Era Shopping Park Oradea va intra în insolvenţă la cererea proprietarului

Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa / 12 noiembrie 2013

Fondul britanic Argo Real Estate Opportunities Fund (Argo) cere insolvenţa Omilos Oradea, subsidiara din România care deţine parcul comercial Era Shopping Park Oradea, decizia fiind luată în urma unui litigiu cu firma Construcţii Bihor, pentru o datorie de 3,2 milioane de euro. "Decizia vine pe fondul unei dispute legale care vizează o sumă de 3,2 milioane de euro, pretinsă de firma Construcţii Bihor SA, în urma unui contract de construcţie pentru ERA Shopping Park Oradea. Potrivit legii româneşti privind insolvenţa, compania va intra în administrare judiciară, măsură care ne va permite o restructurare şi un anumit grad de protecţie împotriva creditorilor", se arată într-un comunicat al fondului de investiţii.

Cererea de insolvenţă va fi formulată după consultarea consorţiului de creditori, se menţionează în comunicat. Omilos Oradea are un credit de 62,3 milioane de euro de la un consorţiu de bănci format din EFG, Bank of Greece, Bank of Cyprus şi Banca Românească.

Omilos şi Construcţii Bihor au un litigiu mai vechi, iniţiat de firma de construcţii, care a început şi procedura de executare silită împotriva bunurilor mobile şi imobile ale Omilos pentru recuperarea creanţei.

"Insolvenţa voluntară va oferi protecţie şi va diminua impactul perturbator cauzat de acţiunile ostile ale constructorului", se arată în anunţul Argo.

Reprezentanţii fondului spun că, dacă intrarea în insolvenţă nu este acceptată de majoritatea creditorilor cu drept de vot, compania ar putea intra în faliment, iar bunurile Omilos ar fi lichidate, astfel creditorii şi acţionarii ar avea pierderi.

Era Shopping Park Oradea are o suprafaţă de 65.700 metri pătraţi. Prima fază a fost deschisă în martie 2009 cu retailerii Carrefour, Altex şi Bricostore. Cea de-a doua fază, care cupriunde un mall cu o suprafaţă de 12.000 mp, a fost finalizată în primăvara anului trecut, iar în mai 2012 a fost deschis şi un magazin Mobexpert, cu o suprafaţă de 8.000 mp.

Argo deţine patru centre comerciale în România, o suprafaţă închiriabilă de 271.000 mp, fiind unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din ţară.

Cele patru unităţi au generat în anul financiar 2011-2012, încheiat în septembrie, venituri de 22,3 milioane de euro, potrivit Mediafax, în creştere cu 64%, de la 13,6 milioane de euro în anul anterior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb