DUPĂ CLASIFICAREA CA VALORI MOBILIARE, Prima tranzacţie cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră

C.P.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 martie 2010

Prima tranzacţie intermediată la bursă cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), după clasificarea acestora ca valori mobiliare de către CNVM, a fost decontată, potrivit anunţului SIBEX şi Casa Română de Compensaţie (CRC). În urma deciziei CNVM, a fost eliminat TVA din tranzacţiile efectuate cu aceste contracte.

O cantitate de 44 contracte (4400 certificate de carbon a 1 tona fiecare) a fost tranzacţionată, vineri, la un preţ de 54 lei/certificat (13,19 euro), prin intermediul SSIF Delta Valori Mobiliare. Deoarece tranzacţionarea certificatelor EUA la Sibex se face sub forma contractelor futures cu scadenţa zilnică, poziţiile deschise în urma a 40 de contracte au fost lichidate prin livrarea a 4000 de certificate ieri, 8 martie 2010, de către CRC.

Certificatele EUA sunt emise în baza sistemului Uniunii Europene de tranzacţionare a emisiilor de gaze cu efect de seră (EU ETS), unul din pilonii politicii UE legat de schimbarile climatice si reducerea poluării. Conform acestui sis-tem, guvernele statelor membre ale Uniunii stabilesc niveluri maxime naţionale pentru emisiile de gaze cu efect de seră şi alocă niveluri maxime pentru operatorii industriali din fiecare ţară. Certificatele emise în baza acestor alocări pot fi tranzacţionate în România, fie prin tranzactii directe între operatorii cuprinşi în Planul Naţional de Alocare, fie pe piaţa SIBEX prin intermediul brokerilor autorizaţi de către CNVM.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb