Moneda americană a înregistrat, în ianuarie, pe pieţele externe, cel mai important câştig lunar din mai 2013 până în prezent, faţă de un coş alcătuit din alte valute majore, în condiţiile în care declinul valutelor din ţările emergente i-a determinat pe investitori să caute plasamente relativ sigure sau considerate "refugiu".
Indicele Bloomberg Dollar Spot, care măsoară evoluţia dolarului faţă de zece valute majore, a urcat cu 1,2% în ianuarie, pe piaţa din New York, ajungând la 1.031,57 puncte.
Dolarul a crescut cu 0,5% vineri, raportat la moneda unică europeană, atingând un curs de 1,3486 unităţi/euro, iar de la începutul anului s-a apreciat cu 1,9% - cel mai important avans din ultimele 11 luni. În ultima zi din ianuarie, dolarul a urcat până la 1,3479 unităţi/euro, acesta fiind cel mai ridicat curs din 22 noiembrie până la momentul actual.
"Dolarul a beneficiat de pe urma ieşirilor de capital de pe pieţele emergente", declară, conform Bloomberg, Omer Esiner, analist-şef de piaţă la societatea de brokeraj "Commonwealth Foreign Exchange" Inc. Acesta a menţionat că investitorii abandonează activele cu risc, orientându-se spre cele sigure.
Menţionăm că, în ultima zi a săptămânii trecute, euro a pierdut teren în faţa dolarului şi pe fondul datelor privind evoluţia sub aşteptări a inflaţiei din zona euro, care a reaprins temerile legate de faptul că Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea lua măsuri pentru combaterea deflaţiei.
Conform unei estimări preliminare lansate vineri, de Eurostat, rata anuală a inflaţiei din zona euro a continuat să scadă în ianuarie 2014, ajungând la 0,7%, de la 0,8% în decembrie 2013. Analiştii aşteptau ca preţurile de consum din zona euro să crească la 0,9% în ianuarie.
BCE are programată pentru săptămâna aceasta o reuniune a consiliului guvernatorilor, în cadrul căreia va lua o decizie cu privire la politica sa monetară.
• Aurul, în prima scădere săptămânală din decembrie
Cotaţia futures a aurului a înregistrat, în intervalul 27-31 ianuarie, pe piaţa americană, prima scădere săptămânală din decembrie, în baza semnelor de redresare a economiei SUA, care au alimentat pariurile că Federal Reserve (banca centrală) va continua să reducă stimulentele economice.
Preţul aurului cu livrare în aprilie a coborât cu 0,2% vineri, la Comex New York, ajungând la 1.239,80 dolari uncia. Săptămâna trecută, cotaţia metalului preţios a pierdut 1,7%. Declinul vine după ce, în 2013, preţul aurului a coborât cu 28%.
Vânzările de monede de aur ale Monetăriei SUA (U.S. Mint) au sporit cu 63% în ianuarie, faţă de decembrie, atingând cel mai ridicat nivel din aprilie. Volumul acestor vânzări a urcat la 91.500 de uncii, de la 56.000 de uncii, conform datelor Monetăriei.
Faţă de ianuarie 2013, volumul vânzărilor de monede de aur a scăzut, însă, cu 39%.