Enel investeşte 53 milioane lei pentru instalarea contoarelor inteligente

I.M.
Companii / 3 iunie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Banat, companiile de distribuţie a energiei electrice din România din cadrul grupului Enel, vor instala în acest an peste 171.000 de contoare inteligente pentru clienţii din zonele lor de activitate, în cadrul unor proiecte de investiţii în valoare de peste 53 de milioane de lei.

Astfel, până la finalul anului 2019, peste 671.000 de clienţi ai E-Distribuţie vor beneficia de sisteme de contorizare inteligentă, a informat luni grupul, scrie News.ro.

"Contoarele inteligente vor pune bazele viitoarelor reţele inteligente, care sunt definitorii pentru a face faţă provocărilor aduse de tranziţia energetică, promovând dezvoltarea unor sisteme energetice curate, sustenabile şi eficiente. Continuăm să profităm de vasta experienţă internaţională a Grupului Enel în tehnologii digitale pentru a instala contoare inteligente în toate regiunile deservite de companiile E-Distribuţie, cu scopul de a continua să ne îmbunătăţim calitatea serviciului şi pentru a aduce mai multe beneficii clienţilor noştri", a declarat Gino Celentano, Director General E-Distribuţie Muntenia, E-Distribuţie Dobrogea şi E-Distribuţie Banat.

Programul de instalare de contoare inteligentă de către companiile E-Distribuţie va fi implementat, conform planului aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Planul de implementare, precum şi cele patru proiecte anterioare, în baza cărora au fost deja instalate peste 500.000 de contoare inteligente, sunt parte a strategiei Grupului Enel pe termen mediu de a instala contoare inteligente pentru întreaga bază de 2,9 milioane de clienţi de distribuţie de electricitate din România.

"Astfel, încă 171.000 de clienţi vor dispune de avantajele contorizării inteligente a consumului de energie electrică, cum ar fi citiri ale indexului contorului de la distanţă, care înlocuiesc citirile de pe teren şi estimările de consum, oferind clienţilor mai multe informaţii despre profilul lor de consum. De asemenea, contoarele inteligente pot comunica cu distribuitorul în timp real, permiţând o identificare mai uşoară a defecţiunilor de reţea, astfel încât compania să poată interveni în caz de avarii mai rapid şi mai eficient, îmbunătăţind astfel calitatea reţelelor şi a serviciilor. În cazul utilizării de surse de energie regenerabilă, contorul va putea înregistra atât energia consumată cât şi cea injectată în retea", spun reprezentanţii Enel, conform News.ro.

E-Distribuţie Muntenia a programat pentru 2019 instalarea a aproximativ 80.000 de noi contoare inteligente în judeţele Giurgiu şi Ilfov.

"E-Distribuţie Muntenia a desfăşurat în judeţul Giurgiu cea mai amplă campanie de instalare de contoare inteligente din zona sa de gestiune a reţelelor de distribuţie de electricitate, astfel că peste 90% dintre clienţii din judeţ vor beneficia până la finalul acestui an de un dispozitiv de măsurare inteligentă a consumului de electricitate. E-Distribuţie Dobrogea va instala peste 42.000 de contoare inteligente în judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Tulcea, în timp E-Distribuţie Banat va instala contoare cu noua tehnologie pentru aproape 50.000 de clienţi din judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş", adaugă ei.

Până la finalul anului 2028 rata de penetrare a contoarelor inteligente în baza de clienţi E-Distribuţie va depăşi 60%. Astfel, în cazul E-Distribuţie Muntenia, compania va instala contoare inteligente pentru 65% din totalul utilizatorilor. E-Distribuţie Dobrogea va instala contoare inteligente pentru 70% din totalul clienţilor, în timp ce procentul pentru E-Distributie Banat va fi de 60% din totalul consumatorilor.

De asemenea, ca urmare a programelor de investiţii în modernizarea reţelelor, s-a îmbunătăţit semnificativ calitatea serviciilor, companiile E-Distribuţie ale grupului fiind în topul celor mai performanţi operatori de distribuţie energie electrică din România. Conform rapoartelor oficiale ale ANRE pentru anul 2017, indicele SAIDI pentru E-Distribuţie Muntenia a fost de 145 minute, cel mai performant din ţară, media naţională înregistrată fiind de 283,9 minute. E-Distribuţie Dobrogea şi Banat au avut, de asemenea, performanţe sub media naţională, cu indicele SAIDI de 185 minute, respectiv 259 minute, informează News.ro.

Enel România este unul dintre cei mai mari investitori privaţi în domeniul energetic, cu operaţiuni în sectorul distribuţiei şi furnizării de electricitate, dar şi al producţiei de energie electrică din surse regenerabile. Enel are aproximativ 3.100 de angajaţi în România şi oferă servicii unui număr de 3 milioane de clienţi. Companiile E-Distribuţie operează reţele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale ţării: Muntenia Sud (inclusiv Bucureşti), Banat şi Dobrogea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cine suporta costurile si apoi de ce se mai plateste taxa de rezervare ? alta hotie. Costurile pe distributie platite de consumatori, pe MWH, au ajuns sa coste mai mult decat se plateste pe MWH la producatori.

    1. TU ! TU ! TU ! TU ! TU ! TU ! TU ! TU ! TU ! TU !!! SI TU !!! SI TOT TU !!! SI IAR TU !!! DACA STAM SA NE SCARPINAM , IN CAP , CAM AI DREPTATE !!! AI BINE DE TOT DREPTATE !!! CE-AU CONTOARELE ASTEA , DE PANA ACUM , CA SA LE SCHIMBE ??? MAI IAU 1 PIELE IN PLUS , DE PE NOI !!! CA AVEM , PREA MULTE !!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb