DOCUMENT CITAT DE REUTERS: FMI consideră euro subevaluat şi cere BCE măsuri de susţinere a economiei

Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iunie 2019

Fondul Monetar Internaţional (FMI) crede că Banca Centrală Europeană (BCE) trebuie să menţină actuala politică monetară relaxată, care sprijină economia, arată un document UE consultat de Reuters, în avanpremiera raportului pe care organizaţia financiară internaţională urmează să-l prezinte miniştrilor de Finanţe din zona euro săptămâna viitoare.

De asemenea, FMI intenţionează să repete solicitările sale de majorare a cheltuielilor adresate Germaniei şi altor state din zona euro care înregistrează excedent, în timp ce va cere Italiei şi altor ţări cu un nivel ridicat al datoriei să implementeze reforme structurale. Aceste decizii vor ajuta la aprecierea euro, pe care FMI îl vede uşor subevaluat, se arată în document.

Raportul anual al FMI va fi prezentat la reuniunea Eurogroup care va avea loc săptămâna viitoare în Luxemburg, dar principalele subiecte au fost deja dis-cutate săptămâna aceasta cu reprezentanţii zonei euro, potrivit Agerpres.

Conform datelor publicate ieri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), PIB-ul zonei euro a urcat cu 1,2% în primele trei luni din acest an, comparativ cu perioada similară din 2018.

Ieri, BCE şi-a modificat estimările privind creşterea economică din zona euro în acest an şi anul viitor, din cauza acumulării riscurilor la adresa conjuncturii. În conformitate cu noile previziuni ale BCE, PIB-ul zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 1,2% în acest an şi un avans de 1,4% anul viitor, faţă de 1,1%, respectiv 1,6% cât estima BCE anterior pentru următorii doi ani.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb