Dolarul, în declin vreme de cinci săptămâni

Alina Vasiescu
Internaţional / 17 octombrie 2010

Moneda americană a încheiat, la data de 15 octombrie, a cincea săptămână consecutivă de declin, în raport euro, în condiţiile în care traderii au speculat că banca centrală a SUA (Federal Reserve - Fed) va continua să relaxeze politica monetară. O asemenea perioadă lungă de depreciere nu a mai fost consemnată decât la finele lui 2008, când Fed a redus dobânda la un culoar de 0-0,25%.

Dolarul a pierdut 0,3% în intervalul 11-15 octombrie, încheind ziua de vineri cu 1,3977 unităţi/euro, faţă de 1,3939 unităţi/euro la data de 8 octombrie. În ultima zi a săptămânii trecute, dolarul s-a depreciat până la 1,4159 unitţi/euro - cel mai redus curs de după 26 ianuarie.

Curs de 1,45 dolari/euro la finele anului, estimează "Aviva Investors"

Aprecierea pe care euro a înregistrat-o din iunie până în prezent reprezintă un semn de încredere că Banca Centrală Europeană (BCE) a reuşit să stabilizeze pieţele financiare, susţin specialiştii "Aviva Investors", care anticipează că moneda unică ar mai putea câştiga 4% până la finele lui 2010.

"BCE a făcut o treabă bună", a declarat, citat de Bloomberg, Pierre Lequeux, şef al departamentului de management al valutelor din cadrul "Aviva Investors", divizia de investiţii a asiguratorului britanic "Aviva" Plc. În opinia lui Pierre Lequeux, criza datoriilor suverane a fost un test puternic pentru credibilitatea BCE.

Lequeux este de părere că euro va continua să crească, iar la sfârşitului anului curent moneda împărţită de 16 state din Uniunea Europeană va avea un curs de 1,45 dolari.

La începutul verii, euro s-a depreciat semnificativ, ajungând la nivelul minim de după 2006. Declinul s-a produs pe fondul temerilor legate de răspândirea crizei datoriilor din Europa, respectiv de intrarea Greciei sau Spaniei în faliment. De atunci, euro a urcat cu 19% faţă de dolar, traderii considerând că Statele Unite vor face noi achiziţii de datorii - măsură menită să stimuleze economia, dar care devalorizează bancnota verde.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb