"Electrolux" îşi închide o fabrică din Italia

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 mai 2008

Compania suedeză "Electrolux", al doilea producător mondial de electrocasnice, va închide una din fabricile sale de frigidere din Italia, operaţiune care va costa aproximativ 600 de milioane de coroane suedeze (102 milioane de dolari). Drept urmare, societatea va opri producţia la uzina din Scandicci, dar îşi va concentra producţia de frigidere la uzina din Susegana, inves­tind în această facilitate pentru creşterea productivităţii. "Electrolux" va înregistra costuri de 540 milioane de coroane suedeze numai în al doilea trimestru al acestui an pentru restructurarea producţiei de frigidere din Italia.

"Competitivitatea uzinelor noastre italiene care produc frigidere a slăbit în ultimii ani", a declarat Ernesto Ferrario, prim-vicepreşedinte al departamentului de operaţiuni pentru Europa. Un număr de 450 de angajaţi vor fi afectaţi de decizia cu privire la uzina Scandicci. "Electrolux" a precizat că va încerca să reducă impactul negativ asupra angajaţilor afectaţi.

Grupul "Electrolux" a fost afectat de creşterea preţurilor materiilor prime şi de competiţia venită din partea rivalilor. Compania a mutat deja majoritatea producţiei sale spre zonele mai ieftine din afara Europei Occidentale şi America de Nord. În 2007, "Electrolux" a realizat un profit operaţional de 510 milioane de euro.

Anders Edholm, purtător de cuvânt al societăţii, a menţionat că măsurile de restructurare din Italia vor genera economii de 200 de milioane de coroane suedeze (33,9 milioane) anual.

Compania suedeză este prezentă în România din 1995. "Electrolux" produce frigidere, maşini de spălat vase, maşini de spălat rufe, aspiratoare şi aragazuri, vândute sub mărcile Electrolux, AEG-Electrolux, Zanussi, Eureka şi Frigidaire.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb