DPA: Veniturile celor mai mari 100 de companii globale de armament au scăzut anul trecut

A.F.
Miscellanea / 4 decembrie 2023

DPA: Veniturile celor mai mari 100 de companii globale de armament au scăzut anul trecut

Veniturile celor mai mari 100 de companii globale de armament au scăzut anul trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a eforturilor multor state europene de a-şi majora cheltuielile pentru apărare, potrivit unui nou raport dat luni publicităţii, transmite DPA.

Conform Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI), în 2022, veniturile totale ale celor 100 de companii au scăzut cu 3,5% comparativ cu 2021, totalizând 597 de miliarde de dolari.

Invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 şi sporirea tensiunilor în alte părţi ale lumii a dus la majorarea semnificativă a cererii pentru arme şi echipamente militare. Dar, conform raportului SIPRI, multe companii de armament nu dispun de suficientă capacitate de producţie pentru a răspunde cererii.

"Multe companii de armament se confruntă cu obstacole în ajustarea producţiei pentru operaţiuni intense de război". Totuşi, firmele au primit semnificativ mai multe comenzi, în special pentru muniţie, ceea ce le va spori probabil considerabil veniturile în următorii ani, a apreciat Lucie Beraud-Sudreau, director în cadrul SIPRI.

La declinul veniturilor totale din 2022, cel mai mult au contribuit firmele din Statele Unite şi Rusia. Conform SIPRI, veniturile combinate ale firmelor americane s-au situat la 302 miliarde de dolari, o scădere de 7,9% faţă de 2021.

Datele pentru companiile de armament din Rusia sunt extrem de limitate şi doar două companii ruseşti au fost incluse în raportul pe 2022. Acestea au raportat un declin al veniturilor de 12%.

În contrast, patru firme germane din lista SIPRI - Rheinmetall, ThyssenKrupp, Hensoldt şi Diehl - au raportat o creştere medie de 1,1% a veniturilor.

Conform SIPRI, veniturile în 2022 ale celor mai mari companii de apărare din lume încă sunt semnificativ mai ridicate decât în 2015.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. 2022 cheltuielile de înarmare ale țărilor europene au crescut cu 13%, ajungând la 345 miliarde dolari. Mai mult de jumătate din sumă se scurge, an de an, în conturile

    firmelor americane de profil.

    Înarmarea până-n dinți a statelor europene cu marfă livrată de amicii Pentagonului reprezintă afacerea secolului.  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb