În timpul unui control în trafic desfăşurat pe Drumul Naţional 1C, pe raza comunei Câţcău, judeţul Cluj, un echipaj mobil din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj a încercat oprirea unei autoutilitare Mecedes Vito, înmatriculată în judeţul Bacău, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiie.
Şoferul acesteia, în vărstă de 30 de ani, a refuzat să oprească la semnalul agentului vamal, a abandonat maşina şi a dispărut de la faţa locului, fiind ulterior prins de organele de poliţie.
În autoutilitară inspectorii vamali au descoperit 2000 litri de alcool etilic pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă, de însoţire sau documente care să dovedească plata accizei.