DUPĂ CE ARABIA SAUDITĂ A MAJORAT PREŢUL PENTRU ASIA Cotaţia ţiţeiului, în creştere

A.G.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 7 aprilie 2015

Cotaţia ţiţeiului, în creştere

Cotaţiile futures la petrol au crescut ieri cu peste un dolar, după ce Arabia Saudită a majorat, pentru a doua lună consecutiv, preţul pentru petrolul pe care îl livrează Asiei, semn al îmbunătăţirii cererii de petrol în regiune, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În urmă cu câteva luni, Arabia Saudită a redus preţurile pentru Asia cu 90 de cenţi pe baril, cea mai mare reducere de preţ decisă în ultimii 14 ani. Luni, compania petrolieră de stat Saudi Aramco a decis să reducă discountul pentru petrolul livrat în luna mai pe piaţa din Asia cu 60 de cenţi per baril, o majorare cu 30 de cenţi comparativ cu luna aprilie şi a doua majorare lunară consecutivă.

În jurul orei 9,04 ET., barilul de ţiţei Brent cu livrare în luna mai a atins un maxim de 56,90 dolari, în creştere cu 1,24 de dolari faţă de valoare înregistrată joi. De asemenea, barilul de ţiţei american cu livrare în luna mai era cu un dolar peste valoarea de joi până la 50,14 dolari. Vineri nu au avut loc tranzacţii cu ţiţei Brent şi american din cauză că pieţele au fost închise cu prilejul sărbătorilor de Paşte.

Preţul petrolului pare să-şi fi revenit după ce săptămâna trecută a scăzut cu aproape 5% pe fondul anunţului că Iranul a ajuns la un acord preliminar cu privire la programul său nuclear. Dacă acest acord preliminar va fi urmat, până în luna iunie, de un alt acord mai complet, o cantitate mai mare de ţiţei iranian ar putea ajunge pe pieţele mondiale. Analiştii avertizează însă că va fi nevoie de mai multe luni pentru majorarea exporturilor Iranului.

"Un acord final şi eliminarea completă a sancţiunilor se lovesc în continuare de numeroase obstacole. Chiar dacă se va ajunge la un acord final, nu ne aşteptăm la un impact semnificativ pe piaţă înainte de 2016", se arată într-un raport elaborat de analiştii de la Morgan Stanley.

La finele anului trecut, Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, a decis să-şi menţină nemodificată producţia şi chiar dacă a redus semnificativ preţul oficial de comercializare, în încercarea de a-şi proteja cota de piaţă pe fondul supraofertei mondiale de petrol. Capacitatea sa de a majora preţurile pentru lunile aprilie şi mai sugerează că strategia Arabiei Saudită funcţionează, estimează analiştii.

Arabia Saudită continuă să producă 10 milioane de barili de ţiţei pe zi, aproximativ o treime din exporturile totale de petrol ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3386
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9783
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.7229

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb