Municipiul Drobeta-Turnu Severin intră în carantină începând de mâine. Măsura a fost luată după ce rata de infectare s-a apropiat de 10 la mia de locuitori, potrivit Digi24.
Municipiul Drobeta-Turnu Severin, cu localităţile aparţinătoare Schela Cladovei, Dudaşu Schelei şi Gura Văii, vor intra în carantină de mâine, la ora 20.00. Carantina va fi impusă timp de două săptămâni.
Decizia s-a luat având în vedere situaţia epidemiologică din Drobeta Turnu Severin, unde incidenţa cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 este de 9,94 la 1000 de locuitori, iar riscul epidemiologic este de o gravitate maximă, cu un trend de creştere a numărului de îmbolnăviri foarte rapid.
În timpul carantinei, cursurile şcolare se vor desfăşura doar în sistem online, restaurantele, barurile, teatrele şi cazinourile vor fi închise, iar petrecerile private vor fi interzise.
De asemenea, se va limita programul de lucru cu publicul al operatorilor economici din domeniul comercializării de bunuri alimentare şi nealimentare până la ora 18,00, cu excepţia farmaciilor şi a staţiilor de distribuţie carburant care pot avea program non-stop.
Totodată, s-a instituit obligativitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile publice deschise.
Marius Screciu, primarul municipiului Drobeta Turnu Severin: "Este o decizie luată de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, este dificilă, grea, dar situaţia sanitară o impunea.
S-a considerat că era singură posibilitate să se întrerupă puţin acest lanţ al infectărilor extrem de rapid.Sunt 14 zile, încercăm cu toţii să respectăm.
Cred că era singura soluţie în acest moment, rata de vaccinare în Turnu Severin e sub 30.
Sperăm ca acest lanţ al infectărilor să se întrerupă şi să revenim la o viaţă cât de cât normală. Sunt lucruri care dor. Sunt nunţi, botezuri programate, nu se vor mai ţine.
Rata de infectare era în continuă creştere şi destul de rapidă".
1. Masuri absolut imbecile
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2021, 12:06)
Masuri absolut imbecile si arbitrarea, lipsite de orice logica elementara.
Daca Drobeta intra in carantina la 10%, Bucurestiul de ce nu intra in carantina la 13%..
Sunt infectatii din Bucuresti cu doua perechi de testicule sau ce ????
Viata "cat de cat normala" NU presupune nunti si botezuri, presupune democratie, libertati fundamentale si prosperitate in buzunar.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.10.2021, 16:14)
Am auzit că la tr severin , conducerea spitalelor și a DSP sunt vai de ele !....