Eşecul Nabucco se traduce în pierderi de 117 milioane lei pentru Transgaz

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 august 2013

Eşecul Nabucco se traduce în pierderi de 117 milioane lei pentru Transgaz

Pierderile pe care Transgaz (TGN) ar urma să le suporte în urma ieşirii din consorţiul Nabucco ar urma să se ridice la 117,3 milioane lei, dintre care 110,7 milioane lei reprezintă provizionul pentru deprecierea imobilizărilor financiare, iar 6,6 milioane lei, alte cheltuieli care decurg din calitatea de asociat al consorţiului, se arată într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Având în vedere incertitudinea monetizării activelor financiare ale companiei Nabucoo Gas Pipeline International GmbH, provizionul pentru deprecierea imobilizărilor financiare a fost constituit la nivelul contribuţiei efective a TGN la capitalul social al acesteia, potrivit documentului, care precizează că transportatorul naţional de gaze naturale nu a luat în considerare probabilitatea unor vânzări efective de active reziduale ale companiei de proiect.

Înregistrarea provizionului reprezintă o premisă pentru elaborarea unui buget de venituri şi cheltuieli rectificat pentru acest an, alături de modificarea tarifelor de transport şi a cantităţilor estimate să fie transportate, comparativ cu cele luate în calcul la fundamentarea iniţială a bugetului, aplicarea standardelor internaţionale de raportare financiară (IFRS) la întocmirea situaţiilor financiare statutare pentru 2013, în locul standardelor de contabilitate româneşti (RAS), care au fost utilizate la fundamentarea iniţială a bugetului, precum şi luarea în considerare a realizărilor la şase luni şi a prognozei cantităţilor de gaze naturale estimate să fie transportate până la sfârşitul acestui an.

Celelalte cheltuieli potenţiale pe care Transgaz ar urma să le suporte, ca urmare a statutului de asociat la compania de proiect a Nabucco, în valoare de 6,6 milioane lei, reprezintă în principal costuri cu rezilierea tuturor contractelor aflate încă în derulare, precum cele de consultanţă, închiriere a spaţiilor pentru birouri sau leasing autoturisme, costuri privind personalul, arhivarea şi gestionarea bazei de date şi documente ale companei Nabucoo Gas Pipeline International GmbH şi a companiilor naţionale Nabucco, se mai arată în comunicat. "Consiliul de Administraţie şi conducerea executivă a SNTGN Transgaz Mediaş analizează cu prudenţă scenariile posibile privind diminuarea efectelor înregistrării provizionului de depreciere asupra rezultatelor financiare ale companiei, scenarii ce iau în considerarea optimizarea nivelului şi structurii cheltuielilor operaţionale, măsuri concrete urmând a fi detaliate în planul de administrare ce se va întocmi de către noul consiliu de administraţie", conchid oficialii TGN.

Transgaz a anunţat, săptămâna trecută, ca va înregistra un provizion în valoare de 110,7 milioane lei, pentru deprecierea imobilizărilor financiare, după ce consorţiul Şah Deniz II a selectat conducta Trans-Adriatică (TAP) pentru transportul gazelor către Europa, în locul Nabucco.

Grupul austriac OMV, liderul consorţiului Nabucco, a alocat 55 milioane euro pentru acoperirea pierderilor legate de proiect.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce nu indicati si modul cum au fost obtinute informatiile publicate in acest articol avand in vedere ca emitentul nu le-a pus la dispozitia actionarilor din proprie initiativa?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb