Profitul net al grupului Electrica SA a crescut, în primul trimestru, cu 32% faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la 127 milioane lei, arată un comunicat remis redacţiei. Profitul operaţional înregistrat de companie în perioada analizată a fost de 143 milioane lei, cu 9% mai mare decât cel raportat în primele trei luni din 2014.
Veniturile operaţionale ale Electrica au totalizat, în primul trimestru din acest an, 1,426 miliarde lei, în creştere cu 10% faţă de perioada similară din 2014, conform datelor publicate de companie.
Ioan Roşca, directorul general al Electrica SA, a declarat: "Pentru că ne apropiem cu paşi mari de împlinirea unui an de la momentul istoric al listării Electrica, vreau să evidenţiez faptul că şi în primul trimestru din 2015, ca de altfel în toată această perioadă, compania a continuat evoluţia remarcabilă a profitabilităţii. Performanţele financiare deosebite sunt rezultatul unei strategii clare şi a unui proces continuu de eficientizare a activităţilor din toate segmentele".
Cheltuielile operaţionale ale Electrica din primul trimestru au crescut cu 117 milioane lei, prin achiziţionarea unei cantităţi mai mari de energie, corelată cu creşterea cantităţii distribuite cu 6%, raportat la trimestrul I al anului trecut, mai precizează conducerea Electrica.
Totodată, în primele trei luni din 2015, Grupul Electrica a înregistrat o creştere de 8% a EBITDA, atingând nivelul de 230 milioane lei. Creşterea cu 45% a profitului net revine acţionarilor Electrica SA, menţionează acelaşi raport.
Grupul Electrica a avut o majorare de 8% a EBITDA (profit înainte de dobânzi, taxe, depreciere şi amortizare), indicatorul atingând nivelul de 230 milioane lei.
1. fără titlu
(mesaj trimis de mr X în data de 18.05.2015, 07:25)
Da! da!
dar profitul pe actiune este mai mic.
Am avut o dublare a capitalulyi social, si nu avem si in rezultate o dublare a profitului brut.
Asta nu ati vazuto/observato?
EL are saci de bani dar sunt depusi la banci cu dobinzi de sub 1% pe valuta