După patru luni de întârziere, nava Ever Given a ajuns în sfârşit la Rotterdam

J.P.
Internaţional / 29 iulie 2021

După patru luni de întârziere, nava Ever Given a ajuns în sfârşit la Rotterdam

Nava port-container Ever Given a ajuns joi în sfârşit în portul Rotterdam din Olanda, la patru luni după ce a blocat traficul prin Canalul Suez, ruta prin care traversează aproximativ 10% din comerţul mondial, relatează AFP, citat de Agerpres.

Nava cu o lungime de 400 de metri şi cu o capacitate de 200.000 de tone a intrat în portul european în jurul orei 03:00 GMT, potrivit unui jurnalist AFP.

"Este o mare uşurare să o vedem şi un moment special", a declarat Hans Nagtegaal, directorul pentru nave port-containere al portului Rotterdam. "În sfârşit, putem face lucrările de descărcare şi sperăm că nava va reveni la o rutină de navigaţie normală", a adăugat Hans Nagtegaal.

Ever Given va rămâne la Rotterdam până luni, unde va descărca aproximativ 9.000 din cele 18.000 de containere pe care la transportă, după care se va deplasa la Felixstowe, Marea Britanie, unde va descărca restul containerelor. După descărcarea completă nava se va deplasa spre o dană a portului Dunkerque, Franţa, unde vor fi efectuate examene suplimentare ale navei.

La finele lunii martie, nava ''Ever Given" a eşuat pe diagonala canalului Suez, din cauza vântului puternic însoţit de o furtună de nisip care a redus vizibilitatea, blocând una dintre cele mai aglomerate rute de navigaţie ale lumii. După ce a fost repusă pe linia de plutire, în data de 29 martie, nava a fost vizată de un ordin de restricţie, în condiţiile în care Autoritatea Canalului Suez (SCA) a încercat să obţină despăgubiri de la proprietarul navei, firma japoneză Shoei Kisen şi asiguratorii săi. După ce părţile au ajuns la un acord privind despăgubirile, în data de 7 iulie, nava 'Ever Given a ridicat în sfârşit ancora după 100 de zile în care a fost imobilizată în Egipt.

Blocarea Canalului Suez a perturbat unele lanţuri mondiale de aprovizionare, în condiţiile în care fluxurile mondiale de transport erau oricum afectate de pandemia COVID-19. Prin canalul Suez tranzitează circa 30% din traficul maritim mondial de transport containere şi circa 12% din comerţul global de bunuri.

Canalul Suez, care leagă Mediterana de Marea Roşie, asigură cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia şi Europa. În 2020, au trecut prin această cale maritimă aproape 19.000 de nave, adică o medie de 51,5 nave în fiecare zi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb