DORU LIONĂCHESCU, DESPRE LEGEA CONFISCĂRII DEPOZITELOR NEGARANTATE: "Şi acum se face bail-in într-un faliment bancar, dar dezordonat"

--------------

Actualizare 10:41 Băncile din Grecia s-au redeschis

Băncile din Grecia s-au redeschis în această dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară, însă limita la retragerile de numerar va fi menţinută la 420 de euro pe săptămână, potrivit site-ului Deutsche Welle.

Începând de azi, grecii pot retrage de la bancomate 420 de euro pe săptămână, dar nu vor mai fi nevoiţi să stea la cozi în fiecare zi pentru a scoate câte 60 de euro odată.

Transferurile de bani în străinătate şi deschiderea de noi conturi bancare vor fi în continuare interzise.

"Controlul capitalului şi restricţiile privind retragerile de numerar vor fi menţinute, dar intrăm într-o nouă etapă, care sperăm că va fi una de normalitate", a declarat pentru postul de televiziune Skai preşedintele asociaţiei băncilor elene, Louka Katseli.

(A.C.)

------------

Persoanele care au depozite bancare rămân şi acum fără bani dacă banca intră în faliment, dar dezordonat, spune consultantul economic Doru Lionăchescu, preşedintele Capital Partners, în contextul în care, recent, Guvernul a aprobat proiectul legislativ ce transpune legislaţia europeană privind rezoluţia bancară, care vizează, printre altele, şi aplicarea bail-in-ului (salvarea băncii din surse interne, care înseamnă şi depozite negarantate).

Domnul Lionăchescu ne-a declarat: "Noile reglementări nu fac decât să transpună legislaţia europeană şi să creeze un cadru legal astfel încât să se procedeze la o restructurare ordonată a băncilor cu probleme.

Şi până acum oamenii care aveau depozite mai mari decât cele garantate îşi pierdeau banii în caz de faliment bancar, doar că acest lucru se întâmpla dezordonat. Legislaţia nu face decât să ordoneze puţin procesul. Într-un faliment bancar, oricum se face bail-in, pentru că banii nu mai există în momentul în care banca intră în faliment. Oricine ştie ce se întâmplă cu jucătorii din piaţă în momente de criză. Noua lege mi se pare doar un pas legislativ întârziat, ce crează teren egal pentru toată lumea, eliminându-se riscul de contestaţie juridică, depusă, după caz, în timpul procesului şi după acesta, fapt care îngreunează derularea procedurii".

Preşedintele Capital Partners este de părere că depunătorul trebuie să se uite la cât de solid este operatorul financiar când îşi plasează resursele băneşti, opinând că noile reglementări responsabilizează deponentul.

Domnia sa atrage atenţia că, în cazul aplicării bail-in-ului, într-o situaţie de rezoluţie bancară, "nu banca ia banii deponenţilor, ci Fondul de Rezoluţie Bancară ce urmează să fie înfiinţat".

Domnia sa adaugă faptul că, de când am intrat în UE, legislaţia europeană prevalează.

• Lazea: "Marii deponenţi au mijloace de verificare a activităţii unei bănci şi de diversificare a riscului"

Atunci când o bancă ajunge în situaţie de criză, este de maximă importanţă ca grupurile nevinovate să nu plătească pentru salvarea ei, punctează Valentin Lazea, economist-şef în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), pe blogul instituţiei.

Domnia sa subliniază: "În primul rând trebuie protejaţi contribuabilii (mulţi dintre care nici măcar nu au cont bancar), iar în al doilea rând ar trebui protejaţi micii deponenţi, cei care au depozite mai mici de 100.000 euro la fiecare bancă. Este suspectă, în acest context, «grija» faţă de soarta marilor deponenţi (cei care au depozite mai mari de 100.000 euro la fiecare bancă), care aveau mijloacele de a verifica activitatea băncii şi de a-şi diversifica riscul".

În opinia domnului Lezea, reglementatorul trebuie să facă distincţie între băncile solvabile dar ilichide (temporar), care merită să fie sprijinite şi băncile insolvabile (ale căror active plus capital nu pot acoperi pasivele propriu-zise).

"Criza economico-financiară a arătat rolul crescut al capitalului în distribuirea costurilor restructurării (dar şi al creditorilor băncii, ca şi al marilor deponenţi)", mai arată Valentin Lazea, adăugând că, "atunci când (...) majorarea capitalului, apelul la creditori şi la marii deponenţi nu sunt suficiente pentru salvarea de la faliment a unei bănci comerciale, dar aceasta are o importanţă sistemică, se recurge la banul public, adică la o împovărare suplimentară a contribuabililor".

Economistul-şef al BNR exemplifică: "În perioada 1997-2000, în România au fost lăsate să falimenteze 8 bănci comerciale fără importanţă sistemică, dar au fost salvate două bănci de importanţă sistemică (Bancorex-BCR şi Banca Agricolă), cu un cost total pentru buget de circa 7% din PIB anual de atunci (circa 2,5 miliarde dolari), fără a se lua în calcul dobânzile la această datorie suplimentară.

Rezultă de aici că apelurile populiste de a nu penaliza marii deponenţi (peste plafonul garantat de 100.000 euro) nu fac altceva decât să arunce povara suplimentară asupra întregii populaţii (20 milioane de persoane)".

În opinia domniei sale, marii deponenţi pot şi trebuie să-şi diversifice riscul (să depună sume în limita plafonului garantat la cele 39 de bănci) şi să controleze managementul bancar, solicitând acestuia informaţii periodice despre starea băncii.

Potrivit reprezentanţilor BNR, rezoluţia este mecanismul prin care sunt salvate părţile bune din băncile cu probleme, considerându-se că o lichidare potrivit principiilor generale de insolvenţă ar cauza prea multe elemente colaterale.

Cadrul legal de gestiune a crizelor din sectorul financiar-bancar cuprinde prevederi care se referă la trei etape distincte, respectiv pregătirea, intervenţia timpurie şi rezoluţia bancară.

Acţionarii instituţiei supuse rezoluţiei vor fi primii care vor suporta pierderile băncii în dificultate, creditorii vor suporta pierderi ulterior acţionarilor, în conformitate cu ordinea priorităţii creanţelor acestora din cadrul procedurii de insolvenţă, iar persoanele fizice şi juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a instituţiei supuse rezoluţiei vor fi trase la răspundere potrivit legii civile sau penale.