Două persoane fizice din Bucureşti vor să cumpere "Vinalcool" Vâlcea

R.U.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 august 2004

Două persoane fizice din Bucureşti, Gabriel Subţirelu şi Irina Rodica Negru, vor să cumpere, la preţul de 855 lei/acţiune, toate titlurile producătorului de băuturi alcoolice "Vinalcool" Vâlcea. Acesta din urmă are un capital social de 17,3 miliarde de lei, împărţit în acţiuni cu valoarea nominală de 25.000 de lei. Societatea este controlată de Ionel Dumitrache, persoană fizică ce a achiziţionat de la FPS, în anul 2000, un pachet de 549.184 titluri, reprezentînd 79,1% din capitalul social al emitentului. SIF "Oltenia" deţine 12,93% din capitalul social al "Vinalcool", diferenţa de 7,97% fiind în posesia micilor acţionari. Ofertanţii nu deţin, în prezent, nici o acţiune a emitentului. Gabriel Subţirelu vrea să cumpere 70% din acţiunile producătorului de băuturi alcoolice, iar Irina Rodica Negru - diferenţa de 30% din acestea. Cei doi nu intenţionează să schimbe obiectul de activitate sau să lichideze emitentul. În funcţie de performanţele obţinute, ei îşi rezervă dreptul să schimbe conducere. Administratorul unic de la "Vinalcool" consideră oportună oferta de preluare a societăţii. Titlurile emise de "Vinalcool" sînt listate pe piaţa Rasdaq din anul 1996, sub simbolul VILB. Ultima tranzacţie cu aceste acţiuni a fost perfectată în cadrul şedinţei din 10 mai 2004, la un preţ de 732 lei/titlu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5998
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2151
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9509
Gram de aur (XAU)Gram de aur463.2781

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb