OK sa fie cercetati toti cei implicati , de la persoanele din BNR, inclusiv Guvernatorul Bancii, pana la presedintele Traian Basescu. Nu cred ca a fost bine si necesar sa ne imprumutam.

    1. dar o fi bine sa ne inprumutam pentru a plati pensii si salarii? in cheia aceasta toti prim ministrii si ministrii de finante ar trebui anchetati pt constituire de grup infractional si multe altele

      Împrumutul de la FMI a facilitat eliberarea RMO către bănci, guvernul Boc primind un bonus pentru devalizări tip ANRP.

      Din contră, salariile au fost tăiate, iar pensiile impozitate. 

    Isarescu-Basescu-Boc ,au luat fara acordul parlamentului decizii revoltatoare pentru majoritatea romanilor dar in special pentru cateva categorii sociale grav afectate:invatamant preuniversitar,sanatate,etc .Afectarea acestor categorii sociale timp de trei ani in mod nedrept ,pentru prima oara (nici Ceausescu nu a indraznit ), a creat un precedent ,ca orice nemernic poate fura munca unor oameni cu salarii foarte mici (600-1000)roni,fara sa dea socoteala . Sa fim decenti in exprimare dar ne stapanim cu greu sa nu injuram la propriu ca in acele momente nici o institutie a statului nu a oprit pe un dement sa ia niste decizii ilegale ,fara acordul parlamentului . Basescu ,capul mafiei PDL a beneficiat in cei 10ani de o imensa imunitate , incat putea chiar sa ucida si sa nu raspunda . Sa fie macar acum anchetat,de ce unii au furat din banci sau prin retrocedari ilegale,evaziune in acea perioada (inclusiv familia lui ) si oameni nevinovati cum ar fi cei din inv. preuniversitar si sanatate (cu grila de salarizare la nivelul asistatilor sociali) au fost intr-o clipa JEFUITI , JAF care a durat 3ANI . Deasemenea REVOLTATOR : in timp ce copiii nostri mureau de foame, Isarescu primea BONUSURI imense pentru "EFICIENTA ". Trebuie sa intram in posesia acelor sume FURATE timp de 3ANI! Sa nu invocam CRIZA , mafiotii Basescu -PDL au folosit acest argument numai pentru a fura. Asa este criza , ca numai cateva categorii sociale sa acopere FURTURILE mafiotilor ? Nu era justificata austeritatea atata timp cat se faceau investitii inutile (parcuri la tara ,partii de schii,etc ) . De ce nu au facut Basescu si mandra lui acele investitii prostesti cu banii lor , nu cu banii salariatilor ! Sa fim asigurati ca masuri exagerate indreptate doar impotriva unora , sa nu mai aiba loc niciodata ! Daca este CRIZA toti locuitorii tarii trebuie sa participe ! De ce mafiotul sef nu a redus marile averi ,multe dintre ele facute jefuind statul ? S-a repezit la cei cu 600-1000roni venit ! Cum sa aprecieze sudoarea muncii ,unul cu o sotie care nu a muncit niciodata?Vrem adevarul , DNA sa ancheteze !

    Da...articolul este f.f interesant si merita analizat ...sper ca cei indreptatiti s-o faca.

    Cert este un lucru... ca nu a existat deloc o TRANSPARENTA al acestui imprumut....si atunci sigur apar multe intrebari...

    Iar problema...bonusurilor....chia r in acea perioada."grea" pentru tot poporul din Romania ...eu zic ca este o TOTALA lipsa de bun simt.... 

    Iar pacatele lui nu se pot comensa cu "faptele lui bune".

    BNR trebuia sa vegheze la calitatea activelor Bancorex, Banca Agricola, BI Religiilor, etc. si sa ia masurile ca patronii, directorii etc sa nu poata fugi cu banii. 

    Isarescu e de vina ca asa multe banci au dat faliment in Romania. Ele falimentand ca au fost capusate, furate cu complicitate din interior, nu din cauze externe de enevitat.

    Isarescu nu e un personaj mesianic de neinlocuit. E un nomencalturist arivist care patroneaza nepotismul din BNR. 

    1. Stimate domnule Emancipator,

      Daca ar fi funcționat supravegherea prudentiala a dlui ISARESCU am fi avut si noi banci proprii, asa cum au toate celelalte tari membre au UE. 

      Semnificativă pentru lipsa de interes a dlui ISARESCU pentru sistemul bancar românesc ete publicarea de catre BNR, la 9 mai 2000, a unui COMUNICAT DE PRESA devastator la adresa Bancii Religiilor. 

      Normal ca deponentii au navalit pe aceasta banca.  

      Nicio banca centrala din lume nu publica asemenea COMUNICATE DE PRESA criminale.

      Asa a fost distrusa Banca Religiilor ! 

    Schimbati tablele Ceausiste pt masini: Rezervat BNR in Cluj macar ca ati facut destul profit, Ceausescu e puscat cam de multisor. In spate la Decanat Ubb.

    pe fond, imprumutul necesita o ancheta serioasa pentru ca este o teapa data Romaniei!! de fapt: 1. Romania avea nevoie de imprumut ? 2. daca da, in ce cuantum? 3. s-a respectat procedura formala de angajare a imrumutului de forurile interne, conform legii? 4. care era expunerea bnr si care era expunerea nationala? 5. mai vreti?

    As fi curios daca nu exista vre-un denunt la dna despre imptumuturile facute de psdei de cand sunt la guvernare?

    Se strange latul. Petricu Cristian Alexe kg de aur si 10 case. Nu au de unde justifica averile facute peste noapte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb