DNA: Carmen Eleonora Prodan, director general al CAS Maramureş, urmărită penal pentru luare de mită

T.B.
Anticorupţie / 12 ianuarie 2024

DNA: Carmen Eleonora Prodan, director general al CAS Maramureş, urmărită penal pentru luare de mită

Carmen Eleonora Prodan, director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, a fost pusă sub urmărire penală de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzată că ar fi primit bani de la oameni de afaceri şi manageri de spitale în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte, conform agerpres.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, vineri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Cluj - Biroul teritorial Baia Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând ziua de joi, a lui Carmen Eleonora Prodan, în calitate de director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru opt infracţiuni de luare de mită, din care trei săvârşite în formă continuată, şi a Cameliei Rodica Stretea, în calitate de director executiv al Direcţiei relaţii contractuale din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru cinci infracţiuni de luare de mită, din care două săvârşite în formă continuată, relatează sursa citată.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că, în perioada septembrie - decembrie 2023, Carmen Eleonora Prodan şi Camelia Rodica Stretea, în calităţile menţionate, ar fi primit de la mai multe persoane (oameni de afaceri şi manageri de spitale) foloase necuvenite şi sume de bani necuantificate până în prezent, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte încheiate de diferite societăţi comerciale şi unităţi sanitare cu instituţia pe care o conduceau, transmite sursa menţionată.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, cele două trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu depăşească limita teritorială a judeţului Maramureş decât cu încuviinţarea prealabilă a organului judiciar (procuror, judecător de cameră preliminară, instanţa de judecată) şi să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta, menţionează anchetatorii, conform agerpres.

DNA arată că, în cursul zilei joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, au fost efectuate percheziţii domiciliare în şase locaţii, situate pe raza judeţului Maramureş, informează sursa indicată.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. adica mai pe romaneste, spaga pt licitatii trucate. bine ca avem seap si nu se mai pot falsifica licitatii. sau?

    Posibil i a fost tăiat sporul de muncă grea la calculator și trebuia să fure de undeva ptr a recupera

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb