"Enorme concesii" britanice în negocierile Brexitului şi speranţe ale unui acord de Crăciun

S.B.
Internaţional / 24 decembrie 2020

"Enorme concesii" britanice în negocierile Brexitului şi speranţe ale unui acord de Crăciun

Britanicii au consimţit la "concesii enorme" în negocierile Brexitului, iar negociatorii britanici au acceptat să cedeze în puncte importante cu privire la pescuit, ultimul punct de blocaj al negocierilor, ceea ce ar putea coduce la evitarea in extremis a unui "no deal" cu o săptămână înainte de divorţul definitiv, potrivit unei surse guvernamentale franceze, informează news.ro.

Aceste concesii au avut loc în ultimele două zile, dezvăluie această sursă, fără să precizeze dacă ele sunt suficiente în vederea încheierii unui acord sau dacă sunt necesare şi altele.

Premierul irlandez Micheal Martin a evocat la postul RTE "semnale pozitive".

"Partea britanică s-a mişcat, însă dracul este în detaliile textelor, iar noi nu suntem încă acolo", a temperat o sursă diplomatică.

"Verificăm ca toate garanţiile să fie acolo", un proces care putea dura toată noaptea de miercuri spre joi înaintea anunţării unui acord, joi, "dacă totul merge bine", anunţa sursa citată.

În cazul unei confirmări a unui compromis între Comisia Europeană (CE) şi Regatul Unit, acesta este necesar să fie validat de asemenea de către statele membre, un proces care durează câteva zile.

Însă există, în mod teoretic, suficient timp pentru ca un eventual tratat să intre în vigoare în mod provizoriu la 1 ianuarie, când Regatul Unit, care a părăsit în mod oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie 2020, părăseşte definitiv piaţa unică europeană.

Textul - de aproape 2.000 de pagini - urmează să fie validat ulterior de către Parlamentul European (PE).

Un succes al acestor negocieri, lansate în martie, le va permite celor două părţi să evite un "no deal" jenant pe plan politic şi păgubos la nivel economic.

Accesul pescarilor europeni în apele britanice era, miercuri, ultimul punct de blocaj al discuţiilor, altfel aproape încheiate, inclusiv cu privire la subiecte până acum problematice - precum soluţionarea litigiilor în noul acord şi măsuri de protecţie împotriva unei concurenţe neloiale.

În pofida ponderii economice reduse a pescuitului, acesta are o importanţă politică şi socială pentru mai multe state membre UE, cu Franţa în frunte, dar şi pentru Olanda, Danemarca şi Irlanda, potrivit news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb