Ericsson lansează 5G Advanced

A.D.
Comunicate de presă / 4 noiembrie

Ericsson lansează 5G Advanced

După dezvoltarea reţelelor 5G, furnizorii de servicii de comunicaţii (CSP) sunt gata să facă următorul pas în ceea ce priveşte valorificarea beneficiilor acestei tehnologii. Ericsson (NASDAQ: ERIC) lansează şapte noi soluţii software - gama Ericsson 5G Advanced - concepute pentru a-i ajuta pe aceştia să implementeze reţele programabile de înaltă performanţă.

Potrivit comunicatului primit la redacţie, Ericsson 5G Advanced va determina o creştere a performanţei în reţele şi va îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Pentru furnizorii de servicii de comunicaţii, va stimula creşterea veniturilor şi eficienţa operaţională, iar pentru industrie va deschide noi oportunităţi.

Ericsson 5G Advanced aduce noi capabilităţi software de Reţea de Acces Radio (RAN) care sporesc semnificativ performanţa şi dezvoltă reţele programabile, pentru o mai bună conectivitate. Aceste capabilităţi se bazează pe arhitecturi pentru reţele deschise, AI şi reţele intent-driven. Totodată, acestea ajută furnizorii de servicii de comunicaţii să adapteze resursele din reţea la diferite obiective de business şi de sustenabilitate şi să îmbine diferitele niveluri de performanţă cu prevederile acordurilor la nivel de servicii (SLAs).

Ericsson 5G Advanced include tehnologii inovatoare, precum: RAN bazat pe AI - foloseşte inteligenţa artificială şi automatizarea pentru procesarea datelor în timp real şi eficientizarea procesului decizional;

Reţele intent-driven - le permit furnizorilor de servicii de comunicaţii să îşi definească obiectivele, în timp ce reţelele vor adapta automat procesele complexe şi vor lua decizii singure;

Service-aware RAN - se adaptează la diverse cerinţe de conectivitate şi face ajustări în timp real, asigurând o mai bună vizibilitate asupra reţelei, pentru a întruni cerinţele

serviciilor oferite.

"Clienţii noştri au investit semnificativ în construirea reţelelor 5G în întreaga lume, iar acum aproximativ 50% din traficul mobil 5G de la nivel global, din afara Chinei, se desfăşoară prin reţele alimentate de Ericsson. Prin intermediul 5G Advanced, le oferim furnizorilor de servicii de comunicaţii posibilitatea de a face mai rapid trecerea la reţele programabile de înaltă performanţă şi de a-şi atinge obiectivele de afaceri. Prin utilizarea acestor noi produse software, ridicăm standardele în materie de conectivitate şi păşim înspre aplicaţii şi servicii inovatoare care vor transforma industriile şi vor îmbunătăţi vieţile oamenilor din întreaga lume," a declarat Mårten Lerner - Head of Product Area Networks, Ericsson.

Noile soluţii Ericsson 5G Advanced vizează automatizare bazată pe AI în timp real - le permit furnizorilor de servicii de comunicaţii să scaleze automatizarea reţelei chiar şi în scenarii complexe, cu performanţă şi eficienţă maxime, datorită inteligenţei artificiale şi coordonării în timp real cu funcţiile RAN; poziţionare în aer liber - le permit furnizorilor de servicii de comunicaţii şi clienţilor din segmentul enterprise să dezvolte servicii bazate pe localizare cu sau fără suport GPS, utilizând arhitectura 5G Standalone; servicii esenţiale - le permit furnizorilor de servicii de comunicaţii să sprijine noi sectoare cu cerinţe specifice, precum siguranţă publică, apărare, infrastructura de căi ferate; conectivitate diferenţiată RAN - le permit furnizorilor de servicii de comunicaţii să utilizeze capacitatea reţelei de a îndeplini cerinţele din SLA pentru diverse servicii simultan; management şi eficienţă energetice - o inovaţie Ericsson, în care modelul intent-driven este utilizat pentru a optimiza performanţa energetică şi a reduce cheltuielile operaţionale; performanţă de reţea premium - o altă inovaţie Ericsson; caracteristicile avansate de performanţă facilitează o acoperire mai bună şi asigură continuitatea chiar şi în scenariile de utilizare cu un trafic de date sporit; asigurând o experienţă excepţională pentru device-urile cu capabilităţi avansate, ajută la creşterea nivelului de loialitate în rândul clienţilor; performanţa bateriei dispozitivului - cu ajutorul unor funcţii de reţea inteligente, această soluţie le permite furnizorilor de servicii de comunicaţii să îmbunătăţească performanţa bateriei oricărui dispozitiv 5G, inclusiv smartphone-uri, dispozitive portabile şi ochelari AR/VR.

Toate acestea vor fi disponibile în perioada cuprinsă între al treilea trimestru al anului 2024 şi primul trimestru al anului 2025, pe bază de subscripţie software. Ele sunt compatibile cu Open RAN, Cloud RAN şi purpose-built RAN.

"Compania AT&T se află în prim-plan în ceea ce priveşte explorarea de noi oportunităţi de afaceri şi face încă un pas înspre monetizarea noilor servicii prin capabilităţi îmbunătăţite cu ajutorul Ericsson 5G Advanced", afirmă Rob Soni - VP, RAN Technology, AT&T.

"Prin integrarea acestor soluţii de ultimă generaţie, putem îmbunătăţi performanţa reţelei noastre şi putem obţine o mai bună eficienţă operaţională, toate cu scopul de a ne servi mai bine clienţii."

"Optus se angajează să le ofere clienţilor săi o experienţă excelentă la o valoare corectă. Un mod prin care putem face asta este reprezentat de colaborarea cu parteneri la fel de dedicaţi

acestui scop: încurajarea inovaţiei şi îmbunătăţirea experienţei clienţilor. Pe măsură ce continuăm să investim şi să ne îmbunătăţim reţeaua pentru clienţii noştri, soluţiile moderne şi

inovatoare dezvoltate de Ericsson pentru integrarea tehnologiei 5G vor juca un rol important în acest sens. Suntem încântaţi să lucrăm cu Ericsson, pe măsură ce continuă să dezvolte

noi capacităţi 5G," spune Kent Wu - Vicepreşedinte Optus Access Network Strategy, Planning & Quality.

"Următorul val de inovaţie 5G este aici şi vom începe, încă de la finalul acestui an, să extindem reţeaua naţională 5G SA a T-Mobile, astfel încât să poată susţine integrarea soluţiilor 5G Advanced. Alături de Ericsson, ne poziţionăm printre liderii în dezvoltarea şi adoptarea 5G Advanced cu alte capabilităţi precum L4S sau 5G RedCap. Toate acestea ne vor aduce noi oportunităţi de business şi vor mări vitezele de uplink disponibile la consumator. De asemenea, vor ajuta la reducerea consumului de energie şi vor asigura o experienţă de utilizare mai rapidă şi mai fiabilă," a declarat John Saw - EVP & Chief Technology Officer, T-Mobile.

"Telstra a pornit deja pe drumul către reţelele autonome şi ne propunem să introducem AI şi principii de automatizare în multe dintre funcţiile noastre de reţea pentru a a optimiza resursele de reţea, a anticipa mai bine cerinţele clienţilor şi a îmbunătăţi experienţa lor. Ericsson este un partener important pentru noi, iar noul software 5G Advanced promite să crească performanţa, să îmbunătăţească experienţa utilizatorului şi să stimuleze creşterea veniturilor şi eficienţa operaţională. Ne aşteptăm ca aceste noi soluţii să aducă beneficii, atât pentru noi, cât şi la nivel de industrie în general," menţionează Amirthalingam - Telstra Wireless Engineering Executive.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb