"Drumul Mătăsii", refăcut de un afacerist danez, pentru petrol

• Danezul Jan Nielsen, partener strategic al KazMunaiGaz, controlează o bună parte din traseul petrolului cas­pic spre Europa KazMunaiGaz a preluat recent controlul asupra grupului Rompetrol de la Dinu Patriciu

Cu ajutorul danezului, compania din Kazahstan va lega portul Baku din Marea Caspică de portul Batumi din Marea Neagră, iar de aici de terminalul lui Patriciu de la Midia În final, ţiţeiul kazah va ajunge în inima Europei, prin proiectata conductă Constanţa-Trieste

Ambiţiosul Kazahstan intenţionează să inunde Europa cu ţiţei, cu sprijinul a doi afacerişti europeni-danezul Jan Bonde Nielsen, unul din greii transportului din Marea Caspică, şi românul Dinu Patriciu, preşendintele celei mai mari rafinării de la Marea Neagră.

Zona Mării Caspice este scena pe care marile puteri - SUA, Rusia şi Uniunea Europeană îşi joacă bunăstarea energetică, luptându-se să smulgă cât mai mult din bogăţia regiunii. Cine va controla miliardele de barili de ţiţei?

Cine le va transporta?

Unde va ajunge cea mai mare cantitate? În Europa, Rusia sau poate chiar China?

Europa, tot mai dependentă de resursele din Rusia, pare să fie cea mai însetată. Îi urmează SUA. În schimb, Rusia şi China sunt mult mai aproape de loc. De aceea, controlul transportului devine aproape la fel de important ca ţiţeiul însuşi.

Lungul drum al petrolului asiatic spre ţărmurile europene este asemuit astăzi cu vechiul "Drum al Mătăsii", bătătorit de râvnitele mărfuri chinezeşti spre est, încă de acum două mii de ani. Pe mai multe rute, "Drumul Mătăsii" înlesnea comerţul cu mărfuri dintre vest şi est, în care mătasea avea o pondere importantă. De la Marea Chină la trufaşa Romă, şi chiar până în Africa de Nord, mărfurile chinezeşti şi produsele europene înfloreau comerţul şi legau două civilizaţii la fel de diferite ca şi astăzi.

Cu deosebirea că, astăzi, multitudinea de mărfuri pălesc în faţa petrolului, devenit sursă de conflict imediat ce prima picătură de ţiţei este extrasă din pământ. Europa caută alternative la ţiţeiul rusesc şi la gazul rusesc, proiectând trasee alternative. La fel şi America, dispusă să deschidă şi fronturi sângeroase pentru ţiţei. Rusia încearcă să controleze şi bogăţiile care nu-i mai aparţin, după destrămarea fostului imperiu sovietic. Dacă nu mai poate controla zăcămintele din fostele sale teritorii, Rusia încearcă măcar să le strâmteze drumul sau chiar să-l blocheze, sperând să-şi păstreze monopolul rutelor de transport al ţiţeiului din preajmă.

Unii susţin că Marea Caspică stă pe 50 de miliarde de tone de ţiţei. Alţii spun că ar fi mai puţin. Dar tot mult pentru oricine.

Oricât ar fi, pe extracţia petrolului caspic se luptă cam toată lumea. Cinci ţări - Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia, Iran şi Turkmenistan -, toate cu zăcăminte de ţiţei mai mult sau mai puţin însemnate pe uscat, se luptă să-l împartă şi pe cel din mare.

Iar SUA, Europa, Rusia şi China vor să-l controleze, fie direct la exploatare, fie să-i supravegheze drumul. Din motive politice nu tot ţiţeiul din zonă este bun de cumpărat.

Iar Kazahstanul, care pare prieten cu toată lumea, se mândreşte cu un potenţial uriaş.

Care îi dă curaj să treacă la cucerirea pieţei europene, dar nu vânzând doar ţiţei (mai ieftin), ci şi benzină sau motorină. După ce mari companii europene, americane, chineze sau ruseşti au mers în Kazahstan să-i extragă şi să-i vândă ţiţeiul, acum Kazahstan pune un picior în prag, jucându-se cu nervii companiilor occidentale. Iar celălalt picior vrea să-l aşeze tocmai în Europa.

Pentru asta, Kazahstanul şi-a unit forţele cu un mare transportator din zona Caspică, danezul Jan Bonden Nielsen, şi a preluat controlul rafinăriei Petromidia de la românul Dinu Patriciu, cu care ţinteşte acum rafinăria vecină, de la sârbi, şi caută să transporte ţiţeiul până în inima Europei, după ce va fi fost dată în funcţiune conducta Constanţa-Trieste. Privind harta chiar că putem spune că faimosul, dar prăfuitul, "Drum al Mătăsii", prinde iar viaţă. Dar cine îl va controla, cu adevărat?

Deocamdată, danezul Nielsen a creat o mare parte din traseu, legând acum prin forţe proprii, portul afgan Baku de la Marea Caspică, de portul georgian Batumi, de la Marea Neagră, iar de aici are navele necesare să-l aducă pe celalalt mal, la Constanţa.

Prin mai multe companii, Jan Bonden Nielsen deţine monopolul pe o mare parte din acest traseu-asigură transferul petrolului la Baku, de pe vapor pe calea ferată, controlează terminalul de la Batumi şi a cumpărat de doi ani şi flota georgiană. Grupul Greenoak, controlat de danez, este proprietar al mai multor afaceri importante din zonă: portul iranian Necky, compania "Alegratrans", unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa transbordării de produse petroliere din Asia Mijlocie, companiei "Petrotrans", care deţine monopolul căilor ferate gerogiene şi al companiei "Naftrans", proprietarul direct al terminalul petrolier Batumi Oil. Aici, la Batumi, Nielsen şi-a unit forţele cu compania naţională din Kazahstan care a preluat recent grupul Rompetrol.

Greenoak este de aproape un an partenerul strategic al KazMunaiGaz.

Cele două părţi au anunţat în primăvară că vor să construiască o mare rafinărie în portul Batumi. Nu ştim dacă rafinăria de la Batumi va mai fi construită după preluarea Petromidia, însă, aşa cum confirmă şi oficialii Rompetrol, traseul petrolului caspic spre Europa a prins contur prin parteneriatul dintre KazMunaiGAz, Jan Bonde Nielsen şi Rompetrol.