DOSARELE MICROSOFT / GALA BUTE Plenul Camerei a aprobat toate cererile DNA pe numele Elenei Udrea

Elena Deacu
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 10 februarie 2015

Plenul Camerei a aprobat toate cererile DNA pe numele Elenei Udrea

Avocatul Elenei Udrea: "Vrem echilibru în anchetă"

Udrea a ajuns la DNA pentru a da declaraţii în dosarul "Microsoft"

Udrea: "Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul"

Hotărârile de încuviinţare a urmăririi penale şi arestării preventive, publicate în Monitorul Oficial

---

Actualizare 19:08 Gheorghe Stelian, adus la DNA

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, un apropiat al lui Dorin Cocoş, a fost adus cu mandat la DNA, în urmă cu puţin timp, scriu surse din presă.

Audierile Elenei Udrea, începute la scurt timp după ora 12:00, continuă în acest moment.

(V.B.)

---

Actualizare 12:45 Avocatul Elenei Udrea: "Vrem echilibru în anchetă"

Avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a declarat astăzi, la intrarea în sediul DNA, că nu va face speculaţii şi nu va comenta public apărarea deputatului PMP şi că acest lucru se va întâmpla numai în sala de judecată.

Chiciu a adăugat că a depus o cerere pentru ca Udrea să fie audiată în dosarul Microsoft.

Alexandru Chiciu a venit la DNA cu câteva minute înaintea Elenei Udrea, afirmând că o reprezintă în dosarul Microsoft.

Avocatul a declarat că nu va face comentarii sau presupuneri în spaţiul public, toate argumentele juridice urmând să fie exprimate în faţa procurorilor şi a judecătorilor. Chiciu şi-a motivat spusele prin faptul că trebuie să existe echilibru atât în anchetă, cât şi în faza de judecată, fapt ce nu s-ar întâmpla dacă părţile ar divulga date din dosar.

Întrebat dacă Elena Udrea va fi reţinută, Alexandru Chiciu a refuzat să răspundă.

Avocatul a mai spus că a depus, vineri, o cerere la DNA, prin care solicita audierea Elenei Udrea în dosarul Microsoft, solicitare care a fost admisă. Chiciu a adăugat că Udrea este pregătită să dea o declaraţie şi că admiterea de către procuror a cererii ar indica echilibrul de care apărarea speră să aibă parte în proces.

(Valentin Busuioc)

---

Actualizare 11:56 Udrea a ajuns la DNA pentru a da declaraţii în dosarul "Microsoft"

Elena Udrea a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a da declaraţii în dosarul "Microsoft".

Potrivit avocatului Elenei Udrea, aceasta a solicitat să facă declaraţii în faţa procurorilor în dosarul "Microsoft", în care este urmărită penal pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

(A.C.)

-------------

Actualizare 11:03 Udrea: "La 12 mă duc la DNA"

Elena Udrea a declarat, la ieşirea din secţia de poliţie numărul 12, că se va prezenta la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie la ora 12:00, unde este citată de procurori.

(A.C.)

----------

Actualizare 09:00 Udrea: "Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul"

Deputatul Elena Udrea a scris, ieri seară, pe Facebook, că "Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o", că îşi "asumă destinul" şi că subiectul nu trebuie să fie ce se întâmplă cu ea, "ci cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat".

"Parlamentul a avut o şansă, dar a ratat-o. Eu îmi asum destinul. Subiectul nu trebuie să fie ce se întâmplă cu mine, ci cum va arăta România condusă din umbră discreţionar şi ocult, odată ce adevărul a fost suprimat", a scris Udrea pe contul său de Facebook.

(A.C.)

-----------

Actualizare 08:24 Surse: Udrea a fost citată la DNA

Elena Udrea ar fi fost citată de procurori să se prezinte astăzi la DNA, potrivit surselor din presă.

(A.C.)

------------

Actualizare 07:50 Hotărârile de încuviinţare a urmăririi penale şi arestării preventive, publicate în Monitorul Oficial

Hotărârile Camerei Deputaţilor privind cererile de urmărire penală şi de încuviinţare a arestării preventive în cazul deputatului Elena Udrea au fost publicate în Monitorul Oficial, cele şase solicitări fiind aprobate ieri seară de forul legislativ.

(Alexandru Costea)

-----------

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat luni şase cereri ale procurorilor, pe numele deputatului Elena Udrea, pentru începerea urmăririi penale, reţinere şi arestare preventivă în două dosare: "Gala Bute" şi "Microsoft".

Elena Udrea poate fi arestată după ce decizia Camerei Deputaţilor privind aprobarea cererii DNA în acest sens este publicată în Monitorul Oficial.

Înainte de începerea votului, Elena Udrea le-a cerut colegilor săi deputaţi să nu fie părtaşi la încercarea de arestare a sa, pe care a definit-o că fiind un "abuz". La finalul discursului, Udrea a făcut şi un gest bizar, care a fost intens dezbătut în presă, dar şi pe reţelele de socializare: imediat după ce s-a întors către scaunul din plen, Udrea şi-a întors privirile către camerele de filmat şi şi-a atins, în mod repetat, nasul, comportament folosit pentru a transmite cuiva "împărţim un secret".

Udrea şi-a explicat ulterior gestul, pe o reţea de socializare: "În realitate, e un semn pe care l-am făcut unei persoane dragi mie, căreia am vrut să-i transmit că «totul e în regulă»".

Camera Deputaţilor a dat ieri şase voturi distincte cu bile pentru solicitările Justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă.

Iniţial, Camera Deputatilor a aprobat urmărirea penală pentru prima cerere a justiţiei, în dosarul Gala Bute, cu 285 voturi pentru şi 49 împotrivă, după care deputaţii au aprobat a doua cerere a justiţiei care viza extinderea urmăririi penale pentru luare de mită tot în dosarul Gala Bute. Au fost 328 de voturi exprimate, dintre care 278 au fost pentru, faţă de 50 împotrivă.

Ulterior, deputaţii au aprobat şi arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul Gala Bute, cu 219 voturi pentru şi 102 împotrivă.

În urma acestor aprobări, deputatii au trecut la dosarul Microsoft, unde au adoptat a treia cerere de urmărire penală cu 243 voturi pentru şi 50 voturi contra .

Reţinerea şi arestarea preventivă a Elenei Udrea în dosarul Microsoft a fost, de asemenea, încuviinţată, cu 202 voturi pentru şi 62 voturi împotrivă.

Într-un final, 152 de deputaţi au votat pentru înlocuirea controlului judiciar cu măsura arestării preventive în dosarul Microsoft.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb