Ecobat Energy devine distribuitor oficial Deye în România

R.S.
Companii / 28 martie

Ecobat Energy devine distribuitor oficial Deye în România

Ecobat Energy va fi distribuitor oficial Deye în România şi suport after-sales, consolidându-şi astfel angajamentul ferm pentru dezvoltarea şi promovarea soluţiilor energetice durabile în ţară, conform unui comunicat transmis redacţiei.

Potrivit comunicatului, evenimentul de lansare va avea loc vineri 5 aprilie, începând cu orele 10.00 la Hotel Caro din Bucureşti şi va aduce împreună instalatori şi revânzători din industria fotovoltaică, oferindu-le oportunitatea de a descoperi inovaţiile pe care le aduce această colaborare şi de a se conecta cu experţi din domeniu.

În cadrul evenimentul urmează să fie prezenţi reprezentaţi ai DEYE, prin Allen Dong - Sales Director, Kai Gu - Sales Manager şi Nero Liu - Sales Manager alături de o echipă de tehnicieni. Echipele de tehnicieni DEYE & Ecobat Energy vor răspunde întrebărilor de ordin tehnic adresate de instalatorii prezenţi la eveniment, se menţionează în comunicat.

"Acest parteneriat reprezintă o oportunitate extraordinară pentru ECOBAT ENERGY de a consolida poziţia noastră în industria energiilor regenerabile din România şi de a ne extinde oferta de echipamente şi servicii, oferind suport local tuturor instalatorilor. Suntem încântaţi să fim reprezentanţii DEYE în România. Vom aveam în stoc toată gama de invertoare DEYE iar printre echipamentele fast moving, având în vedere cerera pe care o anticipăm, în depozitul nostru din Crevedia, se vor găsi întodeauna modelele de invertoare DEYE: 6 kW monofazat, 8 kW monofazat, 10 kW trifazat, 12 kW trifazat si evident acumulatori. Suntem convinşi că împreună vom aduce inovaţie şi excelenţă în domeniul energiei solare în întreaga ţară", a declarat Theodoros Ioannidis, Director General al grupului Ecobat, este notat în comunicat.

"A început implementarea programului "Casa Verde Fotovoltaice", astfel că parteneriatul cu DEYE o mutare strategică importantă atât pentru noi, Ecobat Energy cât şi pentru piaţa fotovoltaică din România. Invertoarele DEYE fiind agreeate pentru instalarea prin programul guvernamental, atât partenerii noştri cât şi beneficiarii finali pot profita acum de stocuri permanenente cu livrare imediată, aici, acasă, în România, nefiind nevoiţi să mai aştepte 3-7 zile pentru o livrare din afara ţării. Parteneriatul cu DEYE aduce şi o garanţie standard de 10 ani, pe teritoriul României, pentru toate echipamentele DEYE (invertoare sau acumulatori). La toate cele de mai sus adăugăm suport tehnic dedicate pentru instalatori şi service autorizat", a declarat Daniel Nica - Director General Ecobat Energy, se arată în comunicat.

Evenimentul de lansare va include prezentări interactive, sesiuni de întrebări şi răspunsuri şi demonstraţii practice ale produselor şi soluţiilor Deye, oferind participanţilor o perspectivă amplă asupra beneficiilor şi posibilităţilor oferite de această colaborare, conform comunicatului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb