Ministrul Finanţelor Publice (MFP), Anca Dragu se aşteaptă ca oferta de titluri de stat pentru populaţie, de 100 de milioane de lei, lansată ieri, să fie subscrisă integral, după ce aceea de anul trecut nu a reuşit această performanţă, gradul de subscriere fiind de 65%.
Dobânda oferită de MFP este de 2,15% pe an, titlurile având scadenţa la doi ani, în timp ce băncile au dobânzi în intervalul 1% - 2,15%, pentru depozite la un an.
"Am încercat să îndreptăm câteva lucruri care nu au mers bine, anul trecut", a spus Anca Dragu, adăugând: "Am redus valoarea nominală a unui titlu de la 1.000 de lei, la 100 de lei, astfel încât acest produs să fie mai accesibil. Avem o promovare mai activă şi am corelat dobânda cu alte produse de economisire".
Ministrul Finanţelor apreciază că dobânda de 2,15% pe an este atractivă pentru economisire, Anca Dragu menţionând şi că există o limită maximă de subscriere de 100.000 de lei pentru o persoană fizică.
Emisiunea de titluri de stat pentru populaţie se va derula în perioada 11 - 29 iulie 2016.
Cei interesaţi le pot cumpăra, fără alte costuri, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania.
Dobânda şi câştigurile de capital realizate din deţinerea şi tranzacţionarea titlurilor emise de statul român sunt venituri neimpozabile.
Titlurile de stat vor fi admise şi, ulterior, tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Deţinătorii titlurilor de stat le pot tranzacţiona la preţurile cotate la BVB.
De asemenea, la scadenţă (în 2018), MFP va organiza şi o loterie aniversară cu 100 de premii în valoare de câte 1.000 de lei.
Premierul Dacian Cioloş este de părere că emisiunea de anul acesta va avea un succes mai mare decât cea de anul trecut.
"Întâi de toate, titlurile de stat lansate astăzi reprezintă o investiţie sigură, garantată de stat. Ele sunt accesibile fiecărui cetăţean, student, tânăr antreprenor, salariat sau pensionar, care poate şi vrea să facă o investiţie şi, în acelaşi timp, să economisească bani într-un mod inteligent", a declarat Dacian Cioloş.
În procesul de subscriere, cumpărătorii titlurilor de stat pot opta între a deschide un cont bancar, a oferi datele contului bancar personal sau pot subscrie cu numerar, a anunţat MFP.
• Modalitatea de cumpărare a titlurilor de stat:
1. Cumpărătorii interesaţi se prezintă la una din băncile care distribuie emisiunea de titluri de stat şi precizează numărul de titluri de stat pe care le doreşte să le cumpere. Prezintă ofiţerului bancar documentele de identificare (carte de identitate, paşaport, etc) şi dovada plăţii titlurilor de stat (în cazul în care plata s-a făcut printr-o altă bancă).
2. La subscriere, cumpărătorii sunt obligaţi să ofere datele contului bancar personal sau, în cazul în care nu au un cont bancar deschis, să deschidă unul la oricare bancă.
3. După realizarea subscrierii, ofiţerul bancar va înmâna investitorului două exemplare ale formularului de subscriere.
4. Cumpărătorul va verifica datele preluate în formularul de subscriere: datele de identificare, numărul de titluri subscrise şi contul bancar în care se vor efectua plăţile de principal şi dobândă aferente titlurilor deţinute.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 01:04)
Eu o sa subscriu. Trebuie sa spargem monopolul bancilor in a imprumuta statul.prefer sa am titluri de stat decat depozite bancare prin care sa sustin politicile imorale si stupide ale bancilor.o sa imi sfatuiesc toti cunoscutii sa procedeze la fel.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 03:58)
Tot prin banci cumperi, nu spargi nici un monopol.
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 11:29)
Cum nu? Imprumut statul din banii mei. Altfel mi as fi pus banii in banca si banca i ar fi folosit sa imprumute statul, asa ca nu mai incerca sa minimalizezi. Cand nu o sa mai fie isarescu, o sa dispara si monopolul complet al bancilor.
2. Da e o.k
(mesaj trimis de Anodin în data de 08.07.2016, 10:30)
Da am sa subscriu si eu , dar din simplul motiv ca este o dobanda mai buna decat tinta pe care mi-o propuneam, ca sa investesc.... Si alte investitii bune nu am gasit deocamdata...
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 10:57)
Alte investitii mai bune sunt fondurile de obligatiuni ale bancilor de la care primesti peste 3% cu comisioane zero de subscriptie sau rascumparare.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 11:34)
Un prieten de al meu a avut bani plasati intr un fond raiffeisen. Cand a iesit, i au luat un comision de 300 dolari pe baza unui scris marunt cu steluta introdus in contract ulterior cumpararii unitatilor de fond.omul si a citit contractul initial, nu stia ca astia au introdus comisioane noi si puse cu scris marunt. A incercat sa vorbeasca cu banca, dar l au ignorat. Asa ca si a mutat toti banii in alta parte, fara ca cineva de la raiffeisen sa incerce sa retina un client nu cu putini bani in cont. Ideea e ca daca investiti in instrumente ale bancilor, riscati sa pierdeti sau sa luati teapa
2.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Anodin în data de 08.07.2016, 13:19)
Nu prea cred ca este asa si spun si de ce: am avut investiti bani in obligatiuni, in fonduri de obligatiuni, iar cand le-am vandut , am avut surpriza sa fiu nevoit sa platesc 21,5% impozit dupa profit(16%+ 5.5% sanatate) Ceea ce m-a deranjat este ca nu ti se spune acest lucru, pentru ca nici chiar cei care le vand nu stiu ce IMPOZITE se platesc..... Si dupa ce am platit 16% am primit si o somatie de plata de la CASS!.. pentru cei 5,5%Dupa ce am tras lininie randamentul a fost mai mic decat daca as fi pastrat banii intr-un depozit bancar!
2.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 13:43)
Am spus comisioane, nu impozit. CASS este o aberatie recenta a statului care sper sa dispara la un moment dat (plasamentul in fonduri poate ramane acolo multi ani fara sa il atingi). La 3%, dupa vanzare si impozite, ramai cu mai mult decat 2.1% (minus comisionul bancii).
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 13:44)
La raiffeisen comisioanele sunt clar si explicit scrise pe net. Si da, unele depind de durata de plasare. In general, tot ce este peste un an, este fara comision.
2.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 13:47)
nu, nu ar fi fost mai mic, si depozitul bancar este impozabil cu 16%
Daca ai de ales, ordinea prioritatii este:
fond administrat de banci care liciteaza mai dur cu statul
titlurile pentru populatie cu castiguri mai mici
depozite
2.7. surprize (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 14:56)
De ce e surpriza impozitul si cass?Asta se stie demult.Plus ca cass platesti doar daca nu esti salariat iar acum daca ai venituri din investitii sub valoarea minimului pe economie nu mai datorezi cass .
2.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 16:57)
Bancile te fura cand cer comision de administrare ... cand dobanda e mai mica decat toate comisioanele si impozitele e un prost cel ce se duce cu banii in depozite bancare!!!!
3. graba care strica treaba :)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.07.2016, 14:52)
Din graba in loc de tenteaza am citit fenteaza :) Din puctul meu de vedere ar trebui minim 4% la 2 ani pt ca titlurile sa fie atractive.Uite acum dupa Brexit au sarit titlurile la 3% si cine stie ce se mai intampla cu Italia si altii.Prefer sa economisesc in dolari,yeni,aur .