DUPĂ CE A LANSAT BAZA IMOBILIARĂ DE GARANŢII ANEVAR lucrează la Baza de Informaţii Fiscale

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 9 decembrie 2015

ANEVAR lucrează la Baza de Informaţii Fiscale

Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR) lucrează la realizarea Bazei de Informaţii Fiscale (BIF), care va cuprinde date referitoare la valorile impozabile ale clădirilor nerezidenţiale din ţara noastră, după cum au anunţat, ieri, oficialii ANEVAR.

Adrian Vascu, preşedintele asociaţiei, a precizat că BIF va centraliza toate rapoartele de evaluare înainte să fie trimite la fisc, din raţiuni de siguranţă: "Este o obligaţie a evaluatorilor, impusă în standardele de evaluare. Sprijinul pe care îl aşteptăm va fi în normele de aplicare a Codului Fiscal şi ar trebui să constea într-o prevedere care să arate că rapoartele de evaluare vor fi preluate de autorităţile locale doar dacă există recipisa potrivit căreia informaţiile au fost trecute în BIF. Propunerea a fost trimisă Ministerului Finanţelor Publice (MFP). Dacă aceasta nu va apărea în norme, vom face un demers să înştiinţăm autorităţile locale".

Anul acesta, ANEVAR a lansat Baza Imobiliară de Garanţii (BIG), care centralizează informaţii din rapoartele de evaluare întocmite imobilelor puse garanţii în contractele de credit.

Potrivit datelor furnizate de asociaţie, valoarea garanţiilor imobiliare pentru creditele acordate în perioada iulie-septembrie se ridică la peste 4 miliarde euro.

Adrian Vascu a explicat: "Această bază de date ne oferă o mulţime de informaţii statistice despre piaţa imobiliară de la noi, utile tuturor actorilor din piaţă, de la vânzători, cumpărători, brokeri, până la băncile comerciale, Banca Naţională, alte instituţii şi înapoi la evaluatori. De altfel, ea a fost gândită nu numai ca un instrument de informare, ci şi ca unul de prevenire a unor derapaje, pentru că ţine sub monitorizare activitatea membrilor noştri în zona evaluării pentru garantarea împrumutului. Astfel, cifrele care ies flagrant din grafic ne vor da ocazia să analizăm în particular cazurile respective".

În intervalul analizat, BIG a strâns peste 25.000 de rapoarte de evaluare.

Cele mai multe proprietăţi evaluate pentru creditele acordate sunt cele rezidenţiale, 18.905 de unităţi, reprezentând 73,05% din total, urmate la mare distanţă de cele 2.745 de terenuri, care reprezintă 10,61% din totalul numeric. Valorile cele mai mari vin din zona comercială, proprietăţile comerciale (2.283 la număr) evaluate pentru creditare ridicându-se la peste 1,2 miliarde euro.

Dintre proprietăţile rezidenţiale evaluate, cele mai multe au fost apartamente de bloc (14.152), reprezentând circa 75% din totalul numeric şi aproximativ 54% din cel valoric. Valoarea însumată a acestora a fost de aproximativ 633 de milioane de euro. Casele cu teren evaluate (4.257 de proprietăţi) au reprezentat 22,5 % din totalul numeric şi 36,77% din totalul valoric.

Cele mai mari valori medii de piaţă pentru apartamente au fost înregistrate în Bucureşti (1.013 euro/mp) şi Cluj-Napoca (997 euro/mp).

Conform datelor din BIG, cele mai multe rapoarte de evaluare au fost realizate pentru proprietăţile din Bucureşti (2.278 rapoarte), urmate de cele din Cluj (1.652 rapoarte), Constanţa (1.561 de rapoarte), Timiş (1.185 de rapoarte) şi Braşov (1.011 rapoarte).

"Avem deja şi primii indici imobiliari extraşi din BIG, deocamdată lunari, respectiv august faţă de iulie şi septembrie faţă de august", a adăugat preşedintele ANEVAR.

"Valorile nu au oscilat foarte mult în această perioadă, care a fost însă una destul de scurtă pentru a fi foarte relevantă. Va fi interesant când vom putea compara trimestre şi apoi ani, şi intenţionăm să publicăm periodic, pe măsură ce intrăm în posesia datelor, indexul imobiliar ANEVAR", a conchis Adrian Vascu.

Domnia sa nu exclude ca, în perioada care urmează, ANEVAR să facă din BIG o bază de date interogabilă. "În acest sens, vom investi în soft, astfel încât BIG să poată fi accesată, eventual contra cost, de cât mai multe persoane", potrivit reprezentanţilor asociaţiei.

În 2014, cifra de afaceri a evaluatorilor din România a fost de 35 de milioane de euro, cu 10-15% mai mult faţă de cea din anul anterior, a spus domnul Vascu. Pentru anul acesta, estimările se ridică cel puţin la nivelul rezultatelor de anul trecut.

Numărul evaluatorilor înregistraţi în tabloul oficial se ridică la 4.200, existând 420 de companii specializate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb