Erste Bank - Turbulenţele de pe piaţa globală se vor calma pe termen mediu

f.a.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 august 2007

Erste Bank - Turbulenţele de pe piaţa globală se vor calma pe termen mediu

Monedele precum yenul sau francul elveţian s-ar putea întări în continuare, iar randamentele obligaţiunilor guvernamentale, o alternativă sigură la tranzacţiile speculative, scad uşor, într-un context mai larg în care turbulenţele pieţei globale se vor calma pe termen mediu, arată un raport al Erste, citat de NewsIn.

Cel mai probabil scenariu pentru evoluţia pieţelor financiare este ca reevaluarea riscurilor în cadrul portofoliilor să devină un proces de mai lungă durată, în care mişcările rapide vor alterna cu etapele de calm, susţin economiştii băncii austriece Erste, într-un raport referitor volatilitatea extremă care domină piaţa globală. "Cu toate că sistemul bancar se va afla, în mod repetat, sub presiune pe durata acestui proces şi unele probleme izolate nu pot fi excluse, nu ne aşteptăm la vreo criză bancară serioasă", mai anunţă Erste.

Analiştii băncii austriece, care este, în România, acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române (BCR), consideră că teama de o criză bancară acută în Statele Unite, care să se propage către sistemul bancar global, pare exagerată. Aceştia mai apreciază că riscul cel mai probabil este ca băncile să restricţioneze creditele, creând crize de lichiditate.

Raportul trimestrial publicat în mai de autorităţile americane, care detaliază plasamentele americane ale băncilor din străinătate sau implicarea instituţiilor pe pieţele din SUA la jumătatea anului 2006, afişează deţineri de 340 miliarde dolari în valori garantate ipotecar în afara SUA. Aproximativ jumătate din această sumă este deţinută de bănci listate în state europene. Volumul total de valori garantate cu active de către nerezidenţi a fost de aproape 600 miliarde dolari la jumătatea lui 2006, mai arată raportul.

În total, rezidenţii străini aveau plasamente americane pe termen lung în valoare de 7.162 de miliarde dolari la jumătatea anului trecut, dintre care două mii de miliarde erau obligaţiunile corporatiste. Cetăţenii americani, pe de altă parte, deţineau un volum de 4.850 de miliarde dolari în plasamente în străinătate. Analiştii de la Erste consideră că aceste date sunt relevante, deoarece pierderile dintr-o ţară atrag, de obicei, repatrierea capitalului din deţinerile în străinătate.

Principalele bănci centrale din lume vor avea, pe de-o parte, responsabilitatea dificilă de a calma pieţele şi pe de altă parte sarcina de a controla atitudinea faţă de risc a investitorilor, spun analiştii Erste. Problema va fi mai ales alegerea politicilor monetare pe termen mediu. În cazul în care Federal Reserve, sistemul american de bănci centrale, ar tăia rapid ratele dobânzilor, măsura ar putea nelinişti şi mai tare pieţele şi atunci ratele ar trebui să fie reduse semnificativ pentru a facilita finanţarea împrumuturilor ipotecare cu risc ridicat. Erste mai consideră că o reducere de 0,25% ar fi insuficientă. "Pe de altă parte, dacă reducerea este prea mare, de exemplu de 1%, ar putea alarma pieţele, deoarece ar putea fi interpretată ca un semn că Federal Reserve consideră situaţia foarte periculoasă. O alternativă ar fi calmarea rapidă a pieţei şi reîntoarcerea normalităţii", scriu autorii raportului.

Potrivit economiştiilor de la Erste, cel mai probabil scenariu este ca banca centrală americană să demareze reducerea ratelor dobânzilor în al patrulea trimestru al acestui an, printr-un proces gradual şi ordonat, fără ajustări bruşte. Referitor la politica monetară a Băncii Centrale Europene, Erste consideră că o ultimă majorare a ratelor dobânzilor, până la 4,25%, va avea loc în acest an. Deşi improbabil, dacă starea actuală de nervozitate se menţine în piaţă până la începutul lui septembrie, mişcarea poate fi amânată până în ultimele trei luni ale anului. Potrivit evaluării Erste, rata dobânzii de politică monetară se va menţine la nivelul de 4,25% pe parcursului întregului an 2008.

În Japonia, şansele unei noi majorări în august au scăzut semnificativ, însă scenariul este în continuare posibil dacă piaţa se calmează rapid.

Erste a scăzut uşor previziunile pentru randamentele obligaţiunilor guvernamentale pe zece ani din zona euro, pentru luna septembrie, de la 4,5% la 4,4%, dar se aşteaptă ca o creştere până la 4,6% în decembrie, în condiţiile în care piaţa o să revină la o stare de calm, deoarece analiştii consideră improbabilă "manifestarea unei influenţe negative puternice asupra economiei reale". Obligaţiunile guvernamentale ale statelor dezvoltate, considerate plasamente cu risc redus, beneficiază de ratinguri de creditare favorabile şi oferă protecţie împotriva unei potenţiale crize economice.

Analiştii de la Erste consideră că tendinţa de întărire a monedelor cu randamente scăzute, folosite pentru finanţarea tranzacţiilor speculative, precum yenul japonez sau francul elvenţian se va menţine pe termen lung, după ce a început să se manifeste în ultimele săptămâni. Economiştii consideră, însă, că întărirea yenului este prea rapidă şi ar putea să nu fie susţinută. Pe termen mediu, însă, aceştia se aşteaptă ca tendinţa ascendentă să se menţină.

Dolarul a beneficiat de penuriile de lichiditate pe termen scurt şi este probabil să fie în continuare susţinut, pentru moment, mai notează Erste. "Spre deosebire de franc sau de yen, ne aşteptăm ca moneda americană să se stabilizeze doar în intervalul de 1,33-1,38. Această presupunere este susţinută de faptul că SUA vor suferi cel mai mult pe fondul crizei creditelor ipotecare şi au cele mai mari şanse ca tendinţa de frânare a creşterii economice să se transforme în recesiune", consideră economiştii băncii austriece.

Analiştii concluzionează că se aşteaptă la o stabilizare a pieţei globale a creditelor pe termen mediu. Pe termen scurt însă, dezechilibrele de pe pieţele financiare se pot lărgi, deoarece piaţa externă de volatilă este foarte sensibilă la eventualele veşti proaste.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb