UPDATE - DUPĂ FRANC, POTOPUL Încă o bancă din România, obligată să îngheţe cursul la data acordării unui credit în CHF

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 20 ianuarie 2015

Încă o bancă din România, obligată să îngheţe cursul la data acordării unui credit în CHF

Actualizare 19:34 Analişti: Măsurile de stimulare ale BCE, benefice mai mult Europei de Est decât Elveţiei

Europa de Est are motive să se bucure de achiziţiile de obligaţiuni ale Băncii Centrale Europene (BCE), care ar contribui la creşterea economică şi evitarea deflaţiei, spre deosebire de Elveţia, pentru care măsurile de stimulare vor avea ca efect aprecierea francului, potrivit analiştilor citaţi de Bloomberg.

"Achiziţiile de obligaţiuni ale BCE vor avea în mod clar un efect pozitiv. Relaxarea monetară poate avea un impact pozitiv asupra economiilor care au legătură cu regiunea unde este aplicată o astfel de politică", a declarat Piroska Nagy, economist la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).

Majoritatea statelor est-europene nu folosesc euro, dar vor avea de câştigat întrucât măsurile BCE încurajează creditarea transfrontalieră şi stimulează creşterea economică în uniunea monetară, principalul lor partener comercial.

Băncile centrale din Europa de Est sunt deja ocupate să facă faţă efectului retragerii măsurilor de stimulare de către Rezerva Federală americană şi cu decizia şoc a Băncii Naţionale a Elveţiei de a elimina plafonul valutar de 1,2 franci/euro, care a mărit costul creditelor în franci.

Monedele Poloniei şi Ungariei s-au depreciat puternic săptămâna trecută, cele două ţări având cea mai mare pondere a creditelor pentru locuinţe în franci elveţieni. Zlotul şi forintul s-au depreciat de la începutul acestui an cu 1,1%, respectiv 0,7%.

Europa de Est a suportat deocamdată impactul încetinirii economice din zona euro, dar prăbuşirea cotaţiilor petrolului a amplificat presiunile de scădere a preţurilor. În prezent, Polonia şi Ungaria se află în deflaţie, în timp ce în statele vecine inflaţia se află la minime record.

Măsurile de stimulare ale BCE ar putea permite statelor est-europene să menţină costurile de împrumut la minime record, iar în unele cazuri scăderea în continuare a acestora, susţinând astfel creşterea economică, a spus Neil Schearing, economist şef pentru pieţe emergente la Capital Economics, în Londra.

"Politicile monetare din Europa Centrală şi de Est vor rămâne mai relaxate decât ar fi fost în altă situaţie. Polonia şi România ar putea reduce în continuare dobânzile, în timp ce Cehia ar putea ajusta plafonul de apreciere a coroanei", consideră Schearing.

Lichidităţile suplimentare de la BCE ar putea încuraja băncile vest-europene, care domină circa două treimi din industria bancară din Est, prin bănci precum Erste Group Bank şi Societe Generale, să reducă retragerile de capital din regiune, a adăugat economistul.

Iniţiativa lui Draghi implică şi riscuri pentru Europa de Est, precum intrările de capital şi formarea de bule speculative pe pieţele de obligaţiuni, a avertizat săptămâna trecută guvernatorul băncii centrale a Poloniei, Marek Belka.

(A.C.)

---------

Actualizare 17:25 Încă o bancă din România, obligată să îngheţe cursul la data acordării unui credit în CHF

Tribunalul Buzău a dat vineri o decizie prin care obligă o bancă să stabilizeze cursul de schimb CHF/LEU pentru calculul rate unui client la cursul valabil la data încheierii contractului.

Într-un dosar în care sunt pârâte Piraeus Bank şi BNR Sucursala Buzău, instanţa a decis stabilizarea cursului de schimb CHF/RON la nivelul din data acordării creditului, "începând cu data scadenţei primei rate şi până la finalizarea raporturilor contractuale dintre părţi".

Obiectul acţiunii în instanţă a fost constatarea caracterului abuziv al mai multor clauze ale contractului, printre ele fiind cel mai probabil şi cea referitoare la plata ratelor în franci elveţieni la cursul zilei, scrie paginadebanci.ro.

Totodată Tribunalului Galaţi a respins cererea prin care creditul să fie convertit în lei, el rămânând astfel denominat în franci elveţieni, însă la un curs valutar fix, cel din data acordării creditului.

Decizia Tribunalului Buzău poate fi totuşi atacată cu apel.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 13:41 Întâlnire de lucru Iohannis-Ponta, la Cotroceni, pe tema crizei francului

Administraţia Prezidenţială a anunţat, azi, că preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu premierul Victor Ponta, temele de discuţie fiind situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, activitatea Executivului din această perioadă şi situaţia internaţională, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit în cursul zilei de azi, la Palatul Cotroceni, pe prim-ministrul Victor Ponta în cadrul unei întâlniri de lucru.

În comunicat se precizează că în cadrul întâlnirii s-au discutat situaţia economică în contextul crizei francului elveţian, precum şi activitatea executivului din această perioadă.

Pe agenda întâlnirii s-au aflat şi teme legate de situaţia internaţională actuală, a mai anunţat Preşedinţia.

(Alexandru Costea)

----------

Actualizare 13:04 BNR: 4,4354 lei pentru un franc

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat, în urmă cu puţin timp, un curs de 4,4354 lei pentru un franc elveţian, în scădere cu 3,62 de bani faţă de 4,4716 lei, valoarea stabilită în şedinţa de ieri.

(V.B.)

---

Actualizare 12:29 Guvernul croat introduce un curs fix, în sprijinul celor împrumutaţi în franci

Guvernul din Croaţia a anunţat că intenţionează să introducă un curs de schimb valutar fix franc/kuna, timp de un an, ca să-i sprijine pe cei 60.000 de croaţi care au contractat credite ipotecare în moneda elveţiană şi care au fost afectaţi de explozia recentă a francului, scrie Reuters.

Astfel, executivul de la Zagreb urmăreşte să fixeze cursul la 6,39 kuna (HRK) pentru un euro, în conformitate cu schimbul valutar anterior deciziei băncii centrale elveţiene (BNS) de a renunţa la plafonul minim de 1,2 franci/euro. Decizia guvernanţilor trebuie aprobată de parlament.

În ultimele zile, francul a fost tranzacţionat la circa 7,6 kuna.

Valoarea totală a creditelor denominate în franci a crescut cu aproximativ 4 miliarde kuna (600 milioane dolari), până la 27 miliarde HRK, după aprecierea CHF faţă de moneda croată.

(V.B.)

---

Actualizare 11:55 Interbancar: 4,43RON/CHF, volatilitate în scădere

Francul era cotat, astăzi, în jurul orei 12, la 4,43 lei pe piaţa interbancară, surse din domeniu explicându-ne că "s-a mai redus" volatilitatea faţă de zilele trecute, dar "încă nu s-a instalat calmul", cursul franc-leu depinzând de cotaţiile monedei elveţiene în raport cu euro şi dolarul american.

Şedinţa de azi a deschis în jurul nivelului de 4,43 lei, cursul a coborât, "dar apoi panta a revenit pe un trend ascendent", au afirmat dealerii. Minimul de până acum a fost de 4,4 lei/franc, iar maximul s-a situat la nivelul de 4,45 lei/franc, ne-au mai relatat traderii interbancari.

(V.B.)

---

Actualizare 11:48 Case valutare: Francul, 4,44-4,53 lei la vânzare

Francul elveţian este vândut, în acest moment, de casele valutare, la valori cuprinse între 4,44 şi 4,53 lei şi este cumpărat la niveluri de 3,7-4,37 lei, ne-au spus surse din domeniu.

(V.B.)

---

Actualizare 11:33 Cursurile franc-euro şi franc-dolar, la maximele de până acum ale şedinţei

Francul elveţian se apreciază, în jurul orei 11:30, atât faţă de euro (cu 0,73%, până la 0,9868 EUR/CHF), cât şi în raport cu dolarul american (cu 0,48%, către 1,1424 USD/CHF), acestea fiind maximele atinse, până acum, în şedinţele de astăzi, arată datele Bloomberg.

(V.B.)

---

Actualizare 10:30 Deputaţii amână sesiunea extraordinară pe legea falimentului personal

Deputaţii amână sesiunea extraordinară privind legea insolvenţei persoanelor fizice (aşa-numita lege a "falimentului personal"), a anunţat, în această dimineaţă, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor.

Zgonea a explicat că mâine, joi şi vineri, se va întruni Comisia juridică din Camera Deputaţilor, care va da un raport pe legea falimentului personal, urmând ca plenul Camerei să se întrunească săptămâna viitoare, după raportul comisiei.

(V.B.)

---

Actualizare 09:05 Francul se apreciază în raport cu euro, dar scade faţă de dolar

Francul se apreciază, în jurul orei 9, cu 0,22% în raport cu euro, dar scade cu 0,09% în comparaţie cu dolarul american, ajungând la 0,9818 CHF/EUR, respectiv la 1,1359 CHF/USD, potrivit Bloomberg.

Moneda elveţiană a închis şedinţa de ieri la cotaţii de 0,9796 unităţi pentru un euro şi 1,1369 franci/dolar.

Totuşi, până acum, ambele şedinţe sunt volatile, prezentând oscilaţii mari ale cursurilor. Cele mai ridicate valori au fost atinse în jurul orei 7:15: 0,9842 CHF/EUR, respectiv 1,1394 CHF/USD.

(Valentin Busuioc)

---

În mijlocul isteriei create de creşterea peste noapte a ratelor la creditele în franci elveţieni, ca urmare a exploziei acestei monede, şi în contextul în care băncile sunt nemiloase cu debitorii care nu-şi mai pot achita împrumuturile, unii oameni au ajuns la concluzia că este "mai bine pe mâna recuperatorilor decât la bunul plac al băncilor".

Unul dintre cititorii noştri, ajuns în situaţia să nu-şi mai poată plăti ratele la bancă, ne-a povestit: "Din momentul în care, din motive obiective, nu am mai putut respecta graficul de plată a ratelor, banca a început o adevărată campanie de presiune psihică, încununată cu repetate ameninţări de trimitere în executare silită. Telefoanele şi sms-urile zilnice nu au încetat şi au început să vină din partea unei firme de recuperare a creanţelor.

Reprezentantul acesteia m-a anunţat că sunt, din acel moment, clientul său, deoarece societatea respectivă a cumpărat creanţa, şi mi s-a propus un plan de rambursare a sumei datorate, în condiţii acceptabile pentru mine - cu rate suportabile, reeşalonate în timp. Dar cel mai important a fost amănuntul că dobânda aferentă va fi fixă, deci am scăpat de "dobânda la dobândă", practicată de bancă. O surpriză şi mai mare a fost oferta prin care mi s-a propus să achit pe loc 75% din suma restantă (împrumut+dobândă), caz în care restul datoriei s-ar şterge, iar debitul s-ar stinge!

Surprinzător sau nu, am ajuns, astfel, la concluzia că e mai bine să ajungi pe mâna recuperatorilor (a celor legali, desigur), decât să fii la bunul plac al băncilor, nemiloase când este vorba de rotunjirea cu orice preţ a propriilor încasări, nu o dată atât de artificiale - ca să nu spun nemuncite".

Piperea: "Nu este corect să îi ignorăm pe cei cu credite neperformante"

Numărul celor care s-au împrumutat în franci elveţieni în România este de 75.214, iar suma totală a creditelor în moneda elveţiană este de 10,1 miliarde lei, a afirmat ieri Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului BNR.

Ceea ce se pare că nu ne spune domnul Adrian Vasilescu este că domnia se referă doar la creditele care,încă,sunt în portofoliile băncilor. Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu uită să-i amintească pe clienţii cu credite neperformante, care au fost vândute la pachet unor recuperatori de creanţe, la discounturi ameţitoare, de circa 90%, pentru curăţarea bilanţurilor băncilor.

Avocatul Gheorghe Piperea ne-a spus că cei care au împrumuturi neperformante se pot pune sub protecţia Tribunalului, chiar dacă, acum, nu avem o lege în domeniu.

Domnia sa opinează că nu este corect să-i ignorăm pe cei cu împrumuturi neperformante.

Avocatul ne-a precizat: "Numărul împrumutaţilor la bănci pe care îl dă Biroul de Credit este de 3,3-3,5 milioane. Potrivit BNR, împrumuturile în franci elveţieni reprezintă 3,7% din totalul creditelor, ceea ce înseamnă mult mai mult decât 75.000 de credite, anunţate de Banca Centrală. În acelaşi timp, BNR ne spune că numărul împrumuturilor care se află în sold este de 75.000. Dar cum rămâne cu cei aflaţi în situaţia de credite neperformante şi în executare silită, la bănci sau la colectorii de creanţe? Nu este corect ca pe aceştia să îi ignorăm.

Potrivit datelor statistice, în jur de 800.000-1.000.000 de credite reprezintă creditele neperformante, din care tot în jur de 3,7% ar fi împrumuturile în CHF.

Oricum aş calcula, totalul creditelor în CHF, performante şi neperformante, depăşeşte 200.000. Dacă luăm în calcul şi familiile persoanelor împrumutate, reiese că numărul celor care au de suferit din cauza creditelor în franci elveţieni depăşeşte 10% din totalul persoanelor active".

Cabat: "Falimentul personal nu este aplicabil, la noi"

Nu există rezolvare, în acest moment, pentru problema creditelor în franci elveţieni (CHF), este de părere analistul economic Dragoş Cabat.

Domnia sa ne-a precizat că "nu are niciun rost" ca persoanele care nu şi-au convertit până în prezent creditele luate în CHF să facă acum acest pas.

Nebunia creată pe piaţa creditelor în franci elveţieni, ca urmare a creşterii monedei exotice după ce Banca Centrală a Elveţiei a ridicat pragul de 1,2 euro/CHF impus în 2011, i-a determinat pe parlamentari să scoată de la naftalină Legea falimentului personal.

Deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatorul unuia dintre cele cinci proiecte aflate în Parlament pe tema falimentului personal, face apel la PNL "să susţină şi prin fapte" adoptarea iniţiativei sale, în contextul problemei creditelor în franci elveţieni.

Proiectul de lege al deputatului PSD a fost votat de Senat şi avizat favorabil de Guvern.

Referitor la acest tip de iniţiative, Alina Gorghiu, copreşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), subliniază: "PNL a susţinut această lege de multă vreme, dar, din păcate, o majoritate parlamentară s-a opus. Legea insolvenţei persoanei fizice oferă clientului, care nu mai poate achita ratele, o soluţie de reeşalonare a ratelor şi poziţia corectă de negociere cu banca, pe baza veniturilor pe care le obţine. Spre deosebire de alte reglementări propuse care nu acţionează retroactiv, aceasta poate fi pusă în aplicare imediat. PNL cere convocarea în sesiune de urgenţă a Parlamentului pentru a adopta această lege atât de necesară în contextul actual".

Şi premierul Victor Ponta a anunţat, ieri, că va susţine demersul PNL de convocare în sesiune de urgenţă a Parlamentului, pentru adoptarea legii insolvenţei persoanei fizice, pe fondul creşterii francului elveţian. Şeful Guvernului spune că este deschis la discuţii pe această tema, dar adaugă faptul că Executivul nu trebuie să dea iluzii datornicilor.

Victor Ponta a convocat şi opoziţia la discuţii, pe tema creditelor în CHF.

Deşi consideră că Legea falimentului personal ar putea fi o soluţie viabilă pe termen lung, Dragoş Cabat este sceptic cu privire gradul de aplicabilitate al acesteia în ţara noastră.

Domnia sa ne-a explicat: "Măsura falimentului personal presupune un control judiciar, urmărirea cheltuielilor etc., iar ANAF nu este în stare să facă aceste lucruri. Falimentul personal poate fi impus doar în măsura în care dispunem de o dezvoltare economică şi juridică importantă".

Referitor la "electorată" - soluţia propusă de ministrul finanţelor, Darius Vâlcov -, Dragoş Cabat susţine că, dacă nu a existat cerere pentru ca aceasta să fie aplicată creditelor în lei, nu va fi interes nici pentru aplicarea ei asupra împrumuturilor în CHF.

Băncile trebuie să negocieze cu fiecare client în parte, iar acest lucru este îngrozitor de greu, subliniază domnia sa, adăugând că instituţiile financiare sunt reticente să aplice "electorata", din cauza birocraţiei pe care o presupune adoptarea acestei măsuri.

În opinia deputatul PNL Andreea Paul, propunerea lui Darius Vâlcov este o "non-soluţie", la fel cum ordonanţa de urgenţă a "electoratei Voinea" s-a dovedit o "non-urgenţă".

În ceea ce priveşte conversia creditelor în CHF, Dragoş Cabat opinează: "Să impui băncilor să facă o conversie la un alt curs decât cel actual ar fi incorect faţă de cei care au credite în lei sau în altă valută".

Domnia sa menţionează că orice ar impune BNR sau Parlamentul băncilor pentru rezolvarea problemei creditelor în franci elveţieni, ar fi discriminatoriu faţă de cei care nu au credite în CHF.

Comisia de buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, urmează să se reunească, mâine, ca să dezbată problema creditelor în franci elveţieni la discuţii fiind invitată şi conducerea BNR.

Volksbank pregăteşte o soluţie pe termen lung pentru creditele în CHF

Volksbank România a decis, ieri, să îngheţe pentru trei luni cursul valutar leu/CHF, la valoarea de 3,8035 lei pentru un franc.

Perioada în care vom avea un curs fix al francului la Volksbank, una dintre instituţiile financiare cu cea mai mare expunere pe creditele în CHF, este 20 ianuarie 2015 - 17 aprilie 2015).

Benoit Catel, preşedintele Volksbank, a declarat, ieri, într-un comunicat: "Prin intermediul acestei măsuri, le oferim clienţilor noştri cel mai bun suport până la stabilizarea condiţiilor de pe piaţa valutară, anulând în întregime efectul negativ al exploziei recente înregistrate de francul elveţian. În acelaşi timp, această ofertă ne va acorda timpul necesar pentru a elabora o soluţie pe termen lung, cu care să venim în întâmpinarea clienţilor noştri, în vederea clarificării problemei legate de împrumuturile în franci elveţieni. Aceste iniţiative au fost aduse la cunoştinţă şi potenţialului nostru cumpărător, Banca Transilvania".

Comunicatul Volksbank mai precizează: "Oferta se aplică tuturor clienţilor Volksbank cu împrumuturi active în franci elveţieni, fiind destinată în mod exclusiv plăţii a 3 rate lunare şi a oricăror sume restante. Acest curs prestabilit este aplicabil tranzacţiilor de schimb valutar din lei în franci, putând fi efectuat în orice unitate VBRO sau prin intermediul Internet Banking".

Elena Udrea, preşedintele Partidului Mişcarea Populară (PMP), a solicitat Guvernului să aprobe o ordonanţă de urgenţă, prin care toate persoanele care au luat credite în valută să le poată converti în lei, la rata de schimb din momentul creditării, majorată cu 20%.

Printr-o astfel de măsură, "statul nu trebuie să intervină financiar", a precizat Elena Udrea, care crede că, dacă nu va fi adoptată această măsură, România s-ar putea trezi în situaţia SUA, Italiei sau Spaniei, unde "statul a trebuit să vină pentru salvarea băncilor şi a naţionalizat pierderile".

Elena Udrea i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să convoace toate partidele parlamentare la Palatul Cotroceni "pentru a decide un pact care să se refere la situaţia creditelor neperformante din România".

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu i-a întrebat pe reprezentanţii Comisiei Europene care ar fi, în opinia lor, soluţia pentru protejarea cetăţenilor cu împrumuturi în franci elveţieni.

Francul elveţian a crescut şi ieri, în raport cu leul, ajungând la un nou record. BNR a anunţat un curs de referinţă de 4,4716 lei pentru un franc, cu peste 1,1% faţă de cel de vineri.

Cinteză: "Băncii Naţionale nu i-a fost solicitat un punct de vedere asupra proiectului privind insolvenţa persoanelor fizice"

Proiectul de lege privind falimentul personal a fost avizat de Guvern anul trecut.

Potrivit iniţiativei legislative, debitorul poate cere instanţei începerea procedurii de insolvenţă, dacă este în incapacitate să-şi achite datoriile, în decurs de 30 de zile de la data scadentă a acestora. Proiectul prevede posibilitatea ca debitorul să-şi poată plăti datoria în termen de cinci ani, în baza unui plan de rambursare, fără să fie supus executării silite sau lichidării bunurilor.

"Toate procedurile judiciare (...) se suspendă, iar acumularea de dobânzi şi penalităţi după momentul iniţierii procedurii de insolvenţă se stopează şi orice proceduri de executare silită nu mai pot începe. Toate actele unilaterale ale debitorului, cum ar fi împuternicirile sau mandatele acordate, nu vor mai produce efecte", a declarat Ana Birchall.

Administratorul judiciar va supraveghea activităţile debitorului până la realizarea planului de rambursare a datoriilor.

Referitor la acest proiect, Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, ne-a precizat, la vremea respectivă: "Băncii Naţionale a României nu i-a fost solicitat un punct de vedere asupra conţinutului proiectului legislativ privind insolvenţa persoanelor fizice. De asemenea, prin Scrisoarea de intenţie şi Memorandumul convenit cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), statul român s-a angajat să nu promoveze iniţiative legislative care pot submina disciplina de credit, Legea insolvenţei personale fiind special menţionată printre iniţiativele cu impact asupra disciplinei de credit".

Surse apropiate delegaţiei FMI ne-au precizat, atunci, că Memorandumul convenit cu FMI lasă deschisă posibilitatea unei legi privind insolvenţa personală, atât timp cât se încadrează în limitele hazardului moral şi ale posibilului abuz al debitorilor.

Urmează o perioadă de oscilaţii în căutarea cursului de echilibru leu/CHF, este de părere Claudiu Cazacu, analist şef în cadrul XTB. Domnia sa ne-a precizat: "Pieţele vor formula un punct de vedere mai coerent abia după ce trec momentele cheie ale acestor zile: decizia BCE de joi şi alegerile din Grecia. După ce presiunea acestora se va fi disipat, francul ar putea intra pe o tendinţă moderată de depreciere.

Soluţia este, pentru viitor, educarea în privinţa modalităţilor de acoperire a riscurilor prin intermediul operaţiunilor de hedging. Alegerile pe termen scurt sunt, însă, mult mai dificile, şi, prin forţa situaţiei, imperfecte. În situaţiile dificile se poate vorbi de comunicare directă şi un eventual compromis între clienţi şi bănci".

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Pentru că sunt mari consumatoare de timp. 75000 de dosare, fie de faliment personal, fie de temporizare a ratelor. Fiecare dosar luat la mână și documentat, verificat, aprobat. Durează luni de zile. La faliment se ajunge și în justiție (deci ani).

    Ok, nu sunt soluții. Ba chiar ar trebui să vină să se plângă și creditații în USD, care din mai anul trecut a crescut cu 25%. 

    1. I agree with you with the usd. F@#% the banks.

    Merkel trebuie sa fie mandra de politica economica inteleapta pe care a dus-o. I-au pus pe rusi la locul lor!. Idioti egocentrici!!

    1. Si ne-a spus in10noiembrie 2011 ca are cea mai Mare admiratie pentru reformele economice ale peuple roumain.Daca esti bruta vei observa ca in legislatia BNR exista doar notiuni precum principal si dobanda nicidecum comision...zaibarul o intra la capitolul garantii daca Mugurel mu poate sa ne spuna unde in planul de conturi intra asa numitul provision. Sper ca domnul sa nu preia pontul si sa-l lase pe Domnul Isarescu fara mustarie:-)

    isterica esti tu emilia olescu; nu isteria a cuprins oamenii care au credite in chf acum

    pentru creditele luate incepand cu 2011, solutia exista. si e simpla!!!

    A saltat bietul franc cu 15-20% si a inceput lumea sa se agite, e si normal. Ca bancile sa suporte, ca sa se duca naibii capitalistii cu dobanzile lor si cu manevrele lor valutare, ca draci ca laci... Dar ma intreb si eu ca un om simplu, daca scadea francul cu 20% pana la 3 lei era bine? Cine suporta pierderile? A, tot bancile? Sau statul? Sau capitalistii?

    1. In 2008 a fost o problema similara - datorita crizei incepute, indicii Euribor si Libor au scazut. Bancile au facut oferta urmatoare clientilor: fie rambursati creditul, fie se majoreaza marja bancii cu scaderea dobanzii, astfel ca pentru client scaderea indicelui nu a avut nici un efect. Nu le mai plange de mila

      Domnul Serbanescu avea dreptate Nici B.N R-ul nici Guvernul (eu as zice ca nici bancile) n-au nici-o treaba in criza francului elvetian.Singura vinovata este B.N.S-ul.Duceti-va fratilor si tipati acolo.

      Care pierdere daca eu am luat francul cu 1.85 ron mai Dyoge.....bhlea

    Insa pare doar o populista, e usor sa spui asta cand nu esti la putere si nu vin grupurile de 'lobby' ale camatarilor sa-ti puna streangu de gat.

    Poti face asta daca te cheama orban, nu udrea. 

    este doar un fel de legiferare negru pe alb a sclaviei. Adica, nu-ti luam casa dar trebuie sa-ti intrebi stapanul daca ai voie sa-ti cumperi o inghetata. Ce fel de lege e asta? Ne-am intors in timp cateva sute de ani? Mare atentie capitalistilor de stat, lacomia voastra va aduce comunismul inapoi, dupa profetia lui marx.

    Ar trebui sa va multumiti cu un curs de 2.7-3 ron, e mai mult decat suficient atata timp cat francii aia imprumutati nu au existat niciodata in trezoreriile voastre ci numai pe o hartie, in realitate ati lucrat numai cu euro si lei. La fel cum cand iti platesti rata nu prea ai parte de CHF in mana, ci tot cu lei platesti. E doar o escrocherie care ar trebui sa se termine.

    1. doar legea falimentului personal poate sa ii ajute pe cei ale caror rate in chf au ajuns sa fie mai mari decat salariul lunar

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb