Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că nu are o problemă să se întâlnească cu dictatori atâta timp cât "este în beneficiul Statelor Unite", relatează CNBC.
"Când mă întâlnesc cu liderii ţărilor pe măsură ce vin - regi şi regine şi premieri şi preşedinţi şi dictatori - mă întâlnesc cu toţi", a spus Trump în timpul unui lung discurs susţinut la Economic Club din New York, transmite News.ro.
"Oricine doreşte să vină. Dictatori? Este OK. Veniţi. Orice este în beneficiul Statelor Unite. Dorim să ne ajutăm poporul", a spus Trump.
"Dar primul lucru pe care mi-l spun aceştia este aproape întotdeauna: < Felicitări pentru economia voastră >", a susţinut Trump.
Comentariul pare să contrazică politica externă americană din ultimele desfăşurată pe parcursul deceniilor, care s-a concentrat pe folosirea influenţei americane mari ca o forţă de susţinere a guvernelor democrative, care respectă drepturile omului şi marginalizează dictatorii şi autocraţii.
Remarcile par să se îndepărteze de discursul scris al lui Trump, care laudă politicile administraţiei Trump pentru soliditatea economiei americane. Fragmente din discursul lui Trump puse la dispoziţie înainte de eveniment scot în evidenţă numărul de locuri de muncă create şi majorarea salariilor în timpul preşedinţiei Trump, informează aceaşi sursă.
Casa Albă nu a clarificat pentru CNBC dacă afirmaţiile ljui Trump referitoare la dictatori fac parte din textul pregătit pentru discurs.