Filosoful şi ideologul rus Aleksandr Dughin a acuzat astăzi Ucraina pentru asasinarea fiicei sale, Daria Dughina, care a murit sâmbătă în urma exploziei autoturismului său, atentat atribuit de asemenea de investigatorii ruşi unei presupuse agente a serviciilor secrete din Ucraina, ţară ce a negat orice implicare, Kievul negând de asemenea relatări recente ale presei ruse care afirmă că respectiva femeie-agent ar fi făcut parte din regimentul Azov, relatează CNN, potrivit Agerpres.
Daria Dughina a fost ucisă într-o explozie ''în faţa ochilor mei'' în timp ce ''revenea de la festivalul Tradiţia de lângă Moscova'', îşi începe Aleksandr Dughin mesajul transmis pe canalul de Telegram al prietenului său Konstantin Malofeev.
''Ea era o frumoasă fată ortodoxă, patrioată, corespondent militar, expertă la posturi centrale şi filosof. Discursurile şi relatările sale au fost mereu profunde, întemeiate şi cumpătate. Niciodată nu a îndemnat la violenţă şi război. Era o stea ascendentă la începutul călătoriei sale'', şi-a descris Dughin fiica în vârstă de 30 de ani, adăugând că ''duşmanii Rusiei au ucis-o josnic, mişeleşte''. O slujbă religioasă în memoria ei urmează să se desfăşoare mâine.
După acest atentat, care pare să-l fi vizat de fapt pe el, ideologul Kremlinului a îndemnat la ''victorie'' în războiul împotriva Ucrainei. ''Dar noi, poporul nostru, nu putem fi răpuşi nici măcar de asemenea lovituri grele. Inimile noastre tânjesc la mai mult decât răzbunare sau pedeapsă. Este prea puţin, nu este calea rusească. Avem nevoie de Victoria noastră. Fiica mea şi-a lăsat viaţa de fecioară pe propriul altar. Deci învingeţi, vă rog!'', şi-a încheiat mesajul Aleksandr Dughin.
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a publicat mai devreme concluziile anchetei sale, în care susţine că asasinatul a fost comis de o agentă a serviciilor secrete ucrainene, căreia i-a dat şi numele, Natalia Vovk, născută în 1979.
Conform versiunii FSB, aceasta a sosit în Rusia pe 23 iulie 2022 împreună cu fiica sa în vârstă de 12 ani, a închiriat un apartament în blocul unde locuia victima sa, pe care de atunci a urmărit-o în acţiunea de planificare a atentatului comis sâmbătă seara printr-o explozie acţionată de la distanţă asupra autoturismului condus de Daria Dughina.
Apoi, susţine tot FSB, agenta ucraineană a trecut graniţa în Estonia cu acelaşi autoturism cu care intrase în Rusia şi la care între timp schimbase de trei ori plăcuţele de înmatriculare.
Ucraina a negat orice implicare în acest asasinat, negând şi relatări mai recente apărute în presa rusă conform cărora presupusa autoare a atentatului ar fi fost membră în regimentul Azov, o unitate de extremă-dreaptă integrată în armata ucraineană.
Prin aceste relatări, propagandiştii ruşi ''încearcă să justifice în rândul cetăţenilor lor deciziile anterioare de a numi o unitate a Gărzii Naţionale a Ucrainei drept organizaţie teroristă, arătând ''crimele comise de (regimentul) Azov'' pe teritoriul Federaţiei Ruse'', afirmă Garda Naţională a Ucrainei, negând totodată că femeia despre care FSB afirmă că a ucis-o pe Daria Dughina ar fi făcut parte din regimentul Azov.
Şi un purtător de cuvânt al serviciului de informaţii militare al Ucrainei a calificat acele relatări apărute în presa rusă drept ''fake''. ''Atât Dughin, cât şi fiica sa sunt caractere marginale şi nu reprezintă un punct de interes pentru Ucraina'', a indicat reprezentantul acestui serviciu ucrainean.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2022, 20:50)
Dovezi?
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2022, 23:44)
Dar CINE putea fi interesat in "sanctionarea cu viata"?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2022, 07:49)
Catziva. Importantzi. Din Rusia.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2022, 23:03)
E foarte usor sa vorbedti de razboi de la distanta si facut de altii dar cand propria famile cade victima ca mii si mii de ucrainieni razboiul se simte altfel,nu-i asa?Pe ideologul care indemna la razboi impotriva ucrainienilor Dumnezeu l-a facut sa simta ce inseamna razboiul...Durere,lacrimi si moarte...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2022, 08:37)
Pe marele "intelept" al Rusiei nu l-a dus mintea ca daca "sevicile" i-au spus sa schimbe masina pentru ca ar fi un pericol, pericolul asta l-ar putea afecta pe orice ocupant a masinii. Prostia lui l-a facut vinovat de moartea fetei.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 23.08.2022, 08:08)
spiritul imperialist militarist expansiv si alcoolic al Rusiei i-a ucis fiica.
si urmeaza si el si orice acolit al viziunii expansive imperialiste ruse.
restul e legenda....
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2022, 09:52)
Venea agenta ucraineana cu fiica-sa in Rusia sa o puna in pericol.Bancuri rusesti.Rusii nu stiu ce sa mai faca pentru a -si justifica crimele pe care le comit in Ucraina.Eu am inteles ca atacul a fost revendicat de catre o formatiune antiPutin si anti razboi de orice fel dus de rusi impotriva vecinilor in scopuri imperialiste.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de anonim în data de 23.08.2022, 10:30)
Ukraina v a fi spulberata...
4.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4.1)
(mesaj trimis de antonim în data de 23.08.2022, 10:49)
Vai de mine, iarăși?!? :) Se pun pe treabă bețivii de 17 ani?