Opt societăţi româneşti de design vestimentar şi accesorii participă, între 11 şi 16 februarie, la misiunea economică din Dubai şi Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), programul cuprinzând întâlniri de afaceri şi o prezentare de produse la evenimentul internaţional "The Bride Show Abu Dhabi 2014", unde firmele autohtone expun articole vestimentare de lux, rochii de mireasă, ţinute de seară pentru femei şi bărbaţi, bijuterii, încălţăminte şi accesorii, conform unui comunicat trimis azi redacţiei.
Andreea Prod, Allta Moda Atelier, Bien Savvy, Camilium Invest, Hylux Fashion, Ligia's Accessories, Sellstyle şi Silvia Collection vor fi prezente alături de peste 250 de expozanţi din Emirate, Europa, America şi Asia, firme producătoare şi furnizoare de materii prime specifice, produse finite din gama confecţiilor de lux, accesorii şi activităţi conexe, la care se adaugă firmele de retail.
Pe parcursul manifestării, vor avea loc prezentări de modă, care vor reuni deopotrivă specialişti din domeniu şi public vizitator, iar prezenţa designerilor români la unul dintre cele mai importante evenimente de profil din regiune a fost organizată de Ministerul Economiei în colaborare cu asociaţia Bucharest Fashion District, într-un demers comun de promovare a brandurilor româneşti.