EDITORIAL Interesul României

Dacă ar fi să găsesc o imagine caracteristică pentru ceea ce se întîmplă cu politica pe la noi, m-aş opri la o secvenţă dintr-un film cu Louis de FunPs. O călugăriţă cu o miopie avansată, rîzînd din orice cu gura pînă la urechi şi plină de bune intenţii, din vîrful degetelor pînă-n creştet, după ce şi-a luat pasagerul la bord, o tunde în răspăr peste dealuri şi coline cu o rablă de Citroen "doi cai" din care sar cît colo table, şuruburi şi alte componente. Într-un final nebun de cursă, din maşină rămîne doar jumătatea din faţă şi aceea complet jumulită. Pasagerul coboară năucit, dezorientat, stors de sperietura trasă, dar oarecum mulţumit că a rămas în viaţă. Călugăriţa îşi vede de drum, veselă şi, la rîndul ei, mulţumită că a făcut un bine aproapelui!

Şandramaua instituţiilor noastre de guvernare, făcută din bucăţi adunate te miri de unde, bătută în nituri pe cîte o margine de banc constituţional, cu un motor ce trebuia demult casat, are la cîrmă oameni plini de bune intenţii! Problema este că am luat-o aiurea cu drumul, prin toate hîrtoapele posibile, iar rabla plesneşte din încheieturi şi noi nu avem nicio garanţie că mai ajungem să rulăm întregi pe autostrada care leagă Bucureştiul de Europa, tocmai acum când s-a ridicat bariera. În această nebună cursă a erorilor, nimănui nu-i mai pasă ce se va întîmpla cu maşina şi nici cu pasagerii. Pentru inconştienţă, lipsă de prevedere, incoerenţă, inconsecvenţă, toate lumea are o justificare "beton": "bunele intenţii". Preşedintele vrea să stîrpească "sistemul ticăloşit", vrea ca statul să-şi plătească datoriile către firmele private, vrea ca mogulii presei şi "cercurile de interese" să nu-şi mai bage nasul în politică, ba chiar vrea ca şi noi ăştia mai cu jumătate de pălărie, "să trăim mai bine". N-are a face că nu poate să-şi facă curăţenie în propria ogradă şi nici să se stăpînească de azi pe mîine când vine vorba de a mai plesni cu cravaşa pe cei ce-i nesocotesc vrerea, ori îi scormonesc în cufărul cu rufe murdare. Premierul Tăriceanu vrea, la rîndul său, să ne îndeplinim obligaţiile faţă de Europa, ca să putem profita din plin de nou cîştigatul nostru statut, vrea să ne aşezăm o dată pentru totdeauna priorităţile şi să ne ţinem de ele, vrea să aibă o "opoziţie raţională", vrea să ne vedem de treabă şi să ne chivernisim cum se cuvine potopul de bani ce stă să se reverse peste noi, din haznalele Europei. Nu prea ştie nici el cum s-ar putea face toate acestea, nici cum se conduce un Guvern în care fiecare face ce vrea, dar răspunderea este colectivă, nici dacă există vreo legătură între Guvern şi Parlament, ori între interesele proprii, Justiţie şi Democraţie. În numele opoziţiei, PSD vrea să pună capăt derapajelor prezidenţiale, uitînd de cîtă vreme se află singur în derivă; PRM ar vrea şi el să ne scape de "blestemul Băsescu", dar nu şi de moştenirea politică pe care o duce-n traistă, iar PC ar vrea să scape-n cîştigător, dacă se poate, la viitoarele alegeri parlamentare, fie ce-o fi! Dacă mai era nevoie, avem ocazia să ne convingem, cu ochii noştri, de adevărul zicalei: "Iadul este pavat cu bune intenţii".

În tot acest vălmăşag, în toată cacofonia de pocnituri, şuierături, ţipete şi zdrăngănituri, cineva a pronunţat totuşi cuvintele: "Interesul României". După care a stat o clipă pe gînduri şi a zis: "Ca să fiu mai precis, Interesul naţional şi Agenda cetăţeanului". Vorbe mari, dar care mai este înţelesul lor?

De cînd se ştie ea, România modernă, politicienii au călărit, pînă la deşălare, pe cei doi cai albi: Interesul Naţional şi Interesul României. "Agenda cetăţeanului" e un fel de şaretă mai nouă, pe care o leagă generaţia actuală la fundul aceloraşi bidivii, nu de alta, dar suntem în democraţie şi se cade să încapă mai multă lume! Traşi de frîie alandala, de oameni pentru care parvenirea şi orgoliile personale au fost singurele icoane ale religiei lor politice, au mers bieţii cai şi prin cîmpurile de război şi prin pustiile deznădejdii, au mers şi la abator, din cînd în cînd prin luminişuri de speranţă. Rareori adăpaţi, ţesălaţi sau lăsaţi, cum se cuvine, la odihnă.

În cultura politică de la noi, cînd se pronunţă cele două sintagme, lumea se gîndeşte imediat la un fel de Giuvaier al Coroanei. O piesă de valoare inestimabilă, chezaşe a identităţii noastre, atît de preţioasă încît trebuie scoasă la vedere doar la parade şi praznicele mari de peste an, ori la vremuri de grea restrişte, pentru a îmbărbăta mulţimea. În rest, e ferecată cu cîte şapte lacăte, cheia atîrnînd vizibil la brîul lui Vodă! Acum, că dădu democraţia peste noi, începem a băga de seamă că Vodă 1 se poate afla la cuţite cu Vodă 2 şi amîndoi şi-ar scoate ochii cu alde şase sute şi ceva de boiernaşi mai mici de prin Divan; că toţi cîţi s-au căţărat în copaciul cîrmuirii "una zic şi alta fumează"; că din cuferele vistieriei a cam dispărut ce va fi fost pe-acolo, iar cîrmuirea, peste dările cele vechi, pune altele noi, aşa că de unde era puţin, acum nu ne mai rămâne mai deloc!

Închid ochii şi încerc să-mi imaginez cum ar arăta România, dacă toţi cei care se află azi la volanul democraţiei noastre rablagite ar pleca brusc într-o călătorie la capătul pămîntului, lăsîndu-ne singuri să vedem de "Interesele Ei", ca şi cînd ar fi ale noastre!