Elveţia: Referendum despre imigraţie, regimuri fiscale şi aurul Băncii Centrale

V.B.
Internaţional / 30 noiembrie 2014

Alegătorii elveţieni se pronunţă astăzi, prin referendum, în legătură cu diverse iniţiative populare, în special vizând înăsprirea regulilor de imigraţie (de această dată pentru protejarea mediului) şi suprimarea regimurilor fiscale pentru bogaţii străini, informează AFP.

De asemenea, elveţienii sunt chemaţi să îşi exprime opţiunea în legătură cu iniţativa "Salvaţi aurul Elveţiei", care ar obliga Banca Naţională Elveţiană să păstreze un minumum de 20% din rezervele sale sub formă de aur (material ce constituie, în prezent, 7% din rezerve).

În toate cele trei cazuri, sondajele indică un eşec al iniţiativelor. Totuşi, politicienii nu exclud "o surpriză" în ceea ce priveşte imigraţia.

Elveţienii sunt îndemnaţi să spună "stop suprapopulării" de către Ecopop (Ecologie şi Populaţie), o organizaţie ce se prezintă drept "nepartizană" şi care vrea limitarea cotei anuale de imigranţi în ţară la 0,2% din populaţie (circa 16.000 persoane), cerând ca autoriăţile de la Berna să aloce 10% din fondurile de ajutor pentru măsuri de control al naşterilor în ţările sudice.

"În ritmul în care se betonează peisajul actual, de 1,1 metri pătraţi pe secundă, în 2050, dacă nu se va face nimic, vor fi betonate în întregime toate regiunile nemuntoase ale Elveţiei", a declarat pentru AFP Anita Messere, membră a comitetului Ecopop.

Mediul economic, partidele politice, guvernul şi sindicatele se opun iniţiativei şi au caracterizat Ecopop drept "rasist". Chiar dreapta populistă din Uniunea Democratică de Centru (UDC), care a susţinut votul antiimigraţie din 9 februarie, consideră iniţiativa drept "excesivă". Toţi precizează că funcţionarea economiei va fi grav afectată în caz de victorie a iniţiativei Ecopop. În unele sectoare economice elveţiene, inclusiv sănătatea, o treime dintre angajaţi sunt străini.

Cu toate acestea, partidele oferă răspunsuri insuficiente celor care consideră că beneficiază acum mai puţin de prosperitatea elveţiană decât în trecut, chiar dacă ţara se bucură de creştere economică, nu are datorii, iar rata şomajului este de doar 3,1%, notează AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb