Eleven Ventures anunţă un fond de investiţii de 60 milioane euro pentru startup-urile din Europa de Sud-Est, inclusiv România

G.U.
Companii / 27 ianuarie 2022

Eleven Ventures anunţă un fond de investiţii de 60 milioane euro pentru startup-urile din Europa de Sud-Est, inclusiv România

Eleven Ventures, fondul de capital de risc din Bulgaria axat pe investiţii pre-seed şi seed în Europa de Sud-Est, anunţă închiderea finală al celui de-al treilea fond de investiţii, Eleven Fund III, la 60 milioane de euro, o valoare de zece ori mai mare decât a celui anterior din 2018, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Prin intermediul acestuia, Eleven Ventures îşi propune să contribuie la dezvoltarea industriei tehnologice din regiune prin investiţii în următoarea generaţie de antreprenori, inclusiv din România.

Din noul fond, Eleven Ventures a făcut deja şapte investiţii care includ trei companii din România: Frisbo (Ecomtech), ProductLead (Ecomtech) şi SuperOkay (Future of Work), o companie din Grecia, Biopix (Healthcare) şi alte trei din Bulgaria: PlanDelta (Future of Work), Metasim (Future of Work) şi BeMe (Healthcare).

"Prin Eleven Fund III avem deja trei investiţii în companii româneşti precum Frisbo, ProductLead şi SuperOkay şi suntem foarte încântaţi să sprijinim startup-urile care fac parte din ecosistemul românesc. De altfel, cele trei sunt co-investiţii făcute împreună cu Sparking Capital, Roca X şi câţiva dintre cei mai importanţi business angels locali. Startup-urile aflate la început au nevoie de mai multă susţinere pentru a se dezvolta, fie prin buisness angels, fie prin fonduri de capital de risc local", a declarat Ivaylo Simov, partener fondator al Eleven Ventures.

Potrivit Eleven Ventures, 80% din investitorii din noul fond au participat şi anterior, inclusiv Fondul European de Investiţii (FEI). De asemenea, fondul are 60 de parteneri care pot aduce experienţă startup-urilor, de la reţele globale până la decenii adunate de experienţă antreprenorială. Mulţi dintre aceştia, oferă finanţare ulterioară, mentorat, suport şi acces la reţea companiilor din portofoliul Eleven Ventures.

Ivaylo Simov, fondator al Eleven Ventures, consideră că creşterea de zece ori a fondului arată angajamentul firmei de a aduce valoare autentică şi modul în care au reuşit să ajute companiile din Europa de Sud-Est să ajungă pe pieţele globale.

"Jobul nostru este să căutăm eroii locali din Europa de Sud-Est şi să le oferim tot ceea ce avem pentru a sprijini creşterea şi extinderea lor la nivel global. Încercăm să inspirăm comunitatea antreprenorială locală să privească dincolo de ecosistemul regional şi să aibă aspiraţii mai curajoase", a declarat Ivaylo Simov, partener fondator al Eleven Ventures.

"Este incredibil să vedem că fondatorii aflaţi cândva la început şi care conduc în prezent afaceri mature, devin investitori în fondul nostru şi susţin acum următoarea generaţie de antreprenori pentru a-I ajuta să aibă şi mai mult succes. Sperăm că prin acest lucru, fiecare succes ulterior va fi puţin mai mare decât cel anterior", a completat Ivaylo Simov.

"Încurajarea inovaţiei este o prioritate pentru Uniunea Europeană pentru a creşte gradul de bunăstare şi prosperitate. Suntem încântaţi să continuăm parteneriatul nostru cu Eleven Ventures şi mândri să sprijinim cel de-al treilea fond, care investeşte în următoarea generaţie de inovatori în tehnologie şi antreprenori în Europa de Sud-Est", a declarat Alain Godard, Directorul Executiv al Fondului European de Investiţii.

Industria tehnologică în Europa de Sud-Est se află într-o continuă dezvoltare, în ultimele 12 luni companiile din regiune fiind implicate in 210 tranzacţii cu o valoare totală de 2,25 miliarde euro, potrivit unui studiu The Recursive . Eleven Ventures s-a aflat în centrul acestei creşteri semnificative şi şi-a dezvoltat un portofoliu impresionant în alegerea startup-urilor de succes încă de la început. Fondul a fost primul investitor instituţional în Payhawk, startup care a primit 112 mil. dolari la o evaluare de 570 mil. dolari în noiembrie 2021. De asemenea, Eleven Ventures a susţinut Gtmhub, care a primit 120 mil. de dolari într-o investiţie Series C în decembrie 2021 şi a fost singurul investitor de capital de risc în startup-ul SMSbump, achiziţionat în 2020 de platforma de ecommerce marketing Yotpo din SUA.

Potrivit sursei citate, Eleven Ventures a fost înfiinţat în 2012 de Daniel Tomov şi Ivaylo Simov, iniţial ca primul accelerator din regiune. Ulterior, acestora li s-a alăturat Vassil Terziev, un antreprenor tech bulgar, co-fondator al Telerik, companie care a fost achiziţionată de Progress Software într-una dintre cele mai mari exit-uri din regiune. În 2018, şi-a lansat cel de-al doilea fond, acesta fiind unul dintre primele fonduri de capital de risc în întregime privat din Europa de Est, iar de atunci s-a concentrat pe investiţii pre-seed şi seed.

Eleven a avut un rol esenţial în catalizarea ecosistemului de startup-uri din regiunea de Sud-Est a Europei. În cadrul Ofertei Publice Iniţiale din martie 2020 - prima pentru un fond cu capital de risc din regiune - firma şi-a listat primul fond cu peste 20 de companii în portofoliu la Bursa de Valori Bulgară sub entitatea publică Eleven Capital.

Alături de mai multe companii aflate în ascensiune, inclusiv Nitropack, eBag, Econic, şi Ondo, portofoliul Eleven Ventures include producătorul de drone pentru marfă Dronamics, platforma Kanbanize, genaratorul de CV-uri online Enhancv, platforma de telesănătate Healee, dar şi companiile deja menţionate Payhawk, SMSbump şi Gtmhub.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb