DUPĂ RELOCAREA ÎN PARCUL INDUSTRIAL "Teraplast" vrea să-şi valorifice deţinerile imobiliare

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 ianuarie 2012

"Teraplast" vrea să-şi valorifice deţinerile imobiliare

Interviu cu domnul Ştefan Bucătaru, preşedinte-director general al societăţii

În acest an, compania mizează pe segmentul de infrastructură

Reporter: Stimate domnule director general, cum caracterizaţi anul 2011, din punctul de vedere al mediului economic şi al companiei "Teraplast"? Cu ce estimări porniţi în 2012?

Ştefan Bucătaru: În 2011 nu am asistat la îmbunătăţiri semnificative ale mediului economic. Lichiditatea din piaţa construcţiilor a rămas la un nivel redus, din cauza întârzierilor cu care s-au făcut plăţile pentru proiectele publice deja realizate, a lipsei de finanţare din partea instituţiilor bancare pentru proiectele private, dar şi a dificultăţii cu care instituţiile statului au accesat cofinanţarea pentru proiectele publice. Pentru 2012 ne aşteptăm la un reviriment moderat al pieţei construcţiilor, în special pe segmentul de infrastructură de mediu, în condiţiile în care aceste proiecte beneficiază de finanţare europeană, iar gradul de absorbţie al fondurilor nerambursabile a fost destul de scăzut până acum.

Reporter: Care au fost principalii factori care au influenţat negativ rezultatele companiei?

Ştefan Bucătaru: Cererea pentru materiale de construcţii este principalul factor care a influenţat rezultatele companiei. În plus, fluctuaţia cursului de schimb al monedei naţionale faţă de euro şi dolar şi fluctuaţia preţului la materiile prime au avut de asemenea o influenţă negativă asupra rezultatelor financiare. În condiţiile în care cererea din piaţă s-a menţinut la un nivel redus, creşterile de costuri generate de evoluţia preţurilor materiilor prime au fost transferate doar parţial în preţul de vânzare al produselor finite, cu impact în profitabilitatea companiei.

Reporter: Care sunt segmentele pe care vă veţi axa în acest an?

Ştefan Bucătaru: În 2012, mizăm pe segmentul de infrastructură, dar şi pe extinderea colaborării cu marile magazine de bricolaj de pe piaţa internă şi externă.

Reporter: Ce măsuri veţi lua în acest an pentru eficientizarea activităţii?

Ştefan Bucătaru: "Teraplast" va continua şi în 2012 procesul de optimizare operaţională, cu un accent mai puternic pe profitabilitate, dar şi pe dezvoltarea în parametri a business-ului. În acest context, se vor efectua investiţii pentru convertirea unor sectoare de producţie în scădere către altele care au înregistrat creşteri şi se vor externaliza unele linii de business colaterale, în vederea îmbunătăţirii fluxului de numerar şi accelerarea reducerii de cheltuieli. Managementul se va concentra de asemenea asupra activelor (real estate) eliberate în urma finalizării relocării în Parcul Industrial Teraplast, în vederea susţinerii parţiale a programului de investiţii.

Reporter: "Teraplast" Bistriţa a anunţat că a vândut divizia de producţie a plăcilor ceramic. Aveţi în vedere alte vânzări de active în acest an?

Ştefan Bucătaru: "Teraplast" are în vedere valorificarea tuturor activelor real-estate eliberate în Bistriţa, dupa relocarea în Parcul Industrial. Compania a finalizat până în prezent contracte şi precontracte de vânzare-cumpărare de active imobiliare în valoare totală de peste 2,3 milioane de euro. Aceste resurse financiare, care vor intra în companie în perioada următoare, vor asigura un plus de finanţare pentru proiectele de optimizare operaţională şi de creştere a competitivităţii.

Reporter: Aveţi în derulare proiecte din fonduri europene?

Ştefan Bucătaru: Compania Teraplast are în prezent în derulare un proiect cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, "Investeşte în oameni!". Programul "Management performant, cale sigură pentru succesul companiei!" îşi propune să realizeze instruirea personalului companiei prin cursuri de perfecţionare/specializare, care se adresează personalului din "middle" şi top management şi se va încheia în martie 2012. Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea culturii performanţei, prin implementarea unui sis-tem de management performant orientat pentru îmbunătăţirea continuă a proceselor.

Reporter: Care este situaţia exporturilor companiei - pe segmente de activitate şi destinaţii?

Ştefan Bucătaru: Compania Teraplast exportă în principal tâmplărie termoizolantă, profile pentru tâmplăria PVC, granule şi ţeavă corugată. Principalele ţări în care compania derulează activităţi de export sunt Austria, Germania, Slovenia, Slovacia, Ucraina, Republica Moldova, Croaţia, Bulgaria sau Ungaria.

Reporter: Cum estimaţi că va evolua cererea pentru produsele "Teraplast" în acest an şi din ce domenii va veni ea?

Ştefan Bucătaru: Mizăm în principal pe creşterea cererii pe segmentul de infrastructură, evoluţie generată de accesul la fondurile europene disponibile pentru acest sector. Pe segmentul rezidenţial ne aşteptăm la o creştere timidă, în timp ce pe segmentul non-rezidenţial estimăm o creştere constantă pe următoarele 12 luni.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb