Un imam şi asistentul său au fost împuşcaţi mortal pe stradă în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică în cartierul Queens din oraşul american New York, informează BBC News online.
Imamul Maulama Akonjee, în vârstă de 55 de ani şi asistentul său, Thara Uddin, în vârstă de 64 de ani, au fost împuşcaţi în apropierea Moscheii Al-Furqan Jame din Queens.
Poliţia analizează situaţia, dar deocamdată nu există indicii că cei doi clerici musulmani ar fi fost vizaţi din cauză că erau musulmani.